Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
,,Cel mai dezastruos lucru ce-l poţi face unui om de afaceri în America este să-l ţii în incertitudine şi să-l pui să ,,ghicească” cum va fi politica fiscală” Lyndon Baines Johnson, al 36-lea Preşedinte al SUA O politică fiscală şi vamală eficientă presupune atingerea obiectivelor legate de obţinerea veniturilor necesare finanţării cheltuielilor publice, redistribuirea veniturilor populaţiei, precum şi asigurarea unui suport pentru creşterea economică, accentul fiind pus în funcție de situaţia economică a ţării şi de politicile statului la etapa respectivă.
În Monitorul Oficial nr. 441-451 din 16 decembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Codului contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.
Întreprinderea de Stat ”Moldaeroservice” ar putea să fie inclusă în Lista bunurilor nepasibile de privatizare, prevăzută în Anexa la Legea din 4 mai 2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor propune completări în acest sens în Lista nominalizată, pornind de la specificul întreprinderii.
POS-terminal (de la limba engleză punctul de vînzare — Punct de vînzare) — este un dispozitiv electronic cu programă tehnică pentru primirea cardurile de plată, pot fi utilizate carduri cu cip, bandă magnetică și carduri fără contact, precum și alte dispozitive care au posibilitatea non-contact.
În procesul activității entității sînt situații cînd este necesar de efectuat diverse certificări, expertize sau alte tipuri de autorizări care pot fi, după caz, și obligatorii pentru a putea practica anumite activități.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ține să atenționeze că potrivit prevederilor art.71 alin. 1 din Legea nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 ,,Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, începând cu 1 iulie 2012 agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent sunt obligaţi, în termen de până la 1 iulie a anului imediat următor
Aproape 18.000 de companii au datorii de milioane de lei faţă de Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală. Suma include şi amenzile aplicate de Inspectoratul Fiscal de Stat pentru restanţele acumulate.
Vitalie Coceban activează în domeniul Tehnologiilor Informaţionale aplicate în automatizarea proceselor de afaceri în activitatea de administrare publică a ţării noastre. Douăzeci de ani de evoluţie profesională în domeniu — începând cu implementarea primelor servicii de poştă electronică în administraţia publică centrală şi până la lansarea sistemelor avansate de telecomunicaţii speciale; de la prima pagină web a guvernului şi pînă la servicii electronice publice, destinate persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova.
Mai multe produse au fost retrase temporar din farmaciile din țară, ca urmare a controalelor efectuate de Agenția pentru Protecția Consumatorului. Instituția a efectuat o serie de acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind condiţiile de păstrare-depozitare a produselor comercializate în farmacii — suplimente alimentare, produse parafarmaceutice, produse cu destinaţie nutriţională specială, produse cosmetice, mijloace de măsurare.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ține să atenționeze că, conform prevederilor art.71 alin. 1 din Legea nr. 845-II, din 03 ianuarie 1992, ”Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, începând cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău, în scopul identificării problemelor aferente procesului de conformare a contribuabililor, educării contribuabililor în spiritul conformării benevole la declararea și la plata obligațiilor fiscale și îmbunătățirii civismului fiscal, înaintării propunerilor și convingerii eventualilor evazionişti să-și onoreze obligațiile față de bugetul public național, precum și în vederea excluderii întrebărilor ce apar vis-a-vis de aplicarea prevederilor Legii nr. 93-XIV din 15 iulie 1998
Guvernul nipon efectuează unui studiu de fezabilitate în Republica Moldova în vederea construcţiei unei fabrici de zarzavaturi prin metoda hidroponică. Un sistemul inovator care permite asigurarea cu legume pe tot parcursul anului într-un spațiu compact, fără utilizarea îngrăşămintelor chimice sau pesticide.
Importatorii ucraineni se concentrează practic în totalitate asupra importurilor de mere poloneze, iar ofertele din Republica Moldova nu sunt luate în considerație. Motivul refuzului de a importa merele moldovenești este costul mare de devamare și prețurile relativ mai mari pentru merele destinate exportului, în gospodăriile din Republica Moldova, scrie fitomag.com.
Astăzi, 20 octombrie 2014, Banca Națională a Moldovei pune în circulație şase monede comemorative, ca mijloc de plată şi în scop numismatic.Două dintre acestea completează seria „Personalităţi” și sunt consacrate celei de-a 75-a aniversări de la nașterea distinsului poet, prozator, dramaturg și publicist Dumitru Matcovschi, precum și celebrării a o sută de ani de la nașterea Tamarei Ciobanu – una dintre cele mai populare cântărețe din a doua jumătate a secolului XX.
În acest sens solicit să-mi comunicați, dacă sunt în drept persoanele care desfășoară activitatea de comerț, în baza patentei de întreprinzător, să practice comercializarea cu amănuntul a pieselor de schimb auto de mîina a doua, deoarece legea menționată nu prevede expres interzicerea sau permisiunea comercializării acestui tip de mărfuri în condițiile deținerii patentei de întreprinzător. Totodată, dacă nu este posibilă comercializarea acestui tip de mărfuri în baza patentei de întreprinzător, solicit să-mi explicați cum urmează a fi înțeles faptul, că doar careva bunuri sunt menționate prin legea sus-numită, ca interzise spre comercializare de către deținătorii de patentă.
Chioșc din mun. Chișinău (nu este amplasat pe teritoriul pieței): reieșind din cota taxei stabilite prin Decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 3/2 din 29 martie 2013;reieșind din cota taxei stabilite prin Decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 3/3 din 29 martie 2013; se vor aplica ambele taxe, conform Deciziilor nr. 3/2 și Nr. 3/3 din 29 martie 2013? 2. Frigider cu înghețată și apă pe teritoriul municipiului Chișinău (nu este amplasat pe teritoriul pieței): reieșind din cota taxei stabilită în Decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 3/2 din 29 martie 2013;reieșind din cota taxei stabilită în Decizia Consiliului Municipal Chișinău nr. 3/3 din 29 martie 2013;se vor aplica ambele taxe, conform Deciziilor 3/2 și 3/3 din 29 martie 2013?
Direcţia generală conformare fiscală prezintă informaţia cu privire la cazurile specifice (neordinare) de încălcare a legislaţiei fiscale identificate în cadrul controalelor fiscale, efectuate de către IFS teritoriale şi Direcţia generală a marilor contribuabili pentru semestrul II al anului 2013. 1.Cazuri specifice din domeniul alimentaţiei publice
Administrația unei companii de publicitate solicită explicații privind procedura de achitare în bugetul local al mun. Chișinău a taxei pentru dispozitivele publicitare, pentru obiectele amplasate pe teritoriul municipiului, începînd cu 13 ianuarie 2012. Ar fi corect oare să se aplice cotele, stabilite pe teritoriul municipiului Chișinău și aplicabile pentru obiectele de publicitate exterioară in 2011? În conformitate cu prevederile Titlului VII „Taxele locale” din Codul Fiscal (în continuare CF), pus în aplicare prin Legea nr. 94-XV din 01.04.2004, cu modificările și completările ulterioare, în atribuțiile autorităților administraţiei publice locale intră aplicarea tuturor sau numai a unei părți din taxele locale, reglementate de art. 289 alin. (2) din CF (în funcţie de posibilităţile și necesităţile unităţii administrativ-teritoriale), precum și stabilirea cotelor de impozitare corespunzătoare. Subiecții impunerii, obiectele impunerii, baza de impozitare, modul de achitare a taxelor locale și de prezentare a dărilor de seamă aferente acestora, precum și criteriile utilizate pentru acordarea scutirilor fiscale sunt reglementați de CF.
Persoana, care intenţionează să activeze în baza patentei de întreprinzător, depune o cerere de eliberare a patentei la inspectoratul fiscal teritorial în raza căruia își are domiciliul sau la locul de desfășurare a activităţii preconizate. Patenta poate fi eliberată și de primăria în a cărei rază de administrare solicitantul intenţionează să-și desfășoare activitatea în baza patentei, în cazul dacă în localitatea respectivă nu este amplasat inspectoratul (oficiul) fiscal. În acest caz, patenta eliberată de primărie este valabilă numai pe teritoriul administrat de aceasta.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, supravegherea, controlul şi administrarea în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice se efectuează de către organele abilitate1, în conformitate cu prevederile legii.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *