Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Persoanele afiliate vor fi obligate să încheie tranzacții cu respectarea principiului lungimii brațului, potrivit căruia condițiile, regulile, metodele stabilite sau impuse de formare a prețurilor în cadrul tranzacțiilor între persoanele afiliate nu trebuie să difere de tranzacțiile care ar fi existat între persoane independente
Începând cu data de 20 iulie, profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, cu scopul de a transparentiza resursele financiare distribuite persoanelor fizice și a reduce volumul de numerar utilizat în scopuri de evaziune fiscală și finanțarea unor activități ilicite.
Odată cu dezvoltarea turismului intern și a turismului receptor în Republica Moldova pe piața serviciilor turistice a țării a apărut necesitatea prestării serviciilor de ghidaj. Serviciile de ghidaj sunt necesare pentru deservirea activității excursioniste atât pentru cetățenii RM în cazul turismului intern,
Contestația împotriva deciziei Serviciului Fiscal de Stat sau acțiunii funcționarului fiscal va fi depusă în decursul a 30 de zile
Cum pot fi vizualizate obligațiile fiscale cu privire la impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul funciar și impozitul pe avere prin intermediul portalului www.sfs.md și cum pot fi descărcate avizele de plată și/sau achitate impozitele respective?
Începând cu 1 ianuarie 2024 în legislația fiscală națională va fi aplicat conceptul prețurilor de transfer. Reamintim că prin Legea nr.356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), a fost completat
Hotărârea Guvernului nr. 496/2025 cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului (ce vizează aspecte fiscale și vamale) are drept scop actualizarea și armonizarea cadrului normativ secundar în vigoare cu prevederile legislației primare, precum și adaptarea acestuia la realitățile administrative și fiscale actuale.
În trimestrul I din anul curent forța de muncă (populația activă de 15 ani și peste) a Republicii Moldova, care include populația ocupată și șomerii, a constituit 916,1 mii persoane, fiind în creștere cu 7,3% față de trimestrul I 2022 (854,2 mii), conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
Plata anuală de arendă a terenurilor proprietate publică, inclusiv a terenurilor agricole, aferente bunurilor proprietate privată/bunurilor privatizate va constitui nu mai puțin de 2% din valoarea de piață a terenului, determinată de un evaluator în conformitate cu Legea nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare,
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii privind propunerea de extindere a stării de urgență.
Sistemul taxelor rutiere este reglementat de titlul IX “Taxele rutiere” al Codului fiscal. Acesta include și taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova a cărei
Persoana fizică „A”, mama copilului, se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani. Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului este primită de tatăl acestuia. Are dreptul careva dintre părinții persoanei „A” să beneficieze de scutire pentru persoana întreținută (fiica care se află în concediu pentru îngrijirea copilului), dacă soțul acesteia deja folosește scutirea pentru soție?
În anul 2023, prin intermediul programelor de suport antreprenorial gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Guvernul a susținut financiar aproximativ 3 000 companii din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii și circa 3500 patentari
Consultanţii de investiţii sunt persoane juridice autorizate de Comisia Națională a Pieței Financiare, care nu necesită licență de societate de investiții, fiind autorizate să desfășoare exclusiv servicii și activități de investiții în legătură cu primirea și transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare și consultanța de investiții.
Creșterea ponderii întreprinderilor care utilizează factura electronică de la 40% la 80%, numărul total al salariaților din IMM majorat cu 350 mii și numărul întreprinderilor create în creștere cu 20%
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost suplinit în primele 3 luni ale anului cu 8,17 mld. lei, veniturile constituind 26,2% din planul anual stabilit de 31224,2 mil. lei, comunica Casa Națională de Asigurări Sociale. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii au fost acumulate în sumă de 4,092 mld. lei sau 22,3% din suma anuală prevăzută de 18,368 mld. lei. Suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în perioada raportată a înregistrat o creştere cu 473,0 mil. lei sau cu 13,1% faţă de indicatorul realizat în perioada similară a anului 2021.
O problemă des abordată de Curtea de Conturi sunt erorile depistate în cadrul reorganizărilor instituțiilor bugetare și anume:
În contextul contracarării fenomenului „muncii la negru” și minimizării practicii de achitare a salariilor „în plic”, la 30 angajatori persoane juridice și 16 angajatori persoane fizice au fost depistate 61 persoane ce activau fără forme legale de angajare. În rezultat, de către inspectorii de muncă au fost încheiate 28 procese-verbale cu privire la contravenţie față de 14 angajatori persoane fizice și 14 angajatori persoane juridice, care au fost înaintate spre examinare instanței de judecată.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează despre lansarea apelul I de depunere a cererilor pentru forma de subvenționare plăți investiții pe etape, iar termenul limită de depunere a cererilor este de până la 14 decembrie 2023.
Potrivit art. 267 Cod fiscal, decizia Serviciului Fiscal de Stat sau acţiunea funcţionarului fiscal poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Potrivit prevederilor Codului, procedura prealabilă urmărește scopul de a verifica legalitatea actelor administrative.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *