Opinii

Ministerul Economiei a revizuit în descreștere prognoza dezvoltării economice pentru anul 2015

Ministerul Economiei al Republicii Moldova și-a revizuit în descreștere prognoza precedentă privind dezvoltarea economiei naţionale în anul 2015. Astfel, dacă anterior Ministerul a prognozat pentru acest an o scădere a PIB-ului la nivelul de 1 la sută, atunci acum acesta consideră că acest indicator se va diminua cu 2 la sută, relatează Noi.md. Noua previziune a Ministerului Economiei privind evoluţia PIB-ului şi altor indicatori macroeconomici în acest an a fost luată în considerare la elaborarea proiectului modificărilor la bugetul de stat pe anul 2015. În afară de aceasta, prognoza ratei medii anuale a inflaţiei a fost majorată de la 6,4 la sută la 9,4 la sută, iar cea a inflaţiei la sfîrşitul anului – de la 7,6 la sută la 13,5 la sută. Totodată, cursul mediu anual de schimb al leului va constitui 19 lei pentru un dolar în locul celor 19,3 lei pentru un dolar, prevăzuți anterior. Potrivit noii prognoze, în 2015 volumul exportului moldovenesc va constitui circa 1,95 miliarde de dolari în loc de 2,1 miliarde de dolari, iar declinul acestuia faţă de anul precedent va fi de 17 la sută, în loc de 10 la sută. Totodată, importul va însuma 4,1 miliarde de dolari, în loc de 4,5 miliarde de dolari prevăzuți, şi acesta se va micşora cu 23 la sută în locul celor 15 la sută prevăzute anterior. Soldul balanţei comerciale va fi de 2,15 miliarde de dolari, şi nu 2,4 miliarde de dolari, precum s-a estimat. În acelaşi timp, de la 4 la sută la 4,5 la sută a fost îmbunătăţită prognoza ritmului de creştere a producţiei industriale, iar în agricultură, în locul creşterii de 1 la sută se aşteaptă un declin de 12 la sută. Exprimat în preţuri curente, volumul producţiei industriale se prevede la nivelul de 47,3 miliarde de lei, cel al produselor agricole - la nivelul de 24 de miliarde de lei. Investiţiile în activele materiale pe termen lung vor constitui 20,6 miliarde de lei, în locul celor 22 de miliarde de lei prognozați anterior, iar declinul acestora faţă de anul precedent va constitui 5 la sută, şi nu 2 la sută, precum s-a prevăzut.

via | www.noi.md

1373 vizualizări

Data publicării:

16 Octombrie /2015 11:09

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul economiei | dezvoltare economica | PIB

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon