Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
Primul Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova s-a desfăşurat în incinta Palatului Republicii şi a întrunit cca 1000 de participanţi din mun. Chişinău, raioanele ţării, inclusiv şi din Transnistria. Printre oaspeţii de onoare, la eveniment au fost prezenţi dl Vlad Filat, prim-ministrul în exerciţiu al Republicii Moldova, dl Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, dl Veaceslav Negruţă, ministru în exerciţiu al finanţelor ş.a., care au vorbit despre „rolul contabililor în asigurarea „sănătăţii” economiei naţionale”. Reprezentanţii instituţiilor de guvernămînt au felicitat contabilii cu ocazia zilei lor profesionale şi le-au oferit diplome de merit. Astfel, din partea Guvernului Republicii Moldova, 36 contabili din diferite raioane ale republicii, inclusiv şi din mun. Chişinău au intrat în posesia diplomelor pentru activitate îndelungată, profesionalism, perseverenţă, exigenţă în muncă şi rezultate performante în domeniul contabilităţii.
10 Aprilie /2013
În Săptămâna Mare, tot francezul primeşte prin poştă formularul de plată al impozitelor. Să le completezi e un adevărat martiriu. Fericiţi cei careşi plătesc impozitele în România!… În Franţa, declararea impozitelor e un eveniment național. Înaintea datei fatidice sunt organizate zile speciale în media: comentarii, interviuri, trezorieri şi consilieri fiscali umplu emisiunile de la radio. Toţi te sfătuiesc cum să faci ca să plăteşti în mod legal mai putin impozit; ce abateri, reduceri, deduceri şi combine au mai apărut în hăţişul fiscal deja existent.
18 Martie /2013
Analitica și statistica
Analiza veniturilor încasate la bugetul public naţional în anul 2012, administrate de Serviciul Fiscal de Stat
La situaţia din 31 decembrie 2012 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 19 028,1 mil.lei (100,3% faţă de nivelul planificat). Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
18 Martie /2013
Законом 267 от 23 декабря 2011 года, опубликованным в Официальном Мониторе 13 января 2012 года, в Налоговый кодекс РМ была введена глава 71 «Налогообложение хозяйствующих субъектов – субъектов сектора малых и средних предприятий». Следует отметить, что данные дополнения вступили в силу со дня их опубликования, то есть с 13 января 2012 года. Согласно статье 76 «Вступление закона в силу» Конституции Республики Молдова: «закон публикуется в Официальном мониторе Республики Молдова и вступает в силу в день опубликования или в срок, предусмотренный в самом законе». В данной ситуации возникает законный вопрос: в период с 1 по 12 января 2012 г, какой налоговый режим в части подоходного налога для предприятий малого бизнеса применять? Вопрос, конечно, носит юридический характер, так как здесь налицо ряд юридических коллизий. Бухгалтера же разрешили этот вопрос в пользу государства, хотя бы потому, что пункт 2 статьи 544 «Порядок исчисления, уплаты и декларирования» Налогового кодекса говорит о том, что «исчисление налога осуществляется ежеквартально». Вместе с тем, взаимозависимые лица — государство и налогоплательщики — должны быть объективны и корректны по отношению друг к другу.
18 Martie /2013
Ludmila Lapițcaia
Вопросы корректного отражения в учете доходов, расходов, финансовых результатов всегда являются приоритетными для предприятия, однако особую актуальность они приобретают в период составления финансовой и налоговой отчетности за соответствующий отчетный год. В период осуществления подготовительных работ по составлению финансовой отчетности бухгалтеру еще раз, уже на завершающем этапе, необходимо проверить правильность признания, оценки и отражения в учете доходов и расходов, их корректного отнесения на соответствующий период. Эти работы являются предварительными, и для правильного заполнения декларации по подоходному налогу VEN 12 за отчетный год необходимо сравнить доходы и расходы, признанные согласно положениям Национальных стандартов бухгалтерского учета и Налогового кодекса. Особую значимость эти вопросы приобретают в переходный период: декабрь отчетного года – январь следующего. Важно, чтобы все доходы и расходы были правильно отражены и отнесены к соответствующему периоду.
18 Martie /2013
Ludmila Lapițcaia
Monitorul SFS
Maia Tverdohleb: „Conformarea fiscală 2012"
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susținerea conformării voluntare şi identificare/descurajare a contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Serviciul Fiscal de Stat a evaluat rezultatele implementării Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2012. Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
18 Martie /2013
Maia Budeci
Opinii
Лилиана Агаркова:
Грамотно сбалансированное и эффективное налоговое администрирование, сочетающее в себе интересы и государства, и налогоплательщиков, является важнейшей составляющей экономических, социальных и политических преобразований в стране. Зарождение идеи прав человека наблюдается уже в древнегреческих полисах. Оно прослеживается в Конституции, разработанной орхоитом Солоном в VI веке до н.э. Наряду с элементами демократии, в ней предпринималась попытка закрепить право привлечения к ответственности государственных чиновников.
18 Martie /2013
Liliana Agarcova
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *