Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Vamal reamintește prevederile legale de traversare peste frontiera vamală cu mărfuri și bunuri. În acest sens a publicat un material informativ se referă la transportarea (introducerea și scoaterea) mijloacelor financiare peste frontiera vamală.
Ce etape urmează a fi parcurse, la inițierea unei activități de comerț, de către contribuabilul care dă în chirie mașini electrice pentru copii, trotinete și alte mijloace de transport pentru copii în zonele de agrement?
Care este modul de declarare și impozitare a venitului obținut de către o persoană juridică nerezidentă (ex. rezidentă a României), din înstrăinarea unui bun imobil situat pe teritoriul Republicii Moldova? Cum se determină venitul impozabil și baza valorică a activelor în cazul tranzacțiilor efectuate în valută străină conform Codului fiscal?
Sunt pasibile repatrierii împrumuturile/creditele acordate agenților economici nerezidenți în scopul efectuării în străinătate a operațiunilor aferente investițiilor directe? Este în drept agentul economic să schimbe destinația mijloacelor bănești din investiții directe în împrumuturi de mijloace bănești?
Prin Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative, ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2023, plafonul valoric al mijloacelor fixe pe care se calculează amortizarea în scopuri fiscale a fost majorat de la 6 000 la 12 000 lei.
La stabilirea criteriilor de risc pentru realizarea controlului de stat în domeniul securității și sănătății în muncă au prioritate riscurile ale căror existență și intensitate indică atât probabilitatea cauzării de daune vieții și sănătății angajaților, cât și probabilitatea încălcării condițiilor sigure de muncă .
Ministerul Finanțelor lansează procesul de consultare publică a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024.
În prezentul articol se propune examinarea regimului fiscal aplicat unor cheltuieli suportate de angajatori pe parcursul anului 2020 ținând cont de specificul acestuia an prin prisma instituirii stării de urgență/stării de urgență în sănătate publică: - Cheltuieli aferente echipamentelor de protecție, dezinfectanților, măștilor medicale, ventilatoare medicale, etc. procurate și donate către instituțiile medico-sanitare publice ce urmează a fi utilizate pentru combaterea infecției cu Coronavirus (COVID-19)
Suntem o gospodărie agricolă care beneficiază de compensarea din bugetul de stat a 6% contribuții de asigurări sociale. Care sunt formulele contabile și urmează sau nu să fie ajustate aceste compensații în Declarația VEN12?
În contextul reformelor fiscale menite să asigure o mai bună echitate și eficiență în sistemul de impozitare, prin Legea nr. 187/2025 au fost aprobate o serie de modificări importante la Codul fiscal, cu aplicabilitate
În Monitorul Oficial de astăzi, 6 iulie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 54 din 27 iunie 2023 cu privire la modificarea Clasificației bugetare. În continuare oferim posibilitatea de a consulta integral documentul publicat.
La data de 19.06.2025 a fost adoptată Legea nr. 154 pentru modificarea unor acte normative (combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene)
Mijlocul de transport al entității a fost implicat în accident rutier. În rezultatului accidentului rutier s-a constatat că transportul nu poate fi supus reparației. Astfel, a fost luată decizia de lichidare a mijlocului de transport. Automobilul a fost asigurat conform poliței de asigurare CASCO, în rezultat entitatea a obținut compensație de la compania de asigurare. Totodată, a fost luată decizia privind procurarea unui transport analogic necesar activității de întreprinzător.
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de verificare a contribuabililor din diferite domenii ale economiei naționale. Astfel, astăzi, 12 decembrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat în comun cu Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare, au verificat activitatea transportatorilor de pasageri din regim taxi. După ce agenții de circulație au „tras pe dreapta” un șir de mașini de taxi, aceștia au fost verificați dacă activează legal, dacă eliberează bonul de casă, precum și dacă nu au alte abateri de la legislație. Menționăm, că acțiunile de astăzi fac parte din planul de verificări pentru luna decembrie.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că data de 25 octombrie 2024 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare inițiază, începând cu data de 11 ianuarie 2023, elaborarea proiectului de Lege cu privire la introducerea pe piață a produselor fitosanitare, scopul căruia este asigurarea unui nivel ridicat de protecție atât a sănătății oamenilor și a animalelor, cât și a mediului.
Contribuabilii vor avea posibilitatea de a depune cererea privind stingerea obligaţiei fiscale prin compensare şi/sau restituirea mijloacelor bănești în format electronic, prin intermediul Sistemului Informațional al Serviciul Fiscal de Stat. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Regulamentului privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești, aprobat prin HG nr. 235/2017.
In Republica Moldova, dreptul de acces la informațiile de interes public este consființit expres în Constituție prin art. 34 care prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor
Pictograma de informare privind efectuarea supravegherii prin mijloace video în cadrul sistemelor de evidență gestionate de către operatorii de date cu caracter personal va conține informații suplimentare.
În ianuarie-aprilie 2020, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) au efectuat 476 controale la unități cu un număr de 31088 salariaţi, verificând aspecte ale respectării actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă. Din numărul total de controale, 329 au fost planificate (130 în sectorul public și 199 în sectorul privat) şi 147 – inopinate (62 în sectorul public și 85 în sectorul privat). Conform datelor făcute publice de ISM, în urma acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale, în care au fost stabilite și consemnate 2730 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative. Activităţile de inspecție au scos în evidenţă faptul că angajatorii comit cel mai frecvent încălcări ale normelor legale referitoare la stabilirea salariului și respectarea termenelor de plată ale acestuia.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *