Știri

Agenții economici care vor utiliza ECC conectate la SIA MEV

În Monitorul Oficial din 29 decembrie curent, Comisia interdepartamentală pentru echipamente de casă și de control a publicat Decizia nr. 26-08/5-10/02-2023 din 27 decembrie 2023 prin care au fost stabiliți agenții economici care vor utiliza echipamentele de casă și de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor.

 

Astfel, aceștia sunt:

  • agenții economici care practică activitățile specificate în Anexa nr.3* la Decizia nr. 26-08/5-10/02-2023.
  • casele de amanet (lombarduri), care cad sub incedența Legii nr. 282/2004 privind regimul metalelor prețioase, începând cu data de 1 iulie 2024.
  • contribuabilii mari (persoane juridice), care au obținut, după Decizia Comisiei interdepartamentală pentru echipamente de casă și de control nr. 26-11/1-19/03-2022 din 16 iulie 2022, sau obțin calitatea de contribuabili mari, cu termen de conectare de 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 26-08/5-10/02-2023, și pentru contribuabili mari, care obțin statutul de contribuabil mare - cu termen de conectare de 6 luni din data primirii calității de contribuabili mari;
  • întreprinderi de stat și societăți comerciale cu cota majorată de stat, cu excepția Î.S. ”POȘTA MOLDOVEI”, începând cu 1 iulie 2024.

 

 

Anexa nr.3

LISTA
activităților, conform Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei (CAEM Rev. 2), desfășurate de către agenții economici, ce vor utiliza echipamente de casă și de control conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1170 vizualizări

Data publicării:

02 Ianuarie /2024 10:50

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

masini de casă și de control

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon