Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Autoritățile publice locale prezintă Raportul FD-048BL pentru semestrul 1, pentru 9 luni și anual. Indicatorii aprobați cu privire la personal sunt prevăzuți în schema de încadrare a autorității/instituției bugetare, care se elaborează și se aprobă confom prevederilor Ordinului ministrului finanțelor nr. 218/2018.
Statutul juridic al personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic din domeniile cercetării și inovării se stabileşte de organizaţie în funcţie de profilul şi domeniul ei de activitate. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate cadrelor ştiinţifice din instituţiile de învăţământ și organizaţiile
21 octombrie 2025, Chișinău – Astăzi, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat principalele realizări obținute pe parcursul mandatului său, în perioada 2024–2025. Ministra a evidențiat progrese importante în domeniul bugetar, fiscal, al achizițiilor publice, control financiar,
Cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova,
Cuantumul compensațiilor bănești acordate anual personalului de conducere și didactic din instituțiile de învățământ ar putea crește de la 2 mii lei până la 4 mii lei. Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus un proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea HG nr.969/2018 prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea compensațiilor bănești anuale personalului de conducere şi didactic din instituţiile de învățământ general public. Compensația1 se va acordă anual, în luna septembrie, într-o singură tranșă. Potrivit proiectului, fiecare beneficiar ar putea fi obligat să prezinte, până la 31 decembrie,
Studiu de caz: Sunt director adjunct în liceu cu o normă întreagă și mai am 9 ore ca și cadru didactic. Deci lucrez pe 1,5 salariu. Menționez că nu sunt membru de sindicat. Recent am fost informat că beneficiez doar de 28 zile de concediu de odihnă, dar nu de 62 de zile
Scopul evidenței contabile în sistemul bugetar al cheltuielilor pentru deplasări în interes de serviciu constă în obținerea justificării tuturor resurselor financiare cheltuite în scop de deplasare și corectitudinea contabilizării acestor cheltuieli. În continuare ne vom axa pe aspectele ce țin
Nivelul minim al drepturilor şi garanţiilor de muncă pentru salariaţii în domeniul învățământului se stabileşte de Codul muncii , precum şi de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii.
Patenta se eliberează pentru unul din genurile de activitate enumerate în anexa la Legea nr.93/1998. Potrivit acesteia, activitatea didactică (instruire individuală sau în grupe cu un număr de până la 20 persoane) poate fi desfășurată în baza patentei de întreprinzător conform următoarelor genurilor de activitate:
Alocația pentru sporirea accesului la educație se va acorda lunar, pe un termen de doi ani, calculat de la data înscrierii elevului în noua instituție publică de învățământ primar sau secundar general. Plata alocației se va suspenda pe perioada lunilor iunie-august inclusiv.
În scopul sporirii accesului la educație de calitate, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor din instituțiile publice de învățământ general cu un număr mai mic de 50 de elevi, desemnate de către Ministerul Educației și Cercetării, care vor decide înscrierea elevului în altă instituție publică
Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea muncii prin cumul. Contractele individuale de muncă (CIM) prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 se estimează la nivel de peste 46,5 mld. lei, cu o creștere în sumă de 3,7 mld. lei sau cu 108,7% în raport cu indicatorii aprobați pentru 2024 și cu circa 3,6 mld. lei sau 108,3% mai mari comparativ cu cele precizate în anul curent.
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025 a fost votat în a doua lectură de Parlament în cadrul ședinței plenare din 19 decembrie 2024. Printre cele mai importante măsuri prevăzute pentru anul viitor figurează majorări salariale pentru unele categorii de angajați din sectorul bugetar, acordarea compensațiilor la energie, precum și majorarea prestațiilor sociale.
Pentru o generalizare a primei părți recapitulăm că angajații din unitățile cu autonomie financiară sunt salarizați în baza prevederilor:
Lucrătorii medicali trebuie să-şi dezvolte şi perfecţioneze continuu cunoştinţele şi abilităţile profesionale pe parcursul întregii activităţi. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate personalului medico-sanitar. Durata redusă a timpului de muncă pentru personalul medico-sanitar nu mai mult de
Sporul lunar al personalului pentru titlul științific sau didactico-științific din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică se va acorda proporțional timpului lucrat în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă sau ale unei norme didactice, din data conferirii titlului respectiv. Autoritățile propun modificări la condițiile privind salarizarea personalului din instituțiile de învățământ respective, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1234/2018.
În cazul asigurării insuficiente cu cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice, inclusiv auxiliare și științifico-didactice un volum maxim de lucru de până la două norme didactice. Pe agenda ședinței secretarilor generali este inclus proiectul cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică. Astfel, volumul maxim de lucru al cadrelor didactice, în caz de necesitate, ar putea fi majorat de la 1,5 norme stabilite la momentul actual până la două.
Un salariat al rezidentului parcului pentru tehnologia informației la data de 5 noiembrie 2024 a demisionat, iar ulterior a fost reangajat la data de 25 noiembrie 2024. Cum se vor reflecta perioadele de activitate a salariatului în cauză, în luna noiembrie 2024 în Declaraţia privind
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *