Monitorul SFS

Angajații SFS din domeniul recuperării creanțelor, instruiți pe aspecte de comunicare și integritate

Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție deosebită consultanței fiscale oferită contribuabililor în vederea conformării voluntare a acestora la respectarea legislației. În același timp, autoritatea fiscală depune eforturi considerabile în partea ce privește instruirea propriilor angajați în vederea îmbunătățirii indicatorilor de performanță a acestora, prin dezvoltare profesională continuă.
 
La data de 19 iulie 2023, 86 de angajați din cadrul Direcției generale recuperare creanțe au fost instruiți privind eficientizarea modului de comunicare cu contribuabilii, precum și respectarea normelor de conduită obligatorii în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, aspecte ce țin de integritatea în funcția publică, protecția datelor cu caracter personal și măsurile legale prevăzute în acest sens.
 
În acest sens, a fost menționat faptul că, obiectivul general al activității SFS îl constituie furnizarea de informații de calitate către contribuabili, referitoare la prevederile legislației fiscale, obligațiile care le revin în domeniul fiscal, precum și promovarea conformării fiscale voluntare, printr-o abordare orientată către contribuabil.
 
De asemenea, angajații autorității au fost familiarizați cu normele legale privind integritatea în funcția publică, atât cadrul normativ național, cât și cel instituțional, drepturile și obligațiile în acest sens, consecințele încălcării acestora, precum și modul de utilizare și protecție a datelor cu caracter personal în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu.
 
Prezent în cadrul evenimentului, directorul SFS, domnul Petru Rotaru a reiterat angajamentul autorității fiscale de a fi o instituție prietenoasă contribuabilului și mediului de afaceri, îndemnând angajații să se conducă în continuare în activitatea lor de sloganul „Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului”. Totodată, a exprimat mulțumire funcționarilor pentru munca responsabilă, realizată cu profesionalism și dedicație în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin planurile de activitate ale instituției.
 
La fel, domnul Rotaru a menționat faptul că, SFS își consolidează eforturile în vederea promovării conformării benevole a contribuabililor, solicitând suportul plenar al colegilor întru realizarea acestui deziderat.
 
Directorul adjunct al SFS, domnul Petru Griciuc a declarat că, deservirea contribuabililor are drept scop oferirea educației, asistenței și informațiilor necesare contribuabililor pentru a-și îndeplini obligațiile ce le revin: „Trebuie să dăm dovadă de politețe, respect, disponibilitate față de problemele cu care se confruntă contribuabilii. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai eficiente modalități de recuperare a creanțelor agreate de comun cu contribuabilii, în dependență de situația fiecăruia”.
 
La rândul lor, participanții au apreciat seminarul drept binevenit, iar informațiile obținute – utile în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, ce presupun interacțiune directă cu contribuabilii.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1058 vizualizări

Data publicării:

20 Iulie /2023 16:44

Catalogul tematic

Activitatea SFS

Etichete:

activitatea sfs | integritate

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon