Opinii

Barometrul de Afaceri: Întreprinderile autohtone sunt optimiste în privința evoluției economice, iar cele străine manifestă îngrijorare

Conform datelor Barometrului de Afaceri prezentat de Asociația Obștească Colaborarea Economică Moldo-Germană și Camera de Comerț și Industrie Franța-Moldova, întreprinderile autohtone manifestă optimism în ceea ce privește evoluția situației economice. Societățile cu capital străin se arată îngrijorate de prognozele macroeconomice și instabilitatea politică din țară. Asociația Obștească Colaborarea Economică Moldo-Germană și Camera de Comerț și Industrie Franța-Moldova au prezentat Barometrul de Afaceri din Moldova pentru trimestrul trei din acest an. Până acum în barometrul climatului de afaceri erau cuprinse întreprinderile cu capital francez sau german. Începând cu această ediției numărul societăților chestionate a fost de peste 500 și a inclus întreprinderile locale precum și cele cu capital străin. Întreprinderile autohtone au relevat o creștere ușoară a profitului pe parcursul trimestrului trecut și optimism în ceea ce privește trimestrul viitor. Sectorul agricol din Moldova este cel mai optimist în ceea ce privește evoluția situației economice și dezvoltarea afacerii. Întreprinderile cu capital străin și din sectorul producerii sunt cele mai neliniștite în privința evoluției afacerii, a declarat Emmanuel Skoulios, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Franţa-Moldova. El precizează că „sunt mai mulți factori care influențează pesimismul întreprinderilor cu capital străin. Aici poate fi remarcată instabilitatea politică și prognozele macroeconomice negative. Totuși o întreprindere străină este mult mai îngrijorată de instabilitatea politică sau economică în comparație cu cea autohtonă, consideră Emmanuel Skoulios. În ceea ce privește întreprinderile moldovenești care au manifestat optimism, ele fac parte din domeniul agriculturii și comerțului. În timp ce întreprinderile străine chestionate fac parte din grupuri internaționale și sunt influențate de indicatori macroeconomici de altă natură. Am fot surprins de rezultatele sondajului, fiindcă există o diferență cum văd situația întreprinderile locale și cum aceasta este percepută de întreprinderile cu capital străin. Sunt de 12 ani în R. Moldova și am observat că întreprinderile străine spun că pe piața locală este bine sau rău, dar până la urmă dacă situația nu este catastrofală ele rămân aici. Totuși aceste întreprinderi trebuie susținute, astfel că ele vor putea încuraja ca și alți investitori să vină pe piața moldovenească, remarcă Wolfgang Lerke președintele Asociației „Colaborarea Economică moldo-germană.

via | agora.md

1238 vizualizări

Data publicării:

12 Octombrie /2015 14:25

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

barometrul de afaceri | CCI | întreprinderi

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon