Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit art. 3 din Codul educației nr. 152 din 17.07.2014, sistemul de educaţie al Republicii Moldova este ansamblul instituțiilor şi organizațiilor, precum şi al comunităților care, în mod direct sau indirect, explicit sau implicit, realizează funcţii educaţionale, asigurînd procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii în cadrul educaţiei formale, nonformale şi informale.
Premierul Valeriu Streleț susține că Guvernul urmează să mai îndeplinească doar cîteva condiții pentru a putea încheia un acord cu Fondul Monetar Internațional. Una dintre condiții vizează numirea într-un termen cît mai scurt a unui nou guvernator la Banca Națională, informează Noi.md.
Pînă la 10 decembrie va fi propus un candidat la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, — a menționat președintele parlamentului Andrian Candu, după o ședință cu membrii Comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de guvernator al BNM.
În conformitate cu prevederile art. 513 din Codul fiscal, instituţiile de învăţămînt publice, prin derogare de la art. 51, şi instituţiile de învăţămînt private se scutesc de impozitul pe venitul obţinut din desfăşurarea nemijlocită a procesului de învăţămînt conform Codului educaţiei.
Candidatul desemnat la funcţia de premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, va cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare şi a componenţei nominale a Cabinetului de miniştri, pe data de 4 ianuarie 2016. Despre acest lucru a anunţat Ion Sturza în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, spune că misiunea FMI care se află în aceste zile în Republica Moldova este una de documentare, însă aceasta face parte din altă misiune care se va ocupa de acordul dintre FMI și Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute după întrevederea pe care a avut-o azi cu misiunea FMI.
Şedința de bilanț pentru primele șase luni de activitate, cu participarea tuturor responsabililor din cadrul Aparatului Central, birourilor și posturilor vamale, a avut loc la Serviciul Vamal. Raportorii au prezentat rezultatele înregistrate în perioada de referință, au expus eventualele vulnerabilități care ar putea afecta procesul de colectare integrală a drepturilor de import, urmând ca, ulterior, datele prezentate să fie verificate și contrapuse în cazul fiecărui post vamal în parte.
Primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă a dispus suspendarea autorizațiilor de funcționare a cinci cluburi de noapte și disco-baruri din sectorul Buiucani al capitalei. Asta după ce localurile au fost verificate de pompieri, care au semnalat o serie de nereguli privind regulile de asigurare a securității antiincendiare.
Agenția pentru Eficiență Energetică este responsabilă de realizarea obiectivelor Programului Naţional de îmbunătăţire a eficienţei energetice, inclusiv asigură asistenţa necesară la elaborarea diverselor programe și proiecte pentru promovarea performanței energetice. În 2011, a fost inițiat proiectul „Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră prin Sporirea Eficienței Energetice în Sectorul Industrial în Moldova”cu suportul financiar al UNIDO și GEF.
Stațiile de pompare, canalele, construcțiile hidrotehnice și părțile componente ale sistemelor de irigare și desecare se vor transmite în proprietatea publică, cu titlu gratuit, din administrarea Ministerului Mediului, a Agenției „Apele Moldovei” şi din gestiunea unor întreprinderi. O hotărâre în acest sens este propusă spre consultare de Ministerul Mediului.
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care a fost completată anexa nr. 1 a Hotărării nr.246 din 8 aprilie 2010 Cu privire la modul de aplicare a cotei zero la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova face parte.
Consiliul executiv al FMI examinează raportul misiunii Fondului pregătit în baza primei evaluări a programului economic implementat. La finalul evaluării, Moldova va obține acces la o nouă tranșă a Fondului Valutar Internațional în mărime de aproape $21,2 mil.
Astăzi, 30 martie, industria IT, Guvernul, comunitatea antreprenorială, investitorii și partenerii de dezvoltare își dau întâlnire la Moldova ICT Summit 2017, evenimentul anului în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC).
Acestea au reprezentat structurile de stat, sectorul privat, organizaţiile neguvernamentale, etc. Declaraţia a fost făcută de viceminitrul Economiei Vitalie Iurcu şi şeful Organizaţiei pentru atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor, Vitalie Zaharia.
La 1 martie se lansează a doua rundă a concursului de granturi oferite de Uniunea Europeană pentru crearea noilor afaceri și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM-uri) din UTA Găgăuzia și Taraclia.
Suma necesară pentru recapitalizarea creditorilor eleni va fi sub 20 de miliarde de euro (22,7 miliarde de dolari). Anunțul a fost făcut marți pentru Reuters de surse bancare care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Reprezentanții organizațiilor de susținere a mediului de afaceri s-au familiarizat cu activitățile proiectului East Invest 2 și s-au informat despre posibilitățile de a participa la consolidarea dialogului public-privat și de a contribui la dezvoltarea economică durabilă prin reprezentarea, promovarea și susținerea intereselor businessului în raport cu autoritățile publice.
Curtea de Conturi a realizat Raportul auditului de conformitate combinat cu auditul performanței și auditul financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2016, iar Hotărârea cu privire la rapoartele respective a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 229-243 din 7 iulie curent. Scopul misiunii de audit a constat în acumularea probelor pentru obținerea unei asigurări rezonabile asupra conformității planificării, încasării și administrării mijloacelor financiare reflectate în Raportul Guvernului privind executarea FAOAM în anul 2016.
O solicitare în acest sens a fost adresată de Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, în cadrul întrevederii de astăzi cu misiunea Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), aflată la Chișinău, în perioada 28 septembrie-09 octombrie 2015.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *