Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Monitorul Oficial din 21 august curent a fost publicată Hotărârea nr. 561 din 31.07.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Documentul reglementează gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje în scopul prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului, asigurând un grad ridicat de protecție a mediului, funcționarea pieței și evitarea obstacolelor în calea comerțului, prevenirea denaturării sau limitării concurenței.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
Centrul Naţional Anticorupţie și Consiliul Concurenţei au lansat, în premieră, platforma de cooperare anticorupţie cu sectorul privat, pentru a stabili o comunicare eficientă cu reprezentanţii mediului de afaceri în vederea promovării principiilor de integritate şi onestitate. Autorii iniţiativei şi-au propus să îmbunătăţească schimbul de experienţă şi a bunelor practici, dar şi să convingă exponenţii mediului privat să participe la acţiunile Consiliului Concurenţei și CNA de promovare a toleranţei zero față de fenomenul corupţiei.
În cadrul ultimei ședințe a Executivului a fost susținut proiectul de lege ce conține un șir de modificări la Legea nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației (Legea nr.77/2016) ce prevăd crearea mecanismului de finanțare a proiectelor de dezvoltare a inovațiilor și afacerilor pentru statup-uri IT, precum și revederea venitului asigurat al rezidenților parcului IT. Autorii inițiativei afirmă că sectorul TIC rămâne a fi unul dintre principalele domenii strategice ale economiei naționale cu o contribuție de 7% la PIB. Totodată, luând în considerare condițiile actuale, consecințele pandemiei se răsfrâng și asupra industriei IT, fiind identificate următoarele provocări pentru sector:
Deşi Legea concurenţei prevede modalităţile de acces al părţilor la dosarul examinat de către Consiliului Concurenţei, până ieri, când a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea cu privire la aprobarea Nomenclatorului serviciilor prestate contra plată de Consiliul Concurenței, procedura nu era definitivată. În prezent, Preşedintele Consiliului Concurenţei va permite părţilor accesul la dosar la secretariatul Plenului şi obţinerea, la cerere, contra unui cost stabilit, a copiilor şi a extraselor din dosar.
În Monitorul Oficial din 18 decembrie curent a fost publicată Legea nr.198 din 20 noiembrie 2020 privind fondurile de pensii facultative, ce stabilește cadrul legal privind constituirea și funcționarea fondurilor de pensii facultative (Fond) ca parte a sistemului de asigurare facultativă pe baza economiilor individuale capitalizate, cerințele privind organizarea, licențierea și activitățile desfășurate de administratorii Fondurilor, normele aplicabile depozitarilor, precum și competențele de supraveghere a acestor entități atribuite Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Potrivit legii, Fondul se înființează de către administrator pe baza contractului de societate civilă încheiat în formă scrisă, la care participantul devine parte după semnarea contractului individual de aderare și virarea contribuției.
Odată cu adoptarea Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală (Legea nr. 246/2017) a fost inițiat un proces amplu de reformare a sectorului întreprinderilor de stat atât la nivel de politici, cât și la nivel de întreprinderi. Legea în cauză a venit să substituie Legea nr. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat (Legea nr. 146/1994) și a avut drept scop asigurarea unei abordări echitabile a activităţii întreprinderilor de stat (ÎS) și întreprinderilor municipale (ÎM).
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenția Națională Transport Auto, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Consiliul Concurenței, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal și Agenția Națională pentru Sănătate Publică sunt instituțiile cu competențe de asigurare a aplicării legislației armonizate în domeniul protecției consumatorilor.
Măsura de sprijin sub formă de subsidii investiționale, acordată pentru dezvoltare regională, orientată către regiunea de dezvoltare UTA Găgăuzia, este considerată ajutor de stat. Consiliul Concurenței a făcut publică Decizia nr. ASO – 25 din 25.04.2019, potrivit căreia temei pentru instituirea schemei de ajutor de stat constituie prevederile Strategiei de dezvoltare social-economică a Găgăuziei pentru anii 2017-2022. Acordarea măsurilor de sprijin este justificată și de necesitatea susţinerii dezvoltării regionale a UTA Găgăuzia prin sprijinirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.
Furnizorii de ajutor de stat urmează să raporteze Consiliului Concurenței toate ajutoarele de stat acordate pe perioada anului 2019 până în data de 31 martie curent, anunță instituția. Potrivit Legii cu privire la ajutorul de stat, entitate raportoare este orice autoritate a administraţiei publice centrale ori a unei unităţi administrativ-teritoriale sau orice persoană juridică care administrează, direct sau indirect, resursele statului sau ale UAT.
Primăria Municipiului Chișinău anunță despre organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului Conceptului de desfășurare a comerțului stradal pe teritoriul municipiului Chișinău. Dezbaterile se va desfășura on-line, prin intermediul platformei de conferințe ZOOM, iar datele referitor la acces vor fi prezentate ulterior.
Taxa vamală la importul buteliilor din sticlă colorată, de o capacitate nominală de peste 0.33 l, dar de maximum 0.375 l, prevăzută la poziția tarifară 7010 90 530 din Nomenclatura combinată a mărfurilor, nu constituie ajutor de stat. În Monitorul Oficial din 18 ianuarie curent a fost publicată Decizia Consiliului Concurenței nr. ASR-86 din 20 decembrie 2018. În decizie se menționează că Consiliul Concurenței a ajuns la concluzia indicată supra în urma analizei raportului privind monitorizarea schemei de ajutor de stat existent referitor la scutirea aplicată la importul buteliilor menționate.
Compania ,,X” și-a schimbat sediul din strada București Y în sediul București Z. Avizul de schimbare a sediului a fost publicat în Monitorul Oficial din data de 15 februarie 2020, iar modificările ulterioare la organul înregistrării de stat încă nu au fost efectuate. Apare întrebarea: termenul de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de locațiune este calculat din momentul publicării avizului în Monitorul Oficial sau înregistrării la Agenția Servicii Publice? Conform prevederilor art. 183 din Codul civil (CC), persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire, iar stabilirea şi schimbarea sediului sunt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat.
Cabinetul de miniștri a susținut introducerea modificărilor la Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului și Codul fiscal în partea ce ține de circulația pe piața internă a produselor din tutun și produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora și cota accizelor, înaintate cu titlu de inițiativă legislativă de un grup de deputați în Parlament. În cadrul ședinței Guvernului din 10 iulie, Ministerul Finanțelor a propus unele modificări la proiectul legii, care au fost susținute de membrii Executivului și urmează a fi puse în dezbateri și aprobate în legislativ.
Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază principiul egalității de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.
Cancelaria de Stat propune spre consultare publică proiectul de modificare a unor hotărâri de Guvern, ce prevede schimbarea fondatorului pentru un șir de instituții publice, precum și modalitatea de numire a directorilor acestora. Astfel, directorii instituţiilor publice vor fi numiți şi eliberați din funcţie de către fondator, iar directorul adjunct – de către directorul instituţiei publice, după coordonare cu fondatorul. În prezent, pentru procedura de numire a directorului sunt prevăzute diferite modalităţi (de către fondator, ca urmare a concursului organizat de către Consiliu, de Consiliu etc.).
Se interzic reţineri din mijloacele câștigate de salariat în favoarea angajatorului sau altor persoane juridice și fizice, precum și orice alte reţineri neprevăzute de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea cuantumului reţinerilor din salariu. Subiecţii organizării salarizării nu au dreptul să adopte în mod unilateral hotărâri în probleme de salarizare, care înrăutăţesc condiţiile stabilite de legislaţie și de contractele colective de muncă.
Consiliului Concurenței va examina anual raportul privind beneficiarii efectivi și nivelul concentrării pieței în domeniul audiovizualului. În Monitorul Oficial din 22 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la completarea Legii concurenței. Astfel, legea este completată cu un articol ce va conțineprevederi privind evaluarea concentrărilor economice în domeniul mass-media.
Investițiile sunt acea verigă a ciclului de viață a unei societăți, fără de care succesul în activitate nu poate fi atins. Indiferent de mărimea entității comerciale, genul de activitate, investițiile sunt cele ce fac ca o entitate sau alta să aibă un mod de activitate eficient, pot să genereze o impulsionare prin creșterea producției sau a volumului de servicii prestate, să îmbunătățească calitatea acestora, să condiționeze extinderea entității și diversificarea activității desfășurate.
În perioada 3-18 iulie 2020 s-a desfășurat sondajul ”Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova: realități, așteptări, acțiuni”, efectuat de Camera de Comerț Americană din Moldova, în colaborare cu Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Menționăm că aceasta este cea de-a doua ediție a sondajului, prima fiind efectuată în luna aprilie curent. Astăzi, rezultatele sondajului au fost prezentate pe platforma Consiliului Economic, în cadrul unei ședințe online.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *