Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Intervenţia de urgenţă cu măsuri anticriză concrete pentru persoane fizice şi juridice reprezintă o prioritate de bază pentru Guvern în perioada pandemiei de COVID-19. Totodată, Guvernul, ținând cont de măsurile pentru micșorarea impactului generat de pandemia de COVID19 deja aprobate prin Legea nr. 60 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative, dar și prin alte acte, consideră că unele inițiative prin care se propun măsuri de susținere dublează prevederile existente. Executivul a examinat inițiativa legislativă prin care se propune o serie de instrumente anticriză destinate persoanelor fizice şi juridice.
Pentru obținerea accesului pe piața Uniunii Europene pentru produsele lactate autohtone, autoritățile au elaborat un document, care a fost publicat în Monitorul Oficial din 22 mai curent – Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor cu privire la aprobarea Planului de acțiuni. În scopul eficientizării activității de conlucrare comună, aceste structuri vor face schimb de informație trimestrial pentru implementarea Planului comun de acțiuni. Planul conține 32 de acțiuni, printre care: revizuirea cadrului juridic existent și elaborarea legislației care necesită alinierea la normele UE;
Care este regimul fiscal privind impozitul pe venit aplicat la livrarea producţiei agricole (producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural) unui agent economic – persoană juridică sau unei gospodării ţărăneşti (de fermieri), întreprinderii individuale de către o persoană fizică ce nu practică activitate de întreprinzător? În conformitate cu prevederile art.901 alin.(35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin un impozit în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier),
În primele trei luni ale anului curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile a constituit în preţuri curente 1723 mil. lei, cu 2,4% mai mult decât în perioada similară a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Majorarea producţiei agricole a fost determinată de creşterea producţiei în sectorul zootehnic cu 2,6%, căreia i-a revenit circa 99% din volumul total al producţiei agricole.
Întreprinderea procură de la persoane fizice conform actului de achiziții carne de bovină cu carcasă, în urma prelucrării se realizează carne de bovină proaspătă. Ce cotă se aplică pentru livrarea cărnii de bovină în forma proaspătă?
Potrivit art. 901 alin.(35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 din Codul menționat reţin un impozit în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural.
1. (29.1.6.47) Cum urmează să se reflecte în Dările de seamă lunare și anuale, impozitul reținut din veniturile obținute de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, din veniturile aferente livrării producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, cu excepția laptelui natural (art. 901 alin. (35) Codul fiscal)?
În Monitorul Oficial de astăzi, 29 iunie 2018, a fost publicată Hotărârea cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Documentul reglementează misiunea, domeniile de activitate, funcțiile și drepturile Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor precum și organizarea activității acesteia. Necesitatea elaborării unui nou Regulament survine în urma atribuirii Agenției a unor noi domenii de control asupra activității de întreprinzător — producerea şi circulaţia vinului şi produselor alcoolice, protecţia consumatorilor în domeniul alimentar şi siguranţa ocupațională.
Potrivit unei analize efectuate de Biroul Național de Statistică, în mun. Chișinău în ianuarie-martie 2020 valoarea investiţiilor în active imobilizate a constituit 2194,5 mil. lei, fiind în descreștere cu 2% comparativ cu perioada respectivă a anului precedent. Investiţiile în imobilizări necorporale au înregistrat o descreştere de 20,2% faţă de ianuarie-martie 2019, iar investiţiile în imobilizările corporale au constituit 2120,8 mil. lei, fiind în scădere cu 1,2% faţă de perioada similară a anului precedent. Sursa principală de finanţare a investiţiilor a fost mijloacele proprii ale investitorului, ponderea cărora a constituit 76,0%.
Conform prevederilor art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin un impozit în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier)
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 rețin un impozit în mărime de 5% din plățile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepția întreprinzătorilor individuali și a gospodăriilor țărănești (de fermier),
În conformitate cu prevederile art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 din Codul fiscal, rețin un impozit în mărime de 5% din plățile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepția întreprinzătorilor individuali și a gospodăriilor țărănești (de fermier), pe veniturile obținute de către acestea aferente livrării producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, cu excepția laptelui natural
Arhiva: Urmează de a reţine impozit pe venit la sursa de plată, în cazul achitării venitului în folosul persoanei fizice de la achiziţionarea plantelor medicinale?
În luna decembrie 2017 o persoană fizică cetăţean a comercializat fructe (nuci, mere, struguri) entităţii „M” SRL. Plata pentru fructe entitatea a efectuat- o în mai multe tranşe în lunile decembrie 2017 şi ianuarie 2018. Urmează a se stabili în ce an se constată venitul persoanei fizice şi dacă urmează să-l declare la Serviciul Fiscal de Stat?
Conform prevederilor art. 901 alin. (35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 din Codul fiscal
Potrivit Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2020 publicat de Serviciul Fiscal de Stat, pe parcursul anului curent SFS va monitoriza următoarele 7 domenii de activitate, care au fost selectate prin prisma analizei riscurilor de neconformare fiscală. Comparativ cu anul 2019, lista activităților a fost completată cu comerțul electronic și comerțul cu ridicata a mărfurilor. Potrivit Programului, din 148912 agenți economici persoane juridice partea preponderentă în colectarea veniturilor la bugetul public național o au cei ce își desfășoară activitatea în agricultură, construcții, comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, transport, depozitare și alte servicii.
Stimați cititori, Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” vine și în această ediție cu informații actuale și veridice, care au ca scop susținerea DVS. în implementarea corectă a legislației fiscale. În actuala ediție venim cu răspunsuri, comentarii și analize ce țin de stingerea simplificată a obligației fiscale, conservarea mijloacelor fixe, impozitarea veniturilor din înstrăinarea imobilelor de către persoanele fizice, contabilitatea subvențiilor în agricultură și alte materiale ce merită toată atenția cititorilor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *