Panorama

O comună din România își produce singură energia electrică necesară

O comună din Vestul României a construit, cu ajutorul banilor europeni, un parc solar, iar facturile la energie sunt tot mai mici. Cele peste 4.000 de panouri fotovoltaice vor alimenta cu energie electrică școlile, grădinițele, instituțiile publice, dar și sistemul de iluminat din localitatea Borș, din județul Bihor, potrivit jurnaliștilor de la Digi 24. Pentru că nu poate folosi direct curentul electric produs de parcul solar, primăria îl vinde, într-un sistem reciproc avantajos. Geza Batori, primarul comunei Borş: Noi vindem energie către o firmă care are licenţă şi această firmă o să deducă din cheltuieli, din cele la energie electrică. Astfel, valoarea energiei electrice vândute de administraţia locală, în valoare de circa 25.000 de RON într-o lună de vară, este scăzută din facturile de energie ale şcolilor, instituţilor publice şi pentru iluminatul stradal. Sandor Lukacs, manager de proiect: În lunile de vară produce cam 6-7 MW pe zi, asta însemnând o economie cam de jumătate din factura la curent pe lunile de vară. Construirea parcului fotovoltaic de la Borş a început în urmă cu doi ani. 4.200 de panouri solare au fost montate pe o suprafaţă de aproape trei hectare. Geza Batori, primarul comunei Borş: Pentru noi înseamnă prima dată economie la energie electrică şi înseamnă şi noi locuri de muncă. Pentru că mai are teren disponibil, autorităţile locale vor să extindă parcul fotovoltaic. Impresionaţi de succesul celor din Borş, vecinii din comuna Oşorhei vor să construiască şi ei un parc solar. În Republica Moldova există un parc fotovoltaic la Ungheni. Acesta se întinde pe o suprafață de 3 ha și a devenit funcțional în anul 2014 finanțat din împrumutul MoSEFF.




via | agora.md

1595 vizualizări

Data publicării:

11 August /2015 10:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

România | energia electrică | producere

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon