Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conducerea Ministerului Economiei a discutat cu reprezentanții asociaților de producători autohtoni proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative în domeniul comerțului interior la compartimentul relațiilor furnizor – comerciant, elaborate anterior în colaborare cu operatorii lanțului alimentar din țară (producătorii de mărfuri alimentare și comercianții acestora).
Centrul de Excelență în domeniul tehnologiilor informaţionale Tekwill va dezvolta abilităţile absolvenţilor de universităţi până la nivelul cerinţelor angajatorilor.
Premierului Pavel Filip, în debutul ședinței Guvernului, i-a fost adusă o sticlă de whiskey care i-a fost pusă demonstrativ pe masa sa. Ulterior, prim-ministrul a explicat acest gest prin atenționarea instituțiilor de stat cu privire la fenomenul realizării alcoolului provenit din contrabandă prin intermediul site-urilor specializate.
PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 257/2013 privind resortisanţii statelor terţe care au obligaţia deţinerii unei vize şi resortisanţii statelor terţe care sînt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova (nr. 111, 22 iunie 2017) şi Decretul pentru promulgarea ei
În trecutul recent al managementului resurselor umane autohtone, managementul performanţei nu exista ca şi concept, fiind asimilat evaluărilor de performanţe. La rândul său acestea constau în aprecierea gradului în care salariatul îşi îndeplineşte responsabilităţile ce îi revin, în raport cu postul ocupat. În accepţiunea modernă (cel puţin în cea teoretică, întrucât practica ne cam omoară), evaluarea performanţelor a devenit o parte componentă a unui sistem extrem de complex, numit managementul performanţei.
Stațiile de pompare, canalele, construcțiile hidrotehnice și părțile componente ale sistemelor de irigare și desecare se vor transmite în proprietatea publică, cu titlu gratuit, din administrarea Ministerului Mediului, a Agenției „Apele Moldovei” şi din gestiunea unor întreprinderi. O hotărâre în acest sens este propusă spre consultare de Ministerul Mediului.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama și omologul român Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al României, au semnat un Plan de acțiuni privind cooperarea moldo-română în domeniul agriculturii.
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care a fost completată anexa nr. 1 a Hotărării nr.246 din 8 aprilie 2010 Cu privire la modul de aplicare a cotei zero la livrările de mărfuri, servicii efectuate pe teritoriul ţării şi de acordare a facilităţilor fiscale şi vamale pentru proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova face parte.
Un model mai deschis și mai transparent de guvernare a sistemului național de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare va fi instituit în Moldova. Acest obiectiv este stipulat în angajamentele țării, asumate în Acordul de Asociere, semnat cu UE, precum și Foaia de parcurs pentru ameliorarea competitivității, aprobată de executiv la începutul anului 2014.
Proiectul de reformă a climatului investițional în Moldova a fost lansat astăzi la chișinău. Această reformă este cu atât mai mult necesară, cu cât Guvernul primește în continuare feed-backuri nu prea îmbucurătoare din partea sectorului privat cu referire la activitatea instituțiilor reglatorii și de control, susține ministrul Economiei, Octavian Calmâc.
Redacția P.P. „Monitorul Fiscal FISC.MD” vă informează despre cuprinsul numărului Monitorului Oficial care va apărea mâine 20 mai 2016.
Seminarul pentru tinerii antreprenori ”Lansarea unei afaceri în Republica Moldova. Aspecte legale si practice”, organizat de către JCI Moldova, săptămâna trecută, a fost găzduit pe strada Uzinelor 1. Aici se află Dreamups Campus – o locație pentru tinerii antreprenori, în care te simți liber și relaxat. Se știe faptul, că în așa condiții creierul mai ușor crează idei bune.
Rezultatele cooperării bilaterale dintre Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova și Agenția Fiscală Suedeză, precum și perspectivele unui nou proiect de cooperare dintre cele două structuri, au fost prezentate în cadrul unui briefing, susținut de directorul SFS, Serghei Pușcuța și E.S. Signe Burgstaller, Ambasadoare a Suediei în Republica Moldova.
Într-un interviu, guvernatorul băncii centrale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Octavian Armasu, au vorbit despre modul în care țara a depășit anii care au condus la programul FMI și despre sarcinile pe care le văd în continuare, înainte ca Republica Moldova să poată să stea din nou în picioare. Economia moldovenească a trecut printr-un patch brut, dar sa îmbunătățit recent. Cum ați abordat cele mai mari provocări?
La sfârşitul lunii februarie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au constituit $2,235 mlrd. şi s-au majorat în decurs de o lună cu $30,21 mil. Comparativ cu perioada similară a anului 2016, acestea s-au majorat cu $518 mil.
Parlamentul a adoptat astăzi în două lecturi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene, comunică Moldpres.
Circa 40 de antreprenori din Republica Moldova, au participat marți, 24 mai, la primul eveniment de informare despre Programul European pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (COSME).
Un apel de granturi a fost anunțat în cadrul proiectului ADA/PNUD ”Suport pentru Procesul Național de Planificare a Adaptării RM la Schimbările Climatice”. Proiectul este finanțat de ministerul Federal al Agriculturii, Silviculturii, Mediului și Gospodăriei Apelor din Austria și implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Oficiul Schimbarea Climei, Ministerul Mediului.
Directorul General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie a dispus inițierea lucrărilor de proiectare pentru extinderea și modernizarea posturilor vamale Costești și Otaci, măsură care ar permite fluidizarea fluxului de unități de transport la frontieră.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat Proiectul de lege privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor ecologice, ce are drept scop asigurarea cadrului legislativ și instituțional, stabilește principiile și obiectivele aplicabile acestor produse pentru asigurarea unei concurențe loiale și a unei funcționări adecvate a pieței interne a produselor agroalimentare ecologice.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *