Opinii

Depozite de peste 8 miliarde lei retrase de la BEM, Banca Socială și Unibank, în perioada administrării speciale

Într-un comunicat trimis de Banca Națională este indicat faptul că cele trei bănci au diminuat semnificativ volumul depozitelor. Totodată mijloacele retrase de la cele trei bănci aflate sub administrare specială reprezintă o sursă de lichidități pentru celelalte 11 bănci comerciale. Băncilor aflate sub administrare specială nu li s-a interzis atragerea de depozite noi, pentru a nu perturba activitatea instituțiilor publice și încasarea salariilor și pensiilor prin conturile deschise la aceste bănci. Totuși, în mod indirect băncile au descurajat atragerea de noi depozite la termen, având în vedere dobânzile semnificativ mai joase oferite de acestea comparativ cu dobânzile altor bănci. Pe parcursul administrării speciale soldurile depozitelor persoanelor fizice și juridice exprimate in lei moldovenești s-au diminuat. Depozitele la BEM, Banca Socială și Unibank conform situației la 30 iunie 2015. Deși BNM are dreptul să interzică atragerea de noi depozite de către băncile aflate sub administrarea specială, o astfel de decizie a fost considerată inoportună. Scopul principal al BNM este de a asigura funcționalitatea tuturor operațiunilor critice și sistemice ale acestor trei bănci, fără a le expune la riscuri suplimentare. Diminuarea cu 8.362 miliarde lei a depozitelor persoanelor fizice și juridice (din data instituirii administrării speciale și până pe 30 iunie 2015) denotă faptul că ponderea acestor trei bănci în sistemul bancar a fost diminuată semnificativ și într-un mod ordonat, fără a periclita stabilitatea financiară a întregului sistem bancar. Din punct de vedere sistemic, sumele retrase de deponenți și companii din băncile sub administrare specială au fost depozitate în celelalte 11 bănci, fiind o sursă importantă de lichidități pentru aceste bănci.





via | agora.md

1729 vizualizări

Data publicării:

30 Iulie /2015 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

depozite | retrase | BEM | Banca Socială | Unibank | criza

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon