Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Operatorii de turism vor transmite Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței dări de seamă trimestriale privind utilizarea formularelor voucherelor turistice până la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune. Dările de seamă se prezintă direct la sediu sau prin poşta electronică, sub formă de document electronic cu semnătura electronică avansată calificată, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare. Guvernul a aprobat în ședința din 19 decembrie 2018 proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1470/2001 cu privire la introducerea contractului turistic, voucherului turistic şi a fişei de evidenţă statistică a circulaţiei turiştilor la frontiera Republicii Moldova.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și compania Japan International Cooperation System (JICS) au semnat astăzi, 15 februarie 2021, un contract de consultanță pentru asistență în implementarea creditului japonez pentru modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole. Serviciile de consultanță vor fi acordate Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) cu scopul de a valorifica și implementa eficient creditul preferențial acordat de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) Guvernului Republicii Moldova în cadrul proiectului „Modernizarea mașinilor și a echipamentului agricol din Republica Moldova” (proiectul „MAME”).
Întreprinderea dispune de staţii de alimentare cu combustibil, amplasate pe tot teritoriul RM. Contoarele de evidență a combustibilului sunt amplasate pe terenurile private ale întreprinderii. În acest sens apar următoarele întrebări: • pot fi considerate terenurile private zonă a drumului public și/sau zonă de protecţie a acestuia?
Modalitatea complicată de raportare și impozitare a agențiilor de turism și a tur-operatorilor, inclusiv utilizarea aparatului de casă, îi face de multe ori pe ghizii de turism să evite înregistrarea unei anumite forme juridice de activitate. În acest context, se propune oferirea unei posibilități simplificate de activitate – patenta de întreprinzător, ceea ce ar contribui la aducerea în câmpul legal al activității ghizilor de turism și la sporirea interesului de a practica această activitate. Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative conține modificări și la Legea cu privire la patenta de întreprinzător. Astfel, anexa la Lege, care prevede cuantumul taxei lunare pentru patenta de întreprinzător, va fi completată cu următoarele trei genuri de activitate:
Afișarea de către structura de primire turistică a categoriei fără a deține certificatul de clasificare emis în condițiile Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea activității turistice în Republica Moldov ar putea fi sancționată. Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea unui proiect de lege pentru modificarea actelor normative, propus spre consultare publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii, prevede modificări și completări în Codul contravențional. În acest sens, se propune completarea art. 344 din Cod, ce reglementează încălcarea cerinţelor prescrise sau declarate privind producerea, depozitarea, punerea la dispoziție pe piață şi comercializarea produselor, privind prestarea serviciilor şi încălcarea regulilor de protecţie a consumatorilor.
Articolul 96 din Codul fiscal stabilește următoarele cote ale TVA: a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova; b) cote reduse în mărime de:
Noțiunea de autorizații de transport rutier internațional de mărfuri de categoria I, II și III este substituită cu cea de autorizații cu stoc limitat, care sunt de orice tip, al căror număr nu asigură cererea de autorizații pentru o perioadă determinată. Criteriile de atribuire a autorizațiilor la categoria celor cu stoc limitat, termenele, precum și categoriile respective se stabilesc de către Guvern. Astfel, Executivul obține mai multă flexibilitate în cazul deficitului autorizațiilor pentru transporturile rutiere internaționale de mărfuri. În Monitorul Oficial din 23 octombrie curent a fost publicată Legea nr.181 din 11 septembrie 2020 pentru modificarea Codului transporturilor rutiere (CTR).
Acordul de finanțare semnat cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Acordul de împrumut semnat cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale” va fi implementat de Cancelaria de Stat și Ministerul Finanțelor, prin intermediul Agenției de Guvernare Electronică, în baza unui acord subsidiar semnat între aceștia. Pe data de 10 iunie 2020, în cadrul ședinței de Guvern a fost aprobat proiectul hotărârii „Cu privire la unele măsuri de implementare a proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) va verifica agenții economici în cadrul controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor conform a 9 liste de verificare. În Monitorul Oficial din 21 decembrie curent a fost publicat Ordinul nr. 543 din 21 noiembrie cu privire la aprobarea listelor de verificare pentru domeniile de control ale autorității.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a propus spre consultări publice un proiect de hotărâre de Guvern, scopul căreia este aducerea în concordanță a actelor normative ce reglementează modul de utilizare a contractului și a voucherului turistic cu amendamentele operate la legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activității în domeniu.
„Unitatea de Implementare și Administrare a Proiectului Creșterii Producției Alimentare” se reorganizează, prin transformare, în Instituția Publică „Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii”. Ieri, 24 iunie 2020, Guvernul a aprobat proiectul hotărârii cu privire la constituirea Agenției. Aceasta este persoană juridică, dispune de autonomie administrativă și financiară, de conturi de decontare, cont trezorerial și special în instituțiile bancare, inclusiv în valută străină. Funcția de fondator al instituției este exercitată, în numele statului, de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Amintim contribuabililor că la 31 martie expiră termenul de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă cu reducerile prevăzute de legislația în vigoare. Compania Națională de Asigurări medicale vine cu răspunsul la 10 întrebări utile pentru persoanele obligate să se asigure în mod individual în anul 2021. 1. Cine are obligaţia de a achita prima de asigurare în sumă fixă? În sistemul AOAM asiguratul este persoana fizică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi, care face parte din următoarele categorii de plătitori:
În anul curent, Gala Businessului Moldovenesc, ceremonia de decernare a distincțiilor învingătorilor concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității” s-au desfășurat, în premieră, în format online. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și implicarea Centrului Național Anticorupție. Prin intermediul evenimentului transmis live au fost nominalizați participanții și anunțate rezultatele concursurilor.
Biroul Național de Statistică a elaborat și propune spre consultare publică proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pentru anul 2021, care reprezintă instrumentul de bază prin care autoritatea centrală în domeniul statisticii oficiale realizează producerea informației oficiale în vederea asigurării utilizatorilor cu informaţiile necesare. Programul cuprinde lista lucrărilor și cercetărilor statistice care vor fi realizate de BNS, precum și lucrările executate și informațiile furnizate de alte autorități și instituții publice în adresa Biroului, cu indicarea nivelului de dezagregare, sfera de cuprindere, periodicitatea și termenul de diseminare a informației.
Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată (Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 141/2019),
Potrivit art. 96 lit.b) din Codul fiscal (CF) în redacția Legii nr.229 din 1 noiembrie 2018 (în vigoare din 30 noiembrie 2018), se aplică cota redusă a TVA în mărime de 10% la: — serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, prestate de către agenţii economici a căror activitate se atribuie la secţiunea I a CAEM; — produsele alimentare, băuturi, cu excepţia mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de cazare şi/sau alimentaţie publică conform secţiunii I a CAEM.
Conectarea primară la serviciile fiscale este cu titlu gratuit pentru toți contribuabilii obligați să utilizeze metodele automatizate, inclusiv pentru prezentarea informațiilor prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Colectarea informațiilor din surse indirecte” (în continuare – SIA CISI), și NU DOAR pentru contribuabilii ce cad sub incidența art. 187 alin. 21 din Codul Fiscal.
În ultima perioadă unii agenți economici revin cu întrebări privind cotele taxei pe valoare adăugată aplicate mărfurilor și serviciilor atât produse în Republica Moldova, cât și provenite din import. Pentru a răspunde tuturor persoanelor interesate, PP ”Monitorul Fiscal FISC.md” oferă cotele T.V.A. pentru anul 2019 (pe poziții tarifare; conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei; Nomenclatorului de stat de medicamente). Acestea sunt următoarele: a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova; b) cote reduse în mărime de:
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *