În primele două luni ale anului 2019, în bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) au fost acumulate venituri în sumă de 3577,0 mil. lei, ceea ce reprezintă o executare a prevederilor anuale (21427,4 mil. lei) la nivel de 16,7%, potrivit Raportului privind executarea BASS la situația din 1 martie 2019.
Astfel, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 2068,4 mil. lei sau 16,2% comparativ cu suma anuală aprobată. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2018, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în perioada raportată a înregistrat o creştere cu 106,3 mil. lei sau cu 5,4%.