Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
Ministerul Finanţelor informează autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice, precum şi autorităţile / instituţiile autonome care gestionează mijloace ale bugetului public naţional că, în conformitate cu prevederile art.16 (1) din Legea privind controlul financiar public intern nr.229 din 23.09.2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.231-234, art.730)
30 Decembrie /2014
Cu toate că trebuia să fie deja aprobat şi de Guvern, şi de Parlament, proiectul legii bugetului de stat nu a fost făcut public deocamdată, astfel că riscăm să începem noul an fără cea mai importantă lege – cea a bugetului. Totuşi, reperele proiectului se regăsesc în Cadrul Bugetar pe termen mediu 2015-2017, elaborat de ministerul Finanţelor. Şi dacă în perioada electorală autorităţile au sporit cheltuielile sociale, în cel mai recent raport de ţară Fondul Monetar Internaţional recomandă ca în următorul an să strângem cureaua, pentru a nu admite creşterea explozivă a deficitul bugetar, care ar putea ajunge până la 7,1% din PIB.
30 Decembrie /2014
Это предусматривает указ главы Приднестровья Евгения Шевчука, которым было временно приостановлено действие процедуры, разрешающей экономическим агентам Приднестровья покупать, снимать со счета и вывозить установленные суммы наличной иностранной валюты для закупок товаров
30 Decembrie /2014
S-a dat startul concursului pentru obţinerea unei burse de studii „Lane Kirkland”, în Polonia pentru anul academic 2015/2016. Fundaţia Polono-Americană pentru Libertate şi Fundaţia Educaţie pentru Democraţie a anunţat deschiderea concursului burselor pentru candidaţii din Republica Moldova, dar şi pentru cei din Ucraina, Belarus, Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan şi Kîrgîzstan.
30 Decembrie /2014
В Молдове средняя процентная ставка по новым кредитам в леях в ноябре 2014 г. составила 9,81%, сократившись на 0,99 процентного пункта в сравнении с предыдущим месяцем, передает Noi.md. По данным Нацбанка Молдовы, в то же время по сравнению с ноябрем прошлого года она снизилась на 2,29 п.п.
30 Decembrie /2014
Analitica și statistica
Prețul petrolului în cădere liberă
Cotațiile petrolului la bursele internaționale au ajuns la cele mai mici valori din ultimii cinci ani. Petrolul marca Brent a ajuns la 56,93 dolari pentru un baril ceea ce constituie cea mai mică valoare din ultimii cinci ani.
30 Decembrie /2014
Datele actualizate a Poliţiei de Frontieră arată că toate punctele de trecere la frontiera cu România activează în regim normal, excepţie face doar punctul Giurgiuleşti — Galaţi, unde în acest moment este permisă trecerea doar a maşinilor de mare tonaj.
30 Decembrie /2014
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *