BGPF

29.1.3.2.9 Se permite deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor pentru deplasarea fondatorului entității, în interes de serviciu, dar care nu este salariat/angajat?

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii a agenţilor economici se permite în limitele stabilite de Regulamentul cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 5 ianuarie 2012.  
 
Astfel, potrivit pct. 2 din Regulamentul menționat, acesta reglementează cheltuielile entităţilor din Republica Moldova pentru deplasarea în interes de serviciu a personalului sau a persoanelor care practică activităţi de voluntariat în conformitate cu Legea voluntariatului nr.121 din 18 iulie 2010, pe teritoriul republicii şi peste hotarele ei.
 
Totodată, conform pct. 1 din Regulament, personal reprezintă persoana fizică numită în funcţie sau care activează în baza contractului (acordului) individual de muncă sau în cea desfăşurată în baza altor contracte cu caracter civil, precum şi administratorii, fondatorii, membrii consiliului de administrație ori membrii organelor de conducere.
 
Prin urmare, cheltuielile suportate de entitate aferente deplasării fondatorului în interes de serviciu, dar care nu este salariat/angajat, se vor permite la deducere în limitele stabilite de Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 5 ianuarie 2012.
 
[Modificările sunt operate în temeiul aprobării Hotărârii Guvernului nr.1058 din 21.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

Ordinul SFS nr. 32 din 30-01-2025

Data publicării:

12 Februarie /2025 08:00

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon