Новости
ZAL „Tvardița” va fi lichidată
Guvernul, în cadrul ședinței din 11 februarie anul curent, a aprobat hotărârea cu privire la dizolvarea (lichidarea) Întreprinderea de Stat Zona Antreprenoriatului Liber „Tvardița”
Temeiul juridic pentru elaborarea proiectului îl constituie art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 626/1995 privind ZAL „Tvardița”, revizuită prin Legea nr. 212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenților zonelor economice libere), care stabilește expirarea, la data de 28 decembrie 2025, a termenului de aplicare a regimului de zonă liberă, fapt ce determină dizolvarea prin lichidare a acesteia.
Conform documentului aprobat, fondatorul va asigura lichidarea ÎS ZAL „Tvardița” și va desemna lichidatorul, conform prevederilor Legii nr. 246/2017 privind întreprinderea de stat și întreprinderea municipală.
Totodată, cheltuielile aferente remunerării lichidatorului vor fi acoperite din contul mijloacelor curente proprii ale întreprinderii, iar în cazul insuficienței acestora – din contul mijloacelor financiare planificate în acest scop în bugetul fondatorului.
Se prevede că, disponibilizarea salariaților zonei lichidate se va efectua în conformitate cu legislația muncii, iar achitarea tuturor obligațiunilor financiare aferente va fi asigurată din contul mijloacelor curente proprii ale întreprinderii, iar în cazul insuficienței acestora – din contul comercializării activelor întreprinderii, în volumul necesar.
Valorificarea activelor aflate în gestiunea sau în proprietatea ZAL „Tvardiţa” la data lichidării acesteia se va efectua în conformitate cu pct. 35 din Regulamentul privind încetarea activității zonelor economice libere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 443/2025.
De menționat că, ZAL „Tvardița” a fost înființată în 1995 pe teritoriul primăriei s. Tvardița pe un termen de 30 ani, în scopul stimulării dezvoltării economice a regiunii de sud a RM, prin acordarea de facilități fiscale și vamale specifice zonelor economice libere. În vederea înființării și funcționării zonei, administrației ZAL i-a fost transmis în folosință un teren cu suprafața de 3,57 ha, destinat desfășurării activităților social-economice de dezvoltare a teritoriului zonei.
Pe parcursul perioadei de funcționare, ZAL „Tvardița” a contribuit la atragerea de investiții și la crearea locurilor de muncă la nivel local. Conform datelor oficiale, valoarea totală a investițiilor realizate în zona menționată până la 31 decembrie 2024 a constituit $24 mil., ceea ce reprezintă 3,9% din totalul investițiilor efectuate în ZEL, comparativ cu 9,7% în anul 2010. Contribuția fiscală a ZAL „Tvardița” la bugetul public național constituie 0,5% din totalul impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii achitate de rezidenții ZEL-urilor.
Urmare a încetării regimului de ZEL, precum și în cadrul procesului de realiniere a politicii industriale, se preconizează tranziția activităților economice desfășurate în ZAL „Tvardița” către regimul economic general.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
171 просмотры
Дата публикации:
11 Февраль /2026 15:33
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
proces de lichidare | Hotarare de Guvern | ZAL
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии