Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Declararea respectivelor contribuţii se efectuează cu utilizarea Dării de seamă Forma IPC21, care se prezintă lunar până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune. Respectiv, pentru luna noiembrie curent se prezintă până la data de 25 decembrie 2022.
Ca urmare a aplicării măsurilor de conformare voluntară a celor opt genuri de activitate* monitorizate prin prisma Programului de conformare a contribuabililor, în trimestrele I-III ale anului 2022 au fost obținute următoarele rezultate: 1. Obligațiile fiscale calculate la BPN de către contribuabilii monitorizați, înregistrează descreștere cu 4% sau cu 2 143,63
În cadrul ședinței din 5 iulie anul curent, Guvernul a aprobat Regulamentul privind măsurile de subvenționare complementară și condițiile specifice de eligibilitate pentru subvenționarea complementară din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (Regulament).
În contextul crizelor actuale, inclusiv scumpirii galopante a inputurilor, în special a motorinei, atât în plan internațional, regional, cât și național, în anul 2022, în premieră, MAIA a elaborat și promovat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind modul de repartizare a mijloacelor Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru compensarea accizelor la motorină utilizată de producătorii agricoli în anul 2022, aprobat prin HG nr. 275/2022.
Parlamentul a aprobat în ședința din 11 septembrie curent, în lectură finală, proiectul pentru aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, ce are ca scop stimularea accesului fermierilor la asigurările în agricultură, protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare, crearea posibilității asigurării calității recoltei, extinderea listei de obiecte și riscuri a căror asigurare urmează a fi subvenționată, stimularea creditării fermierilor prin acordarea posibilității achitării primei de asigurare de către beneficiarul asigurării.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a propus pentru consultări publice un șir de modificări și completări la Ordinul nr.16/2010 cu privire la aprobarea Regulilor privind înregistrarea agenților economici în producția agroalimentară ecologică, implementarea cărora va asigura accesul acestora la mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (Fond). Necesitatea elaborării proiectului a intervenit odată cu aprobarea HG nr. 226/2022 pentru modificarea HG nr. 455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului în scopul obținerii subvenției în cadrul submăsurii 2.5. Susținerea promovării și dezvoltării agriculturii ecologice.
Convenția colectivă (ramura agriculturii și industriei alimentare) a fost completată cu un capitol ce va reglementa relațiile de muncă în perioada situațiilor excepționale și ulterioare acestora. În Monitorul Oficial din 4 septembrie curent a fost publicat Protocolul-Acord comun al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Federației Naționale a Patronatelor din Agricultură și Industria Alimentară și Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „Agroindsind” de modificare și completare a Convenției colective (nivel de ramură) prelungită pentru anii 2017- 2020.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului privind măsurile și condițiile specifice de subvenționare în avans (Regulament) din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) în vederea descrierii măsurilor de subvenționare și a condițiilor specifice de eligibilitate pentru forma de subvenționare „în avans”.
În trimestrul III al anului curent, numărul mediu al salariaților a fost în ușoară scădere (cu 0,4%) comparativ cu aceiași perioadă din anul precedent, informează Biroul Național de Statistică. Cele mai semnificative descreșteri s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit – cu 8,5%, în construcții – cu 7,4% și la activități de cazare și alimentație publică – cu 3,3%.
În contextul majorării tarifelor la energia electrică, Guvernul RM a instituit un mecanism de compensare parțială a diferenței de preț la energie electrică pentru consumatorii noncasnici – agenții economici, prevăzut prin Programul de compensare a creșterii prețului
Periodic, în temeiul art. 27 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181/2014 şi în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, se efectuează modificări în anexele la Ordinul Ministrului Finanțelor
Asociația internațională pentru dezvoltare (AID) va aloca Republicii Moldova, în corespundere cu termenele și condițiile stipulate în acord, un credit în sumă de $15 mil. destinat gestionării subproduselor de origine animală, în cadrul Proiectului „Agricultura competitivă”. Proiectul legii privind ratificarea Acordului de Finanțare (a treia finanțare adițională) dintre AID și RM în vederea realizării Proiectului a fost susținut joi, 5 octombrie, de către Executiv. Sursele prevăzute în acordul adițional vor fi direcționate pentru extinderea activităților realizate anterior în cadrul proiectului, în special pentru îmbunătățirea managementului siguranței alimentelor, care vizează consolidarea capacităților umane,
Pentru perioada fiscală 2022, persoanele juridice și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător au prezentat 104 965 declarații cu privire la impozitul pe venit, dintre care 58 mii declarații au fost depuse de persoane juridice, 34 744 – de agenți economici subiecți ai sectorului IMM, 7654 – de ONC și 2518 – de persoanele care desfășoară activitatea în sectorul justiției.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează că la momentul de față în țară sunt înregistrate 10088 locuri de muncă vacante. Cele mai multe dintre acestea sunt în mun. Chișinău (4273) și în mun. Bălți (1132), iar cele mai puține au fost declarate de angajatorii de Sîngerei – doar 4. În UTAG sunt înregistrate 247 locuri vacante.
În anul 2022, conform datelor preliminare, PIB a constituit 272,6 mld. lei, prețuri curente de piață, fiind în descreștere, în termeni reali, cu 5,9% față de anul 2021, conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică. La diminuarea PIB-ului în anul 2022 față de anul anterior au contribuit următoarele activităț
Cei mai buni angajatori din Republica Moldova, care s-au remarcat pe parcursul anului precedent în conlucrarea cu subdiviziunile terioriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, au fost premiați astăzi, 17 februarie, în cadrul unui eveniment organizat de ANOFM. După cum a menționat directoarea ANOFM, Raisa Dograu, evenimentul de
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură anunță că a reluat plățile pentru agricultori pe dosarele depuse pentru subvenții. Primele plăți au fost efectuate ieri, 13 septembrie 2021. În urma reorganizării structurale a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, din data de 10 septembrie au fost redeschise liniile de finanțare.
Producătorii agricoli vor putea accesa gratuit prima platformă performantă de meteo în agricultură. Astfel, în scopul dezvoltării și promovării unei agriculturi durabile, au fost create zeci de stații meteo pe teritoriul țării, grație cărora fermierii vor beneficia de date exacte cu privire la: temperatura solului și a aerului; umiditatea solului; nivelul de precipitații; riscul dezvoltării bolilor; riscul dezvoltării dăunătorilor.
Beneficiarii Programului de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice au fost anunțați astăzi, 27 februarie, în cadrul evenimentului desfășurat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care este implementatorul Programului. Amintim, Programul este menit să direcționeze suportul Guvernului și donatorilor către dezvoltarea unui ecosistem dinamic de inovare în domeniile prioritare.
Anul 2020 s-a dovedit a fi unul foarte nefavorabil pentru producătorii agricoli din RM din punct de vedere al condițiilor climaterice. Anterior, întru asigurarea unei producții stabile în sectorul agricol prin asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură, Parlamentul a aprobat Legea privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură nr. 243 din 08.07.2004 (Legea nr. 243/2004). Potrivit art. 6 din Legea nr. 243/2004, riscul asigurat în agricultură este un eveniment natural, posibil și viitor, dar incert, cum ar fi: influența nefavorabilă a condițiilor meteorologice, bolile/dăunătorii plantelor și animalelor, care poate provoca pierderi de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor conform indicațiilor serviciului veterinar de stat și în legătură cu apariția căruia se stabilesc obligații de asigurare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *