Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Parlamentul a votat în lectură finală Programul de stat Prima casă, scopul căruia constă în facilitarea persoanelor fizice la procurarea unei locuințe prin contractarea de credite bancare, garantate parțial de stat.
Proiectul legii privind implementarea Programului Prima Casă a fost susţinut, ieri, de cabinetul de miniştri. Potrivit Programului, tinerii vor putea obţine credite imobiliare cu un avans de 10% din preţul locuinţei pe o perioadă de 25 de ani, iar statul va garanta 50% din soldul creditului acordat.
Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) lansează Componenta II a Programului-pilot „Femei în afaceri” (PFA), destinată granturilor mici pentru dezvoltarea afacerilor administrate de femei. Dosarele pentru primul Apel de granturi pot fi depuse în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, completând formularul de pe site-ul organizaţiei.
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare un proiect de hotărâre de guvern ce conține liste noi cu autoritățile administrative din subordinea MEI, instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile pe acțiuni în care ministerul are calitatea de fondator.
În primele 9 luni ale anului curent, circa 300 de tineri din raioanele Comrat, Dondușeni, Strășeni, Ocnița, Ungheni, Vulcănești și Cimișlia au beneficiat de instruire în domeniul abilităților antreprenoriale pentru tinerii, care doresc să-şi lanseze sau să-şi extindă o afacere în localitățile rurale. Cursurile de instruire sunt desfășurate de Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Miciși Mijlocii (ODIMM) prin Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET).
• Доходы госбюджета Молдовы за 10 месяцев текущего года составили 27,19 млрд леев, что на 20,8% (на 4,68 млрд леев) больше показателей того же периода 2016 г.
După cum am promis, prezentam continuitatea Programului de stat „Prima Casă ”. Astfel, Hotărârea pentru aprobarea Conceptului Programului a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 277-288 din 4 august curent. Vă reaminitm că scopul Programului constă în facilitarea accesului familiilor tinere la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate la cota de 50% de stat. Astăzi vă aducem la cunoștință procedura de obținere a garanției de stat de către banca finanțatoare.
IMM-urile din Republica Moldova încă se mai pot înscrie la Concursul Naţional „IMM – Model de Responsabilitate Socială”, ediţia a VIII-a. Concursul a fost inițiat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) pentru antreprenorii care pe parcursul anului 2016 s-au implicat în mod voluntar în activităţi de responsabilitate socială corporativă. Participanții pot aplica pentru următoarele nominalizări:
Ministerul Economiei propune spre consultare Strategia de dezvoltare a industriei tehnologiei informației și a ecosistemului pentru inovare digitală pe anii 2018-2023 și a Planului de acțiuni privind implementarea acesteia.
Pentru finanţarea lor vor fi alocate 7,8 mil. lei. Potrivit directorul general al Organizației pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și medii (ODIMM), Iulia Iabanji, din numărul total al proiectelor pentru care au fost oferite granturi, 21 de întreprinderi sunt la etapa de extindere sau dezvoltare, iar 18 proiecte sunt start-upuri.
— Începând cu 28 octombrie curent, toate entitățile economice ce dețin statut de plătitor TVA, dar și cele ca nu sunt înregistrate în calitate de plătitor TVA, însă au obligativitatea ținerii evidenței contabile, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special factura fiscală unificată pentru documentarea livrărilor impozabile cu TVA și a celor neimpozabile.
Ministerul Finațelor propune spre consultare publică proiectul de lege privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ”Prima casă”, iar Guvernul are la dispoziție două luni să își aducă actele normative în concordanță cu proiectul dat, precum și să elaboreze regulamentele și alte acte necesare pentru executarea prevederilor. După cum a fost menționat în Conceptul Programului „Prima Casă”, scopul documentului constituie facilitarea accesului persoanelor fizice la procurarea unei locuinţe prin contractarea de credite bancare garantate parţial de stat, în special pentru familii tinere.
Programul „Prima Casă” a fost susținut de Guvern, iar Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va fi delegată să emită garanții în numele și din contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului, în limitele plafoanelor aprobate anual pentru acest scop.
Министерство экономики и инфраструктуры разработало и представило для публичных консультаций очередной, третий план действий по реализации Стратегии развития сектора малых и средних предприятий (МСП) на 2012-2020 г., который включает меры поддержки этого сектора в 2018-2020 г. Эта Стратегия направлена на развитие МСП, которые сегодня составляют 98,7% от общего числа компаний в стране и в них трудоустроено более 61% занятого населения Молдовы.
Cetățenii Republicii Moldova reîntorși de peste hotare vor beneficia de acțiuni ce au ca scop reintegrarea lor în societate. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Planului de acțiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova de peste hotare a fost publicată în Monitorul Oficial, nr.335-339 din 15 septembrie 2017. Planul conține peste 20 de acțiuni, majoritatea dintre ele fiind susținute financiar de Agenția Elvețiană de Dezvoltare și Cooperare.
Antreprenorii din Republica Moldova sunt invitați să participe la un studiu privind performanțele inovaționale a întreprinderilor din Republica Moldova și Vă invită să participați la acest studiu, completând ancheta «Implementarea Inovațiilor și Managementului Inovaţional de către sectorul antreprenorial în Republica Moldova»
Dacă e să ne uităm din punt de vedere simbolic, cifra 7 are un șir de conotații semnificative – 7 zile în care Dumnezeu a creat lumea, cele 7 minuni ale lumii, 7 culori ale curcubeului, 7 ani de acasă și altele. Parafrazând, am putea spune că și pentru „Monitorul fiscal” această cifră este încărcată de simbolism pentru că semnifică, în primul rând, maturitatea.
Организация по развитию малых и средних предприятий (ODIMM) провела только в текущем году 23 обучающих курса в 15 населенных пунктах Молдовы, причем, как отмечают организаторы, половина из них была востребована на юге страны. В рамках Национального проекта «Программа эффективного управления бизнесом» организованы курсы для обучения и повышения квалификации предпринимателей независимо от возраста, организационно-правовой формы и сферы деятельности. Условие одно — желание улучшить свои навыки в области ведения бизнеса.
Statul va garanta 50% din soldul creditului şi va asigura restricționarea mărimii ratei dobânzii aplicată la creditele ipotecare prin programul ”Prima casă”. Un proiect în acest sens este propus de Ministerul Finanţelor.
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Consiliul Raional Călărași și Ministerul Economiei, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene au lansat la Călărași cel de-al X-lea Incubator de Afaceri. Acesta are o suprafață totală de aproximativ 2000 m2 şi va găzdui 20-26 companii, care ar putea crea cel puţin 60 locuri de muncă. La moment deja 15 companii au statut de rezident al incubatorului, dintre care 5 vor activa în domeniul producerii (ferestre și uși termopan, confecții din metal forjat, textile cu ornamente brodate, haine pentru copii), iar 10 companii prestează servicii (contabilitate și consultanță în afaceri, imobiliare, Call — center, design și tipar, curierat, cosmetologice, deservire socială).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *