Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Până la 29 septembrie curent, întreprinderile din domeniul turismului din țara noastră au oportunitatea de a depune cererile de participare în cadrul proiectului CEnTOUR - Economia Circulară în Turism implementat de ODIMM, co-finanțat în cadrul Programului UE pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici și Mijlocii – COSME, care pune în aplicare o schemă de sprijin și consolidare a capacităților întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) din sectorul turismului. Proiectul se axează pe crearea rețelei de instituții, care vor colabora în schemele de sprijin pentru promovarea economiei circulare din domeniu, dar și pe promovarea schimbului de bune practici la nivel local și internațional, în contextul replicării schemelor de sprijin în afaceri sustenabile.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1599/2002 cu privire la regulile de origine, Serviciul Vamal este autoritatea împuternicită cu certificarea originii preferențiale a mărfurilor exportate din Republica Moldova. Pentru mărfurile exportate în statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi acordă Republicii Moldova Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), Serviciul Vamal eliberează certificate de origine Forma A.
Министерство экономики и инфраструктуры разработало и представило для публичных консультаций очередной, третий план действий по реализации Стратегии развития сектора малых и средних предприятий (МСП) на 2012-2020 г., который включает меры поддержки этого сектора в 2018-2020 г. Эта Стратегия направлена на развитие МСП, которые сегодня составляют 98,7% от общего числа компаний в стране и в них трудоустроено более 61% занятого населения Молдовы.
Antreprenorii începători din Republica Moldova au posibilitatea să obțină competențe de administrare sau dezvoltare a unei întreprinderi mici, lucrând alături de un antreprenor cu experiență din altă țară, pe o perioadă de 1-6 luni.
Circa 40 de antreprenori din Republica Moldova, au participat marți, 24 mai, la primul eveniment de informare despre Programul European pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (COSME).
Как сообщили в Организации по развитию сектора малых и средних предприятий (ODIMM), конкурс инициирован Еврокомиссией в рамках программы COSME и направлен на разработку цифровых курсов для производителей и операторов дронов в целях информирования об их ответственности и обязательствах защиты конфиденциальности данных, полученных в процессе использования дронов.
Европейская комиссия утвердила новую программу макрофинансовой помощи для Молдовы в размере 100 млн евро.
Ministerul Economiei în parteneriat cu proiectul Comisiei Uniunii Europene TAIEX a desfășurat, în perioada 2-3 februarie curent, seminarul de instruire cu genericul „Programul COSME – prezentare generală și proceduri specifice”.
Un eveniment internaţional de brokeraj a fost lansat în cadrul Moldova Business Week 20016, de către Reţeaua Întreprinderilor Europene (Entreprse Europe Network – EEN) de la Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a Republicii Moldova.
Компании Молдовы приглашены участвовать в различных проектах повышения конкурентоспособности в рамках Программы COSME (Competitiveness of enterprises and SMEs), передает Noi.md.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderlor Mici și Mijlocii (ODIMM) au semnat astăzi un acord de parteneriat în vederea dezvoltării serviciilor de suport afaceri și lărgirii asistenței pentru întreprinderile din Moldova.
Ministerul Economiei informează autoritățile publice, asociațiile de business, organizațiile neguvernamentale, IMM-urile și alte entități eligibile despre posibilitatea aplicării la proiectele disponibile în cadrul Programului COSME privind creșterea competitivității IMM-urilor din domeniul turismului, sportului, patrimoniului natural și cultural, serviciilor creative pentru mărfurile de larg consum ș.a. Apelurile sunt valabile pentru perioada iunie-iulie 2015.
Парламент ратифицировал Соглашение об участии Молдовы в Программе ЕС «Конкурентоспособность малых и средних предприятий» (COSME). Документ был подписан в Брюсселе 29 сентября 2014 г. Программа COSME (Competitiveness of enterprises and SMEs) нацелена на создание благоприятной среды для запуска и развития малых предприятий, поддержку их выхода на новые рынки, продвижение культуры предпринимательства, повышение устойчивой конкурентоспособности, улучшение доступа к финансированию малых и средних предприятий, содействие экономическому росту и создание новых рабочих мест.
Parlamentul a votat proiectul legii pentru ratificarea Acordului de participare a Republicii Moldova la programul UE „Competitivitatea întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (COSME 2014-2020)”. Astfel, Moldova devine prima ţară-membră a Parteneriatului Estic ce aderă la acest program, transmite IPN.
Programul COSME este programul UE pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) care se derulează în perioada 2014–2020 și care dispune de un buget planificat în valoare de 2,3 miliarde EUR, cu un efect de pârghie capabil să ofere fonduri de până la 25 de miliarde EUR.
Back in February, I noted that the global economy at the end of 2016 was in a stronger cyclical position than most people had expected, given the political upheavals of the previous 12 months.
CAMBRIDGE – For a “managed democracy,” Iran holds remarkably unpredictable presidential elections. And the upcoming election on May 19 is no exception, given that the incumbent, Hassan Rouhani, is facing a tough conservative challenger. Rouhani’s opponent, Ebrahim Raisi, is a high-ranking cleric who is considered to be a possible successor to Iran’s Supreme Leader, Ayatollah Ali Khamenei. Raisi’s campaign has received a boost following the withdrawal of another hardliner, Mohammad Bagher Qalibaf, the mayor of Tehran, who garnered one-third as many votes as Rouhani in the 2013 election.
Cursul mediu de schimb al dolarului american va constitui în anul 2016 20 lei moldovenești. Cel puțin așa arată prognozele actualizate ale Ministerului Economiei. La finele anului curent este estimat că un dolar american va costa 20,5 lei.
Cinci dintre acțiunile, incluse în Planul Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE, în primul an de implementare, care se referă la gestionarea finanțelor publice, au fost realizate. În proces de realizare se află 14, iar 2 au rămas nerealizate. Aceasta potrivit studiului Euromonitor: primele realizări și dificultăți în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană, lansat de Centrul Analitic Expert-Grup și Asociația ADEPT.
Мероприятие организовали Организация по развитию сектора малых и средних предприятий (ODIMM) в партнерстве с Минэкономики и при поддержке проекта ЕС технической помощи для отраслевой бюджетной поддержки «Стимулирование экономики в сельских зонах». На встрече эксперт COSME Стефен Бэтстоун (Stephen Batstone) представил Стратегический план до 2020 г. и План действий на 2015-2017 гг. о внедрении COSME в Молдове. Он также рассказал о практическом применении программы, в том числе о доступе к проекту «Европейская сеть предприятий» (EEN, Enterprise Europe Network).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *