Monitorul oficial

A fost modificat Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată

În Monitorul Oficial nr. 160, de vineri, 19 iunie, a fost publicată Hotărîrea Guvernului nr. 401 din 16.06.2015, prin care a fost modificat și completat Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 93 din 1 februarie 2013. Prin urmare, la punctul 25, prima propoziţie va avea următorul cuprins: „Copiile documentelor ce confirmă dreptul la restituire, iar în cazurile specificate la subpunctul 9) al punctului 32 - registrele de vînzări, cusute într-un dosar special, numerotate şi vizate de funcţionarii fiscali care au efectuat controlul, se prezintă ca anexă la actul de control". Respectiv, a fost adăugat textul „, iar în cazurile specificate la subpunctul 9) al punctului 32 - registrele de vînzări", ceea ce denotă că pentru livrările efectuate de către producătorii de pîine şi produse de panificaţie, precum şi de către întreprinderile ce prelucrează lapte şi produc produse lactate, trebuie să prezinte pentru restituirea TVA, registrele de vânzări ca anexă la actul controlului. Totodată, a fost modificat punctul 32, subpunctul 7), litera b), care va avea următorul cuprins: „b) declaraţiile vamale sau extrasele din declaraţiile vamale în format electronic, pe care a fost aplicată semnătura electronică avansată calificată a subiectului impozabil, documentele ce atestă transportarea energiei electrice, termice şi a gazelor în adresa importatorului". Prin urmare, în scopul confirmării dreptului la restituirea TVA pe valorile materiale şi serviciile procurate, pentru energia electrică, energia termică şi gaze la export, importatorii vor putea prezenta sau declaraţiile vamale sau extrasele din declaraţiile vamale în format electronic, pe care a fost aplicată semnătura electronică avansată calificată a subiectului impozabil, documentele ce atestă transportarea energiei electrice, termice şi a gazelor în adresa importatorului. Potrivit completării punctului 35, la exportul mărfurilor supuse accizelor, fabricate din materia primă supusă accizelor, limita valorii maxime a TVA apreciate spre restituire se majorează cu suma ce se determină prin înmulţirea cotei standard a TVA la valoarea accizelor achitate furnizorilor la procurarea materiei prime utilizate la producerea mărfurilor exportate. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 19 iunie, data publicării.

via | contabilsef.md

3442 vizualizări

Data publicării:

22 Iunie /2015 11:25

Domeniu:

T.V.A. | Noutăți

Etichete:

regulament | restituire | TVA | Monitorul Oficial

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon