Întrebări și răspunsuri

Ce obligaţii privind impozitul pe venit apar la persoana fizică, care nu practică activitate de întreprinzător și care transmite în locaţiune un imobil către сabinetul avocatului?

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) al Legii nr. 1260-XVdin 19.07. 2002 cu privire la avocatură, cabinetul avocatului activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică. Respectiv, se constată că are loc o tranzacţie între două persoane fizice. Totodată, conform prevederilor art.901 alin.(34) al Codului fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit altor persoane decît cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 5% din valoarea contractului. Persoanele menţionate sînt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la organul fiscal în raza căruia sînt deservite. Acest impozit se achită lunar cel tîrziu la data de 2 a lunii în curs, sau în avans. Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) după data de 2, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Suma impozitului achitat în avans nu se va restitui din buget. Concomitent, potrivit prevederilor art.901 alin.(4) al Codului fiscal, reţinerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol scuteşte beneficiarul (persoana fizică) de la includerea venitului menționat în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestuia.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

2770 vizualizări

Data publicării:

17 Iulie /2014 16:05

Domeniu:

Impozitul pe venit | Persoana fizică | Avocat

Etichete:

impozit pe venit | persoana fizică | Avocat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon