Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cca 90% din cele 44 de acțiuni prevăzute în Foaia de parcurs pentru eliminarea constrângerilor critice în calea mediului de afaceri pot fi considerate realizate sau la o etapă avansată de implementare, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei,Valeriu Lazăr, care a prezentat în ședința Guvernului raportul trimestrial privind implementarea Foii de parcurs, cu date cumulative pentru perioada 25 septembrie 2013 – 15 mai 2014.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii Secretariatului Comunităţii Energetice, aflaţi într-o misiune de monitorizare a progreselor ţării noastre privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice (TCE), la care Republica Moldova este Parte Contractantă din anul 2010, relatează MOLDPRES.
Mai multe proiecte privind dezvoltarea infrastructurii drumurilor au fost puse de acord astăzi de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Vasile Botnari, şi omologul său din Guvernul României, Ramona Mănescu, informează MOLDPRES. Potrivit unui comunicat de presă al MTID, cei doi miniştri au identificat pachetul de proiecte prioritare pe toate sectoarele de transport.
Contractul prevede doar modalitatea de achitare a plăţii de arendă, asigurarea măsurilor biotehnice în vederea păstrării diversităţii fondului de animale, dar şi paza lor contra braconierilor. Conform lit. b) art. 283 al Codului fiscal, de plata impozitului pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ai căror terenuri şi loturi de pămînt sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, în cazul în care nu sunt antrenate în activitate de producţie. Reieşind din cele expuse şi din faptul că întreprinderea municipală nu desfăşoară activitate de producere, are sau nu întreprinderea municipală obligaţiunea de a prezenta calculul impozitului funciar şi, respectiv, de a achita impozitul?
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna martie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 957,4 mii tone de mărfuri, cu 42,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 9,9% — comparativ cu luna martie 2013. Parcursul mărfurilor în luna martie 2014 a totalizat 347,7 mil. tone-km, cu 24,8% mai mult în raport cu luna februarie 2014 şi cu 3,3% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.
Aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice de SFS a început în anul 2013 pentru perioada anului 2012. Pînă în prezent, au fost supuse verificărilor fiscale cu aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului 33 persoane fizice, din care pe parcursul trimestrului I al anului curent au fost finisate 7 controale fiscale.
Aspectul teoretic al rapoartelor este descris în lecția nr. 4 în contextul 1C, versiunea 7.7. Pentru a înțelege mai bine sistemul de raportare în versiunea 8, o să ne reamintim de unele aspecte de bază. Orice raport în «1C» are o formă de vizualizare. De asemenea, puteți întâlni unele surse care clasifică acest termen ca ”fereastra de dialog”, aceasta este aceeași formă de vizualizare.
Metodele indirecte de estimare a venitului impozabil pot fi aplicate numai pentru venitul obținut începînd cu anul 2012. Referitor la bunurile imobiliare ale căror construcţie a început pînă la 1 ianuarie 2012, iar înregistrarea la organul cadastral s-a efectuat după această dată, numai expres pentru bunurile imobiliare menţionate, proprietarii nu vor fi consideraţi subiecţi ai estimării prin metode indirecte.
Subiectul a fost dezbătut în cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului de Observatori al Fondului Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova), prezidat de Prim-ministrul Iurie LEANCĂ. Astfel, Consiliul de Observatori al FPM Moldova a aprobat inițierea procedurii de selectare a unei companii de construcție care va reabilita sistemul de irigare Chircani-Zîrnești, raionul Cahul, situat pe malul rîului Prut, unde vor fi irigate circa 4500 hectare de teren agricol, prelucrat de peste 1600 de agricultori. Sistemul de irigare Chircani-Zîrnești este al zecelea sistem de irigare ce va fi reabilitat din fondurile Programului Compact al Guvernului SUA.
Situaţii dificile în aplicarea legislaţiei fiscale, depistate în cadrul controalelor fiscale, şi necesitatea adaptării normelor legale la schimbările survenite în ramurile economiei naţionale au constituit fondul problemelor discutate la tradiţionala şedinţă lunară a Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova „AO Ecofin Consult”, la care au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai conducerii IFPS.
Studiile recente facute de Comisia Europeana referitor la protectia impotriva inundatiilor si al tranzitiei catre taxe mai ecologice arata ca investitiile in mediu ar putea genera investitii uriase pentru statele membre UE. Primul studiu aduce noi argumente cu privire la avantajele economice globale generate de efectuarea de investitii in infrastructuri de aparare impotriva inundatiilor, iar celalalt ilustreaza beneficiile pe care le-ar aduce reducerea sarcinii fiscale asupra costului fortei de munca si reorientarea sa inspre utilizarea resurselor si poluare.
Astfel, între companiile din ambele state a fost încheiat un acord, potrivit căruia personalului din România urmează să i se achite plăţi pentru lucrările de construcţie, desfăşurate pe teritoriul R.M. În situaţia dată urmează de a reţine impozitul pe venit la sursa de plată din plăţile îndreptate personalului străin, dacă aceştia se află în R.M., mai mult de 183 de zile pe parcursul anului?
Producătorii agricoli din Republica Moldova vor beneficia în acest an de subvenţii mai mari. În plus, aceştia vor mai putea beneficia de resurse financiare nerambursabile şi de credite acordate în condiţii avantajoase în cadrul unor proiecte susţinute de structuri externe, comunică MOLDPRES.
S-a creat un grup de lucru moldo-român, pentru investiții din fonduri europene. Decizia a fost luată astăzi, 16 decembrie, de către ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, şi omologul său din Guvernul României, Ramona Mănescu.
Declaraţia a fost făcută de ministrul Finanţelor, joi, în cadrul conferinţei ”Cheltuielile publice: utilizarea mai eficientă a investiţiilor de stat pentru creşterea competitivităţii şi a creşterii economice în Moldova”.
Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei noi taxe pe carburanţi. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care spune însă că banii încasaţi astfel vor fi folosiţi numai pentru infrastructura rutieră.
Unele din obiectivele principale ale Legii nr. 1466 din 29.01.1998 „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” sunt protejarea suveranităţii, asigurarea securităţii economice a ţării şi dezvoltarea economiei naţionale prin intermediul stimulării activităţii economice externe. Legea menţionată a fost adoptată în anul 1998 şi pînă în prezent a suferit unele modificări. Ultimele modificări au fost operate prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 33 din 06 martie 2012 (Monitorul Oficial nr. 99-102/330 din 25 mai 2012) (în continuare Lege). Legea prevede modificări tehnice ce favorizează în continuare implementarea eficientă a prevederilor Legii nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998, precum şi ajustarea acesteia la obiectivele principale stipulate în Strategia naţională de dezvoltare a Republicii Moldova.
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-februarie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 671,3 mii tone de mărfuri, cu 9,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 2,3% — comparativ cu luna februarie 2013. Parcursul mărfurilor în luna februarie 2014 a totalizat 277,3 mil. tone-km, cu 22,4% mai mult în raport cu luna ianuarie 2014 şi cu 8,2% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.
В Китае началось тестирование первой мобильной бесконтактной платежной системы (NFC). Об этом 12 февраля сообщает China Daily. В случае успеха новая система может заменить наличные и пластиковые карты. Издание сослалось на замглавы руководителя Народного банка Китая Ли Дунжуна. По его словам, испытания идут с конца прошлого года. Новые технологии позволят объединить различные электронные платежные системы, включая те, что принадлежат банкам, с приложениями от мобильных операторов.
În China este în plină desfășurare crearea unui sistem care va înlocui cardurile bancare și banii în numerar, scrie ziarul China Daily. "Acum testăm platforma care va reuni sistemele tradiționale de plată și cele NFC (Near Field Communication)", — afirmă directorul adjunct al Băncii Populare (Banca Centrală) din China, Li Dunzhun.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *