Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
După cum știți, în urma adoptării modificărilor în Codul fiscal prin Legea nr. 71 din 12.04.2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative și adoptării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2015, au fost modificate mărimile tranşelor de venit impozabile, scutirile şi cotele de asigurare obligatorie socială şi medicală, prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2015 (6,4%).
24 Iunie /2015
Executivul UTA Gagauz-Yeri şi administraţia districtului Ida-Virumaa din Estonia au încheiat un Acord de colaborare comercial-economică, tehnico-ştiinţifică şi cultural-educaţională. Documentul a fost semnat de prim-viceguvernatorul autonomiei, Vadim Ceban, care împreună cu o delegaţie de la Comrat se află în perioada 21-25 iunie într-o vizită în Estonia, transmite Moldpres.
24 Iunie /2015
Frankfurt, Paris sau Duplin ar putea prelua rolul Londrei de centru financiar al Europei, dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, potrivit agenţiei de evaluare financiară Standard & Poor’s, transmite Bloomberg.
24 Iunie /2015
Парламентская комиссия по экономике на прошедшем заседании утвердила проект Закона о доступе к данным основателей компаний, разработанный депутатами ЛДПМ. Авторы законопроекта предложили внести поправки в Закон о защите персональных данных от 2011г. В настоящий момент Государственная регистрационная палата не имеет права предоставлять данные об учредителях предприятий.
24 Iunie /2015
Circa 140 mln lei au fost alocate școlilor din țară, în primele cinci luni ale anului curent, pentru reparații curente și capitale. Banii au fost alocați din componenta raională pentru educație, prin decizia consiliilor raionale. Suma totală a componentei raionale pentru educație a constituit în anul curent 322,7 milioane lei, informează Unimedia.
24 Iunie /2015
Вице-министр сельского хозяйства и пищевой промышленности Республики Молдова Эдуард Грама встретится в Москве в период 24-25 июня с заместителем главы Россельхознадзора Юлией Швабаускене и советником руководителя российского фитосанитарного ведомства Алексеем Алексеенко, передает Sputnik Молдова со ссылкой на пресс-службу Минсельхозпищепрома РМ.
24 Iunie /2015
Tarifele de roaming în Uniunea Europeană vor fi eliminate până în 2017, cel puțin aceasta este dorința comisarului european pentru economia și societatea digitală, Günther Oettinger, scrie Incont.ro.
24 Iunie /2015
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *