Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie VRABIE, a convocat într-o ședință de lucru șefii celor 7 Birouri vamale și șefii Departamentelor venituri și control vamal și aplicarea legii.
21 March /2016
Analytics and statistics
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna februarie 2016 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creştere cu 0,5%1 faţă de ianuarie curent, cu 0,6% − faţă de decembrie 2015 şi cu 6,2% − faţă de februarie 2015.
19 March /2016
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din CF, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
19 March /2016
Maia Caţel
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, împreună cu directorul Secretariatului Comunității Energiei, Janez Kopacz, a condus sesiunea ”Piețe de energie și tarife” în cadrul conferinței privind cooperarea UE cu țările Parteneriatului Estic și Asiei Centrale în sectorul energetic.
19 March /2016
Panorama
Качественные международные стандарты, управление и профессиональная этика победят коррупцию
Так полагает Оливиа Киртли (Olivia Kirtley), президент управляющего совета Международной федерации бухгалтеров (с ноября 2014 года), которая в ходе своего выступления на антикоррупционном министерском заседании ОЭСР подчеркнула, что в сегодняшнем сложном мире, где все взаимосвязано, требуется сотрудничество и полная поддержка со стороны частного и публичного секторов и со стороны регулирующих властей, чтобы коррупция и взяточничество были побеждены.
19 March /2016
1200 de producători de fructe și struguri (persoane fizice și juridice), care au fost afectați de restricțiile impuse de Federația Rusă la export în 2014, în special a celor care au cultivat mere, prune și struguri, au primit deja compensații, informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu referire la datele Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
19 March /2016
Национальная комиссия по финансовому рынку приостановила операции на банковских счетах компаний Elita-Broker, General Broker, Intelmod-Asig, Ipsus, Market de asigurări, Mega Optim и Premium Broker.
18 March /2016
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *