Documente și comentarii
Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (revizuirea cuantumului unităţii convenţionale)
Ministerul Justiției a elaborat și promovează proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Proiectul de lege urmărește următoarele finalități: 1) ajustarea mărimii unității convenționale, prevăzute de Codul contravențional și Codul penal la realitățile social-economice din prezent, în contextul inflației monedei naționale în perioada anilor 2003-2015, dar și ținînd cont de intensificarea criminalității în sfera economico-financiară și necesitatea creării unui cadru legal punitiv, care să prezinte un mecanism eficient de prevenire a infracțiunilor și contravențiilor. 2) micșorarea pragului minim pentru gradul avansat al concentrației de alcool în sînge și în aerul expirat și, în acest mod, prevenirea consumului abuziv de alcool, reducerea şi eradicarea acestui consum, educarea populaţiei în spiritul abstinenţei şi al unui mod de viaţă sănătos, precum şi înlăturarea consecinţelor dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de acestea.
Data limită pentru comentarii: 15.04.2016
Fişiere Proiect de lege Fişiere suplimentare Nota Informativa Persoane responsabile Costanda Ion
via | www.particip.gov.md
Instituții:
Ministerul Justiției
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
2224 vizualizări
Data publicării:
08 Aprilie /2016 11:19
Domeniu:
Noutăți
Etichete:
ministerul justitiei | proiect de lege | Modificare | completare | acte legislative
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.