Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat
În Uniunea Europeană (UE), emiterea facturii fiscale este reglementată în principal prin Directiva 2006/112/CE privind TVA-ul.
Serviciul Fiscal de Stat a organizat 164 de seminare de instruire cu participarea a circa 3 330 de contribuabili în mai multe raioane ale țării în perioada lunilor septembrie-noiembrie 2023. Toate seminarele au fost organizate gratuit și au avut loc în regim mixt (format fizic și online).
În momentul transmiterii din gestiunea economică a Î.S. „ABC” către gestiunea Î.S. „XYZ”, Întreprinderea de Stat „ABC” trebuie să restabilească TVA aferentă serviciilor de reparație capitală a clădirii, proporțional cu valoarea reparației neamortizate?
Modul de achitare şi evidenţă a plăților la BPN prevede că, TVA la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul RM (cod ECO 114110) achitată de către subiecții impozabili prevăzuți în art.94 lit.d) din CF, se va vira la codul IBAN: MD04TRGAAA11411001000000.
Sunt scutite de TVA fără drept de deducere serviciile veterinare în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.10) din CF?
Serviciul Fiscal de Stat informează că, urmare a aprobării Ordinului Ministrului finanțelor nr. 64 din 14 iulie 2023 „Cu privire la modificarea Ordinului Ministrului finanțelor nr.94/2020, formularul Declarației forma IPC21
Apare obligația de achitare a TVA la importul de servicii de către administratorul insolvabilității, care nu este plătitor de taxa pe valoare adăugată?
Compania ,,X” înregistrată în calitate de plătitor TVA, care a efectuat importul de servicii, are obligația de achitare a TVA la buget pentru serviciul respectiv? În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 9) din Codul fiscal, importul de servicii este calificat drept prestarea de servicii de către persoanele juridice şi fizice nerezidente ale RM persoanelor juridice şi fizice rezidente sau nerezidente ale RM, pentru care locul prestării se consideră a fi Republica Moldova.
Hotărârea Guvernului nr.901/2024 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal) (HG nr.901/2024) a fost elaborată în temeiul art.XVII alin.(3) din Legea nr.214/2024 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) și are drept scop aducerea în concordanţă actelor normative secundare cu prevederile Codului fiscal și
29.1.8.23 Care este regimul fiscal aplicat de rezidenţii zonelor economice libere în cazul în care aceştia fac parte din businessul mic şi mijlociu şi ar putea fi trataţi ca subiecţi ai SIMM? 29.1.7.3.25 Urmează a se reține impozitul pe venit la sursa de plată, în cazul repartizării plăților de lichidare asociaților/acționarilor/membrilor/fondatorilor entității, avînd în vedere că întreprinderea se află în proces de lichidare?
Entitatea „X” SRL a încheiat un acord de colaborare privind executarea lucrărilor de reparații a unei porțiuni de drum gratuit, cu Consiliul raional Hâncești. Entitatea a oferit gratuit materiale de construcție de producție proprie, amestec de nisip și pietriș - 1000 tone, la prețul de piață - 120 lei/tona, inclusiv TVA, valoarea contabilă a materialelor
De ce aspecte trebuie să țină cont contribuabilii la restituirea TVA în cazul exportului de mărfuri și servicii sau în cazul investițiilor (cheltuielilor) capitale, care sunt normele în vigoare ce se referă la rambursarea TVA producătorilor agricoli, precum și la restituirea sumei TVA depășirii TVA în conformitate cu art.101/6 CF?
În conformitate cu art.93 pct.3) din Codul fiscal, livrare de mărfuri reprezintă transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită / cu plată parţială, împrumutul bunurilor fungibile, cu excepţia mijloacelor băneşti, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală, prin comercializarea mărfurilor gajate în numele debitorului gajist, prin
Pe pagina-web a SFS a fost publicat graficul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor pentru luna aprilie 2024, organizate de către Direcțiile deservire fiscală. Informația respectivă poate fi accesată la compartimentul „Seminare”. În cadrul seminarelor vor fi abordate mai multe tematici, precum:
Compania X prestează servicii de publicitate unei companii nerezidente Y. În schimb, compania X beneficiază din partea nerezidentului Y de servicii informaționale, în baza unui contract de compensare reciprocă. În baza contractului se efectuează decontările reciproce, astfel că, la finele perioadei fiscale, nerezidentul Y urmează să transfere companiei rezidente X diferența de sumă. În această situație, pentru compania X apare obligația reflectării a importului și exportului de servicii în Declarația privind TVA?
În conformitate cu art.96 lit.b) liniuța 2 din Codul fiscal (în redacția Legii nr.187/2025, în vigoare începând cu 01.01.2026, se stabilește cota redusă a TVA de 8% la mărfurile înregistrate în Nomenclatorul de stat al medicamentelor și/sau autorizate pentru import de
În Monitorul Oficial din 13 noiembrie curent, este publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 531 din 10 noiembrie 2025 cu privire la modificarea Ordinului IFPS nr.392/2015, în temeiul căruia a fost aprobat formularul Certificatului de înregistrare a subiectului impunerii cu TVA, precum și a cererii de înregistrare în calitate de plătitor al TVA.
Serviciul Fiscal de Stat a organizat un seminar online dedicat procedurii de restituire a TVA. Evenimentul a fost conceput pentru a oferi claritate asupra cadrului normativ și pentru a sprijini contribuabilii în aplicarea corectă a prevederilor fiscale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *