- Pagina principală
- BGPF
- 46.26 În cazul în care persoana fizică a achitat, până la înregistrarea în calitate de antreprenor independent, prima în sumă fixă (până la 31 martie a anului de gestiune), mai are obligația de a achita primele de asigurare obligatorie de asistență medicală incluse în impozitul unic?

BGPF
46.26 În cazul în care persoana fizică a achitat, până la înregistrarea în calitate de antreprenor independent, prima în sumă fixă (până la 31 martie a anului de gestiune), mai are obligația de a achita primele de asigurare obligatorie de asistență medicală incluse în impozitul unic?
În temeiul art. 6924 din Codul fiscal, antreprenorii independenți achită, din venitul obținut urmare a activității economice independente desfășurate în domeniul prestării serviciilor, un impozit unic.
În componența impozitului unic sunt incluse următoarele impozite, taxe şi contribuții:
a) impozitul pe venitul antreprenorilor independenți care desfășoară activități în domeniul prestării serviciilor;
b) contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii;
c) primele de asigurare obligatorie de asistență medicală;
d) taxele locale.
Concomitent, menționăm că, potrivit art. 69²⁶ alin. (2) din Codul fiscal, în cazul în care suma anuală defalcată din impozitul unic, aferentă primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, nu acoperă valoarea sumei fixe stabilite ca facilitate pentru achitarea în termenul prestabilit pentru categoria de plătitori prevăzută la pct. 1 lit. b) din anexa nr. 2 la Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, diferența se achită de către antreprenorul independent în baza unui aviz de plată emis suplimentar, care se remite până la data de 25 ianuarie a anului următor celui de gestiune.
Totodată, menționăm că achitarea de către antreprenorul independent a primei stabilite în sumă fixă, până la înregistrarea acestuia în calitate de subiect al impunerii cu impozitul unic, nu îl exonerează de obligația de a achita integral impozitul unic, inclusiv suma minimă a primei stabilite în sumă fixă.




Data publicarii:
28 Mai /2026 07:39
Catalogul tematic
Antreprenor independent