Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat a convocat la data de 2 martie 2023 o nouă ședință a Consiliului Consultativ, în cadrul căreia au fost discutate prevederile politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023. La eveniment au participat reprezentanții Asociației Business-ului European, Asociației Investitorilor Străini, Camerei de Comerț Americană, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a înaintat pentru consultări publice proiectul Hotărârii Comitetului executiv al BNM, elaborat în vederea aducerii în concordanță a prevederilor Instrucțiunii privind notificarea angajamentelor externe și a Instrucțiunii cu privire la raportarea unor operațiuni valutare de către băncile licențiate la modificările operate la Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară prin Legea nr.363/2022 pentru modificarea unor acte normative, ce vor intra în vigoare la data de 20.07.2023.
Necesitatea implementării raportării informațiilor privind impozitul pe venit în cadrul Uniunii Europene (UE) a fost stabilită de Parlamentul European în rezoluția sa din 26 martie 2019, prin care a fost subliniată necesitatea unei raportări publice pentru fiecare țară în parte ca mijloc de creștere a transparenței entităților și de consolidare a controlului public.
În acest articol ne-am propus să dezvăluim modul de contabilizare a mijloacelor fixe, deoarece ponderea imobilizărilor în bilanțul entității este semnificativă și este necesar să contabilizăm corect costul de intrare, costurile de întreținere, modernizare.
La data de 27 aprilie 2023, a avut loc o nouă ședință a Consiliului Consultativ al Serviciului Fiscal de Stat, cu participarea reprezentanților Asociației Business-ului European, Asociației Investitorilor Străini, Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova
Cele mai recente noutăți ale politicilor fiscale și vamale au fost discutate în cadrul TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova.
Intrarea în vigoare la 1 aprilie a Legii nr. 34/2024 privind decontările în numerar a provocat o serie de întrebări atât în rândul mediului de business, cât și a persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de antreprenoriat. În acest sens,
Guvernul a aprobat ieri, 3 iunie 2020, inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) pentru realizarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19 şi Suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii”.
Pentru a atenua impactul situației create în domeniul transportului rutier și pentru a nu admite falimentarea acestuia, Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 22 decembrie, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, ce conține măsuri de susținere a activității operatorilor din domeniu prin compensarea directă sau indirectă a unei părți din costuri.
Realizarea, începând cu anul 2025, a minimum 80% din valoarea achizițiilor publice inițiate anual, prin intermediul sistemului electronic de achiziții publice pentru întreg
Pentru a atenua impactul situației create în domeniul transportului rutier și pentru a nu admite falimentarea acestuia, Executivul a aprobat în ședința din 7 decembrie 2022 proiectul hotărârii ce conține măsuri de susținere a activității operatorilor din domeniu prin compensarea directă sau indirectă a unei părți din costuri.
Înregistrarea mărcilor pe teritoriul Republicii Moldova se efectuează urmare a depunerii de către solicitanți a cererilor la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI),
Începând cu data de 10 ianuarie curent, persoanele posesoare de autovehicule neînmatriculate în Republica Moldova, care intră pe teritoriul RM sau care tranzitează țara noastră dinspre Ucraina, achită taxa pentru folosirea drumurilor RM (vinieta). Reamintim, în conformitate cu Dispoziția nr. 3 din 27 februarie 2022 a Comisiei Situații Excepționale, începând
Cea mai stresantă și neplăcută parte într-o relație de asigurare este procedura de solicitare a despăgubirilor dacă a avut loc un accident sau o situație prevăzută de contractul de asigurare (cazul asigurat). Societățile de asigurare de cele mai dese ori analizează minuțios cererile de despăgubiri
Din 26 februarie 2023 vor fi abrogate prevederile Legii nr.231/2010 cu privire la comerțul interior, care reglementează relațiile contractuale dintre furnizor și comerciant (art.211 din Legea prenotată).
Pentru a reduce presiunea informațională asupra mediului de afaceri, precum și ca urmare a disponibilității noilor surse de date administrative care permit substituirea cercetărilor statistice, Programului de lucrări statistice pentru anul 2024 prevede comasarea
În scopul stimulării dezvoltării conceptului de responsabilizare financiară conform standardelor internaționale, cu delimitarea clară a atribuțiilor, pentru a nu se dubla cu sistemul de Control Financiar Public Intern și funcțiile auditului extern,
Noile prevederi ale Codului Vamal oferă exportatorilor autohtoni un proces simplificat, eficient și transparent de declarare a exportului de mărfuri.
Grupul de tehnologii informaționale S&T AG din Austria, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii IT din Europa Centrală și de Est, a achiziționat o cotă de 51% din capitalul firmei BASS Systems din Republica Moldova. Tranzacția a fost anunțată miercuri, 28 august, de Bursa din Taiwan, ca parte a unei operațiuni a producătorului de calculatoare industriale Hua Han care face parte din gigantul Foxconn Technology Group. Ultimul este acționar majoritar al grupului Ennoconn care deține peste 26% din capitalul S&T AG din Austria. Potrivit presei din Taiwan, valoarea totală a tranzacției este de 5,739 mil. euro pentru cota de 51% din capitalul social al BASS Sytems din Republica Moldova. S&T AG din Austria a cumpărat cota parte de la o persoană fizică.
Necesitatea prezenței în mediul virtual a afacerilor este incontestabilă. Un rol foarte important în dezvoltarea unui business îi revine imaginii acestuia pe web. La rândul său, site-ul web este un instrument al afacerii, prin intermediul căruia se promovează produsele sau serviciile și se câștigă. Existența unei companii pe internet crește credibilitatea companiei în raport cu potențialii sau actualii clienți.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *