Știri

Statul va oferi compensație de până la 10 mii lei deținătorilor de patentă care trec la activitatea independentă

În „Monitorul Oficial” de astăzi, 30 iunie, a fost publicată Hotărârea nr. 438 din 28 iunie 2023 prin care a fost aprobat Regulamentul privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente.


Amintim că, din 1 iulie curent, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile autohtone, cu condiția respectării cerințelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea și comercializarea lor, nu va mai fi admisă în baza patentei de întreprinzător. Pentru continuitatea desfășurării activității comerciale, contribuabilii au oportunitatea de a trece la un regim fiscal simplificat - activitatea independentă sau să se înregistreze într-o altă formă organizatorico-juridică.

 

Conform Regulamentului, sunt eligibile spre compensare următoarele cheltuieli:

1) cheltuielile privind procurarea și instalarea echipamentului de casă și control cu memorie fiscală și/sau soluțiile digitale aferente acestora;

2) cheltuielile privind amenajarea locului de desfășurare a activității (mobilier, suporturi de prezentare, obiecte și sisteme de iluminat, materiale de construcție, echipament de etichetare, tipărire și copiere);

3) cheltuielile aferente procurării de mijloace fixe necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă.

 

Solicitarea compensației se efectuează prin depunerea online a unei cereri de compensare, care va include informații despre numele, prenumele solicitantului de compensație; codul fiscal al solicitantului; seria şi numărul patentei, valabile la data de 31.12.2022; datele de contact; valoarea compensației solicitate; modalitatea de plată solicitată de beneficiar și adresa electronică (email) de comunicare.


Cererea semnată cu semnătura electronică calificată se depune prin intermediul formularului electronic completat pe pagina web oficială a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, până la data de 31 august 2023, inclusiv. În același timp, în cazul în care solicitantul de compensație nu dispune de semnătură electronică calificată sau optează pentru o altă modalitate de depunere a cererii, acesta poate solicita prestarea serviciului respectiv în cadrul centrelor unificate de prestare a serviciilor publice sau al subdiviziunilor teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat. Depunerea cererii prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale SFS se realizează prin completarea și semnarea cererii de către angajatul SFS, conform datelor furnizate de către solicitantul de compensație, care poartă răspundere pentru veridicitatea datelor prezentate.

 

Compensația se acordă o singură dată beneficiarului, mărimea plății fiind determinată în baza documentelor confirmative aferente cheltuielilor eligibile suportate, dar nu mai mult de 10 000 lei (inclusiv TVA) per beneficiar. Plata compensației se efectuează în termen de 30 de zile din data aprobării statutului de beneficiar.

 

Transferul compensației se efectuează de către ODA, prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).

 

Hotărârea a intrat în vigoare la data publicării. 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

859 vizualizări

Data publicării:

30 Iunie /2023 13:22

Etichete:

patenta de întreprinzător

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon