Știri

ISM a efectuat circa 600 de controale inopinate

Inspectoratul de stat al Muncii (ISM) a efectuat în lunile ianuarie-octombrie ale anului curent 2683 controale de stat în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă. Verificărilor au fost supuse 1810 unități cu un număr de 112,2 mii salariaţi.

 

Controlul a fost efectuat la 1116 agenți economici din sectorul real, 682 autorități din sectorul public și 12 angajatori persoane fizice. Totodată, la 1212 unități (539 din sectorul public și 673 din sectorul real) verificările au fost planificate, iar cele inopinate au avut loc la 598 angajatori (143 în sectorul public, 443 în sectorul real și 12 la angajatori persoane fizice).

 

După genul de activitate a unităților supuse controlului, 19% sunt din domeniul învățământului, 17% – din comerț, 12% – alte activități de prestări servicii, 11% fac parte din domeniul administrației publice, 10% – agricultură și silvicultură etc.

 

În rezultatul acțiunilor de inspecție, inspectorii ISM au întocmit procese-verbale de control, în care au fost constatate 19652 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative: în domeniul raporturilor de muncă – 10 172 încălcări și în domeniul securității și sănătății în muncă – 9480.

 

Controlul privind modul de stabilire şi termenii de achitare a salariilor a fost planificat în 149 de cazuri, iar cel inopinat – la 163 angajatori. Inspectorii au constatat că, 308 unități au admis restanţe și neachitarea altor plăți salariale în sumă de 76,3 mil. lei față de 10,9 mii angajați. În acest sens, au fost înaintate prescripții de înlăturare a încălcărilor consemnate în procesele-verbale de control și întocmite planuri de remediere, fiind stabiliți termenii de lichidare a restanţelor salariale.

 

În contextul contracarării fenomenului „muncii la negru” și minimizării practicii de achitare a salariilor „în plic”, la 30 angajatori persoane juridice și 16 angajatori persoane fizice au fost depistate 61 persoane ce activau fără forme legale de angajare. În rezultat, de către inspectorii de muncă au fost încheiate 28 procese-verbale cu privire la contravenţie față de 14 angajatori persoane fizice și 14 angajatori persoane juridice, care au fost înaintate spre examinare instanței de judecată.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Inspectoratul de Stat al Muncii RM

750 vizualizări

Data publicării:

16 Noiembrie /2022 12:25

Domeniu:

Control de stat | Noutăți

Etichete:

procese-verbale contravenţionale | Inspectoratul de Stat al Muncii | activitate de control

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon