Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Va fi prevăzut un registru al contractelor de arendă referitor la transmiterea în arendă a terenurilor cu destinație agricolă proprietate privată de către autoritățile administrației publice locale
Investițiile realizate prin platforma evms.md se desfășoară în condiții de siguranță, iar investitorii beneficiază de rambursarea integrală a sumelor investite și a dobânzilor aferente la scadență.
Serviciul Vamal vine cu un nou material informativ ce se referă la regulile și condițiile de traversare a frontierei, de data aceasta ne explică care sunt regulile de traversare cu animale de companie.
În Republica Moldova a fost inaugurat Centrul Unic de Apel pentru Consumatori, ce va facilita o comunicare directă și eficientă între consumatori și autoritățile responsabile, răspunzând rapid la reclamațiile cetățenilor și oferind consiliere de specialitate. Această inițiativă, realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene, are scopul de a îmbunătăți protecția drepturilor consumatorilor din Republica
Serviciul Vamal (SV), prin prisma competențelor sale, deține un rol important în asigurarea protecției vamale a proprietății intelectuale. În conformitate cu art.3 din Legea nr.114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
Pe agenda ședinței comisiei parlamentare economie, buget și finanțe a fost inclus proiectul de lege pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, care urmează a fi prezentat în lectura a doua. Amintim, Acordul are ca scop îmbunătățirea conformării fiscale internaționale prin dezvoltarea relațiilor dintre statele semnatare, prin prisma asistenței reciproce în domeniul fiscal, necesitatea alinierii la standardele internaționale de efectuare a schimbului de informații ca urmare a aderării Republicii Moldova, în noiembrie 2016, la Forum Global al OCDE privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale.
Lista jurisdicțiilor și a regiunilor autonome care nu implementează standardele internaționale de transparență a entităților legale (Lista jurisdicțiilor), întocmită conform Metodologiei, aprobate în cadrul ședinței Guvernului din 22 noiembrie curent,
Serviciul Fiscal de Stat a inițiat consultările publice asupra proiectului modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017, elaborarea cărora a fost condiționată de necesitatea aducerii în concordanță a prevederilor actului normative cu modificările operate la art. 161 și 164 din Codul fiscal prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală).
CNAS aniversează al 11-lea an de la integrarea în platforma guvernamentală de interoperabilitate MConnect și de la demararea schimbului electronic de date cu diverse instituții și organizații,
Urmează a fi creată o rețea de colectare a informațiilor contabile agricole, în scopul acumulării informațiilor contabile necesare pentru determinarea anuală a veniturilor exploatațiilor agricole, precum și pentru efectuarea analizei activității economice a exploatațiilor agricole.
Ministerul Finanțelor anunță că a elaborat Bugetul pentru cetățeni pentru anul 2024. Elaborarea acestui instrument vine în contextul eforturilor continue de a promova transparența și responsabilitatea în gestionarea finanțelor publice, facilitând astfel înțelegerea bugetului
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță despre executarea finanțării primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale în valoare de 73 milioane lei pentru luna august.
Regulamentul privind modul de trecere a frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi completat cu norme noi ce se referă la importul produselor ecologice și al produselor de conversie. Executivul a susținut modificarea Regulamentului menționat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 938/2018.
Anul 2026 a început cu un interes crescut pentru investițiile sigure oferite de stat. În perioada 12–21 ianuarie 2026, cetățenii au investit 151 980 000 lei în obligațiuni de stat prin platforma eVMS.md, confirmând interesul constant pentru acest instrument de economisire accesibil și eficient.
Pentru simplificarea accesului beneficiarilor la informație, Casa Națională de Asigurări Sociale reiterează că la dispoziția persoanelor fizice sunt puse diferite modalități de obținere a consultanței necesare, inclusiv cele indicate în continuare.
Prin Legea nr. 126/2025 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole a fost aprobat Programul strategic al politicii agricole (PSPA). Legea respectivă
Numărul mediu al salariaților în trimestrul al treilea al anului 2025, comparativ cu datele înregistrate în ianuarie-septembrie anul trecut, a crescut cu 1,4%.
La data de 9 februarie 2024 a fost publicat cadrul secundar privind prețurile de transfer (Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 9 din 26 ianuarie 2024). Pe lângă alte aspecte importante, acest document normativ stabilește modalitatea în care autoritățile fiscale vor controla dacă prețurile stabilite între persoanele afiliate se desfășoară la nivelul pieței.
Ținând cont de faptul că termenul-limită de prezentare de către subiecții furnizori ai informației ce urmează a fi prezentate din surse indirecte expiră pe data de 25 februarie, venim cu unele precizări solicitate de subiecții vizați. Modul de prezentare şi structura informaţiei Modul, structura și termenele de prezentare a informațiilor ce urmează a fi prezentate în mod obligatoriu Serviciului Fiscal de către subiecții indicați în art. 22611 din Codul fiscal sunt stabilite prin Ordinul SFS nr. 427/2018 „Cu privire la stabilirea modului, structurii și termenelor de prezentare
La 1 octombrie 2023 a intrat în vigoare Legea nr.160/2023 cu privire la garantarea depozitelor în bănci, potrivit căreia Republica Moldova a racordat prevederile sale legislative aferente garantării depozitelor în bănci la bunele practici internaționale și standarde europene în domeniu, astfel stabilind, începând cu 1 ianuarie 2024, plafonul de garantare a depozitelor bancare la 100 000 lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *