Opinii

Drăguțan explică de ce BNM nu a intervenit mai devreme în cazul BEM, BS și UB

Guvernatorul BNM explică de ce nu a intervenit mai devreme cu administrația specială la cele trei bănci cu probleme din Moldova. Potrivit acestuia, măsura a fost luată pentru a evita un „faliment dezordonat” a instituțiilor. Totodată acesta a explicat că guvernul trebuie să „lase BNM să facă ce are de făcut” în procedura de lichidare a băncilor. Noi aveam nevoie de garanție. Dacă interveneam fără garanție BNM nu avea posibilitatea de a acorda credite de urgență. Asta ar fi dus la falimentul dezordonat a celor trei bănci, având atunci 25% din depozitele persoanelor fizice ceea ce ar fi cauzat o catastrofă în sistemul bancar, a explicat Guvernatorul. Totodată acesta a explicat că din luna martie a transmis planul de lichidare a BEM. Eu le-am dat în scris în luna martie planul de lichidare a BEM cu măsurile de care vorbim acum - mutarea pensiilor și conturilor trezoreriale în altă bancă. Altfel nu putem deoarece creăm un șoc și un haos social în Moldova. Este nevoie de o decizie a Guvernului pentru a rezolva ce are de rezolvat și de lăsat BNM-ul să facă ce are de făcut, a declarat acesta. Drăguțan a explicat și faptul de ce nu s-au făcut publice mai multe aspecte ale problemei. Persoanele ar fi venit în număr mare și ar fi retras banii, ceea ce ar fi tensionat și mai tare situația de pe piața valutar.




via | agora.md

1289 vizualizări

Data publicării:

06 August /2015 16:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Drăguțan | BNM | BEM | BS | UB

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon