Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pe fondul descreșterilor din perioada de criză din anul 2020, activitatea investițională în Republica Moldova s-a relansat în lunile ianuarie-septembrie ale anului 2021, menționează Ministerul Economiei în Raportul lunar privind evoluția social-economică a RM, făcut public recent. Conform datelor oficiale, în primele nouă luni ale anului precedent volumul investițiilor în active imobilizate a crescut cu 16,6%, însumând circa 18,3 mld. lei. În opinia experților, sporirea investițiilor proprii ale agenților economici efectuate în tehnologii noi, mașini și utilaje, precum și creșterea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii publice au constituit factorii de bază care au influențat majorarea volumului investițiilor. Astfel, investițiile proprii ale agenților economici a asigurat în perioada analizată peste de 76% din creșterea investițiilor totale.
Unele servicii publice atribuite în competența IP „Agenția Servicii Publice” (ASP) și Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) vor fi prestate prin intermediul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor Publice (CUPS). Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la pilotarea CUPS va fi examinat în ședința de astăzi a Executivului. În realizarea proiectului vor fi implicate 9 misiuni diplomatice și oficii consulare ale RM în 7 țări și 17 unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi din toare regiunile de dezvoltare, în care vor fi pilotate centrele. Lista participanților este anexată la proiect. Potrivit documentului, CUPS este definit drept un canal de prestare a serviciilor publice, prin care segmentul de primă linie (front-office) de prestare
Urmează a fi impozitate sau nu îndemnizațiile primite potrivit art. 42 alin. (6) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public de către funcționari în cazul eliberării acestora din serviciul public? Potrivit art. 42 alin. (6) din Legea nr. 158/2008 (în continuare – Lege) în cazul lichidării autorităţii publice, a reducerii efectivului de personal sau a lichidării funcţiei publice, funcţionarii publici care nu pot fi transferaţi şi/sau angajaţi, sunt eliberaţi din funcţie, beneficiind de plata unei indemnizaţii de şomer în mărime de un salariu mediu lunar şi a unei indemnizaţii de eliberare din serviciu calculate în corespundere cu vechimea în serviciul public după cum urmează:
Serviciul Vamal (SV), prin prisma competențelor sale, deține un rol important în asigurarea protecției vamale a proprietății intelectuale. În conformitate cu art.3 din Legea nr.114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
Contractul individual de muncă (CIM) conform legislației muncii este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii,
Conform art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, cota taxei pentru salubrizare se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectului impunerii. [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr. 204 din 24.12.2021, în vigoare din 01.01.2022].
Pe parcursul lunii mai a anului curent, activele oficiale de rezervă s-au majorat în raport cu indicatorii înregistrați la situația din 29 aprilie cu $209,4 mil. și au depășit $3,55 mld. Totodată, în raport cu volumul acestora declarat la 31 decembrie a anului 2021, activele s-au diminuat cu $347,5 mil. Conform estimărilor Băncii Naționale a Moldovei, majorarea activelor oficiale de rezervă în luna trecută a fost determinată în mare măsură de înregistrarea creditelor în favoarea Ministerului Finanțelor, ECF (Extended Credit Facility) și EFF (Extended Fund Facility) tranșa II, debursate de Fondul Monetar Internațional în sumă de $144,03 mil.
Scopul încheierii contractului de expediţie constă în acordarea unui ajutor în legătură cu procesul de transportare, prin îndeplinirea lucrărilor de ambalare, încărcare, descărcare, depozitare, curăţare etc. Dacă examinăm din interior structura contractului, ajungem la concluzia că acesta
În Monitorul Oficial de astăzi, 15 aprilie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 45 din 11 aprilie 2022 cu privire la modificarea Clasificaţiei bugetare. În continuare publicăm Ordinul integral. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, ORDON:
Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune pentru consultări publice proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificarea anexelor nr. 3 și nr. 5 la Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor (Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 165/2017. Astfel, din 1 aprilie 2022 ar putea fi puși în aplicare noii coeficienţii de valorizare a venitului asigurat pentru anii 1999-2021, care pot fi vizualizați în pag.3 din proiect.
Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice, care vor dură până la 7 ianuarie 2023, proiectul Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli.
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.102 din 18 iunie 2020, începînd cu 1 ianuarie 2021, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
Noile standarde de management al calității în audit introduc o nouă abordare care se concentrează pe identificarea proactivă și răspunsul la riscurile la adresa calității. În ediția nr. 2(79) a revistei „monitorul fiscal FISC.md” ce va ieși în curând de sub tipar, este publicată continuarea articolului „Noul standard internațional de calitate în audit ISQM 1. Particularitățile de bază”. Articolul, elaborat de autorii noștri Marcela Dima și Natalia Țiriulnicova, este disponibil în rubrica Contabilitate practică, iar prima parte a acestuia poate fi consultată în nr. 7 (77), anul 2022.
Potrivit art.117 alin. (12) din Codul fiscal, în redacția Legii pentru modificarea articolului 117 din Codul fiscal nr.102 din 18 iunie 2020, începînd cu 1 ianuarie 2021, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
În conformitate cu prevederile art. 298 alin. (2) din Codul fiscal, responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale a taxei pentru salubrizare revine organelor împuternicite de autorităţile administraţiei publice locale. [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr. 204 din 24.12.2021, în vigoare din 01.01.2022].
În ajunul sărbătorilor amintim tuturor contribuabililor, dar și agenților publici, că legislația Republicii Moldova prevede modalitatea și procedura de declarare a cadourilor, precum și regimul juridic al acestora, fiind reglementate de prevederile Legii integrității nr.82 din 25 mai 2017 (în continuare – Legea nr.82) și a Hotărârii Guvernului nr. 134 din 22 februarie 2013 ,,Privind stabilirea valorii admise a cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol şi aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa, evaluarea, păstrarea, utilizarea şi răscumpărarea cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol” (în continuare – Regulament).
În Monitorul Oficial de astăzi, 3 iunie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 57 din 17 mai 2022 cu privire la modificarea Clasificației bugetare. În continuare publicăm documentul integral. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Contribuabilii vor avea posibilitatea de a depune cererea privind stingerea obligaţiei fiscale prin compensare şi/sau restituirea mijloacelor bănești în format electronic, prin intermediul Sistemului Informațional al Serviciul Fiscal de Stat. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Regulamentului privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești, aprobat prin HG nr. 235/2017.
Autoritățile propun instituirea restricțiilor temporare la modificarea programelor de transport rutier interraional/ internațional și a listelor operatorilor de transport antrenați la deservirea rutelor/ curselor până la aprobarea noilor programe și liste ale operatorilor. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță consultările publice asupra proiectului ordinului cu privire la aplicarea restricțiilor temporare în contextul expirării, la 1 ianuarie 2023, a perioadei de valabilitate a programului de transport rutier interraional și internațional, care a fost aprobat în anul 2014.
În conformitate cu prevederile art. 298 alin. (2) din Codul fiscal, responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale a taxei de la posesorii de câini revine organelor împuternicite de autorităţile administraţiei publice locale. [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr. 204 din 24.12.2021, în vigoare din 01.01.2022].
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *