Știri

Ideile tinerilor antreprenori accelerează la Uzinelor, 1

Seminarul pentru tinerii antreprenori ”Lansarea unei afaceri în Republica Moldova. Aspecte legale si practice”, organizat de către JCI Moldova, săptămâna trecută, a fost găzduit pe strada Uzinelor 1. Aici se află Dreamups Campus – o locație pentru tinerii antreprenori, în care te simți liber și relaxat. Se știe faptul, că în așa condiții creierul mai ușor crează idei bune. Când noi am lansat afacerile noastre, visam la un astfel de spațiu, — spune Mihai Stipanov, director al asociației necomerciale Dreamups, gazda evenimentului. – Nu înțelegeam regulile businessului, nu știam cum să facem anumite lucruri legate de marketing, branding, vânzări… Atunci aveam nevoie de spațiu, ce ne-ar fi putut ajuta să accelerăm. N-am avut o astfel de oportunitate și ne-a luat mai mult timp să studiem ceea ce este necesar să știi, pentru a avea succes în afaceri. Nu este ceva ce am inventat noi. Am văzut astfel de spații în Berlin, Londra, Tokio, am fost impresionați și inspirați de faptul cum aceste lucruri activează în lume, de comunitățile și conectările între tinerii antreprenori create în cadrul acestor spații. Și acum, credem că Dreamups Campus va ajuta tinerii antreprenori din Republica Moldova să-și accelereze activitatea și să ajungă la sustenabilitate mai repede și mai ușor decât am ajuns noi. Mihai Stipanov are 29 ani, s-a lansat în afaceri încă din liceu. Din 2004 împreună cu partenerii săi a dezvoltat mai mult de 20 proiecte pentru Republica Moldova, dintre care unele au eșuat, dar fiecare proiect nereușit a fost văzut ca o lecție. Una dintre lecții este înțelegerea că o afacere, din start, trebuie planificată ca una regională sau/ și mai mult – globală, nefiind limitată numai la hotarele țării Moldova. În ultimii ani am început să creăm mai multe proiecte externe, — spune Mihai Stipanov. – Spre exemplu, acum dezvoltăm un soft, care va fi utilizat de departamentele de vânzări ca un asistent smart al agenților de vânzari, care formulează și propune vânzătorilor în mod automat, răspunsul la întrebările clienților, cel mai reușit – ”deștept” — reieșind din practica vânzărilor precedente. Acest produs este prevăzut de a fi lansat pe piața SUA, dar pe viitor o să-l adaptăm pentru mai multe limbi și piețe locale și regionale. Am lansat mai multe afaceri, necunoscând domeniul, și a doua lecție este cea că pentru o persoană hotărâtă să lanseze o afacere este important să știe foarte bine scopul și să fie pasionat de ea, susține antreprenorul. În cadrul unui start-up întotdeauna apar probleme, — spune el, — și atunci, când nu ești dedicat afacerii, tu tinzi să cedezi. Așa s-a întâmplat de mai multe ori, când partenerii de business încercau să facă ceea de ce nu erau pasionați. Au realizat că resursele umane și oamenii fac succesul unei afaceri. Am pierdut unele proiecte din cauza că nu ne puteam permite alți specialiști decât cei mediocri, — povestește Mihai Stipanov. – Aceștia nu se descurcau cu cerințele puse, iar noi, pe lângă bani, am pierdut și timpul, ce este și mai important pentru succesul unui proiect. Și proiectul se oprea din motivul că persoana nu era cea potrivită. Acum lucrează cu cei mai buni profesioniști, chiar dacă uneori sunt scumpi, dar investițiile în persoana bună dau și rezultate bune. Experiența de colaborare cu parteneri de afaceri și cu resurse umane din diferite domenii din Republica Moldova a demonstrat că avem foarte multi specialiști de o calificare înaltă, în diferite domenii. Am avut un start-up legat de arhitectură, proiectare și design, — spune Mihai Stipanov. – Atunci am avut ocazia să recunoaștem că Universitatea Tehnică pregătește tineri foarte buni în domeniu. N-am avut nicio plîngere de la clienții noștri. Totodată, situația nu este la fel în toate domeniile: pentru unele proiecte, partenerii au fost nevoiți să apeleze la piața cadrelor din România. Avantajul cadrelor din țara vecină constă în cunoașterea la nivel înalt al limbii engleze și a mai multor limbi străine. Totodată, Mihai Stipanov este de părere că avantajul resurselor umane din Moldova este cunoaștera nativă a limbilor româna și rusă, dar și a limbilor engleză, franceză, italiană, având posibilitatea de a dezvolta afacerea lor atât spre Vest, cât și spre Est. Referitor la domeniul IT, având cadre bune, deseori nu putem face concurența specialiștilor din Ukraina, spre exemplu, ei fiind reprezentanți ai unei piețe mai mari cu alte condiții, dar asemănătoare cu cele din Republica Moldova. Mihai Stipanov crede că soluția pentru Moldova este ”să avem calculator în fiecare casă conectat la Internet”. Oamenii, primii ani, o să se joace și o să stea pe Odnoklassniki, după aceea abia o să înceapă a descoperi unele aplicații și a se întreba care este specificul și sensul acestora, ce servicii se propun prin aceste aplicații, cum funcționează acest instrument. Scopul nostru este prin asistență, prin unele programe de studii să construim în Moldova bazele unei noi generații de specialiști în IT, – spune antreprenorul. Mihai Stipanov, președintele Dreamups Campus, este unul dintre fondatorii JCI Moldova. JCI este o organizație internațională care a împlinit anul acesta 100 de ani. În prezent, în Moldova activează mai multe reprezentanțe regionale ale organizației, precum ar fi JCI Rezina, JCI Ungheni, JCI Soroca, JCI Cahul etc. Mihai Stipanov a participat în cadrul seminarului ”Lansarea unei afaceri in Republica Moldova. Aspecte legale si practice” cu un discurs bazat pe experiența lui în afaceri. Participanții la seminar au obținut cunoștințe utile privind lansarea afacerii de la reprezentantul ODIMM, Tudor Lupașcu, Director al Centrului de consultanță și asistență în afaceri, și specialistul Camerei Înregistrării de Stat, secția Asistență în înregistrări, modificări și radieri, Aliona Ghimp.
author icon

Marina Sichirliiscaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | JCI Moldova

2087 vizualizări

Data publicării:

29 Februarie /2016 12:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

tineri | antreprenori | JCI Moldova | Mihai Stipanov | seminar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon