Opinii

Adrian Lupușor: „Există un risc major de creștere în masă a sărăciei dacă se va majora rata inflației până la 12%”

Banca Națională face prognoze sumbre cu privire la inflație. Potrivit guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, în 2016 rata inflației ar putea ajunge la un nivel de 11,6%, acum aceasta fiind de 8,3%. Directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupușor, spune că dacă prognoza se va adeveri, cel mai mult vor avea de suferit persoanele care plătesc chiria în valută sau achită credite ipotecare. Potrivit lui Adrian Lupușor, majorarea ratei inflației va provoca creșterea inevitabilă a prețurilor. „Cel mai mult vor crește prețurile la produse non-alimentare, care sunt preponderent importate. Serviciile, care sunt cu tarife reglementate, de regulă, ar putea să nu se scumpească, dar asta depinde de ANRE. Este evident că există un risc major de creștere în masă a sărăciei, pentru că, pe de o parte cresc prețurile, iar pe de altă parte se depreciază leul. Asta îi afectează direct pe cei care plătesc chiria în valută și care au luat ipoteci sau plătesc în rate locuința”, afirmă Lupușor. Potrivit analistului, acești oameni, care sunt preponderent tineri, vor fi afectați cel mai mult de inflație fiindcă primesc salariile în lei și au plăți în valută străină. Ar putea fi afectate și primele din sectorul public, întrucât din cauza constrângerilor bugetare se mișcorează suma adaosurilor la salariu și altor bonusuri. Asta ar condiționa și scăderea lefelor, enumeră expertul. Adrian Lupușor spune că rata inflației s-a majorat parțial din cauzacreșterii tarifelor la energia electrică și gaze naturale dar, indirect, deprecierea leului s-a întâmplat și din cauza celor trei bănci problematice, BEM, BS și Unibank. Prognozele specialistului nu sunt foarte optimiste. De regulă, crizele bancare și bugetare durează mult timp, 3-5 ani. Dacă vorbim nemijlocit de inflație, în 2017 ar putea să urmărim o stabilizare a situației, dar anul acesta și în 2016 situația va rămâne foarte dificilă, spune Lupușor.



via | agora.md

1309 vizualizări

Data publicării:

06 August /2015 13:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Adrian Lupușor | risc | inflație

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon