Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Proiectul Ordinului cu privire la modificarea Regulamentului privind modul de stingere prin scădere şi luare la evidență specială a obligației fiscale (Regulament), aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1108/2015, a fost propus de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS) pentru consultări publice. Astfel, se propune o nouă redacție a noțiunii „obligație fiscală”, care, în condițiile aprobării modificărilor, va fi definită drept obligația contribuabilului de a plăti la buget nu numai o anumită sumă ca impozit, taxă, majorare de întârziere (penalitate) şi/sau amendă, dar și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii stabilite în cotă procentuală.
Serviciul Fiscal de Stat propune pentru consultări publice proiectul ordinului de modificare a Ordinului nr. 632/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidență și sigilare a echipamentelor de casă şi de control (ECC1). Astfel, fiscalizarea ECC va fi exclusă din procesul de înregistrare /reînregistrare a echipamenrelor la autoritatea fiscală, ținând cont de faptul că obligația este atribuită Centrului de asistență tehnică, care urmează, în termen de o zi din data primirii copiei Cartelei de înregistrare a ECC, să fiscalizeze echipamentul.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.269 din 18.05.2021.
În Monitorul Oficial de astăzi, 26 august curent, a fost publicat Ordinul Serviciui Fiscal de Stat nr. 449 din 21 august 2021 privind modificarea și completarea Regulamentului cu privire la sistemul informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice ”e-Factura”, aprobat prin Ordinul SFS nr. 317/2020. Astfel, Regulamentul a fost completat cu anexa nr.1 ”Confirmarea privind anularea facturii fiscale electronice ”e-Factura”, în care furnizorul și cumpărătorul vor nota: Codul fiscal, denumirea contribuabilului, motivul anulării, data transmiterii spre anulare, persoana care a transmis spre anulare și respectiv, cea care a acceptat anularea respectivă.
Ca urmare a sesizărilor multiple parvenite din partea societății sub aspectul majorării prețurilor de comercializare a produselor social importante (măști medicinale, mănuși medicinale, dezinfectanți), Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de verificare a contribuabililor ce practică genul de activitate comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice. Zilnic, autoritatea fiscală monitorizează activitatea a 812 farmacii, verificând prețurile de livrare a produselor social importante în vederea respectării prevederilor legislației în vigoare.
1. (29.2.4.12) Care este modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoana fizică care nu desfășoară activitatea de întreprinzător în cazul înstrăinării unui teren?
Întreprinderea individuală „ÎI” cu un număr mediu anual de salariați ce nu depășește 3 unități, a devenit plătitoare de TVA din 1 noiembrie 2021. Ce declarație va prezenta Întreprinderea individuală ”ÎI” pentru perioada fiscală 2021 – Declarația cu privire la impozitul pe venit forma VEN12 sau Dare de seamă fiscală unificată cu privire la impozitul pe venit forma UNIF21? Reiterăm, întreprindere individuală este întreprinderea care aparține cetățeanului cu drept de proprietate privată sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
Pentru anii 2021-2022 autoritățile își propun realizarea acțiunilor ce au ca scop stabilitatea finanțelor publice și restabilirea finanțării externe. Acestea sunt incluse în Planul de acțiuni al Guvernului și au fost prezentate și discutate astăzi, 9 septembrie, în cadrul consultărilor publice organizate de Ministerul Finanțelor. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, principalul obiectiv pentru domeniul finanțelor publice este restabilirea finanțării externe, care este elementul major în asigurarea stabilității financiare a țării și finanțării cheltuielilor bugetare.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 268 din 18.05.2021.
Stimați contribuabili! Serviciul Fiscal de Stat informează că toate oficiile teritoriale ale SFS activează în regim normal, dar cu un număr redus de personal.Totodată, în contextul limitării răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), autoritatea fiscală națională a întreprins un set de măsuri de protecție menite să asigure securitatea și sănătatea angajaților, precum și a contribuabililor. Astfel, fiecare Direcție deservire fiscală a fost asigurată cu produse igienico-sanitare, iar accesul în edificiile SFS este limitat. Astfel, evităm crearea de cozi/aglomerație cu păstrarea distanței de cel puțin 1,5 m între persoane.
Dialogul deschis dintre reprezentații mediului de afaceri și Serviciul Fiscal de Stat va asigura o administrare fiscală mai eficientă și va contribui la perfecționarea cadrului legislativ în domeniul fiscal. Această idee a fost enunțată în cadrul întrunirii organizate la solicitarea Camerei de Comerț Americane cu persoane responsabile din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, fiind puse în discuție principalele aspecte ale politicii fiscale pentru anul curent care îi vizează nemijlocit comunitatea de afaceri. Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari, a menționat că una din prioritățile autorității fiscale este crearea climatului favorabil pentru conformarea contribuabililor și realizarea corectă, echitabilă și transparentă în raport cu contribuabilii a sarcinilor de administrare fiscală.
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 267 din 18.05.2021.
(8.2.8.3) În ce condiții sînt scutite persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor de taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM ?
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 264 din 18.05.2021.
Serviciul Fiscal de Stat ar putea efectua activități speciale de investigație pentru anumite infracțiuni. Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative, ce are ca scop extinderea atribuțiilor SFS pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economice. Astfel, potrivit proiectului, prin completarea Codului de procedură penală cu art. 2692, autoritatea fiscală, similar Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Centrului Naţional Anticorupţie, ar putea efectua activități speciale de investigație pentru următoarele infracțiuni:
În Monitorul Oficial din 16 aprilie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 58 din 7 aprilie 2021 privind modificarea Clasificaţiei bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, ORDON: Ordinul ministrului Finanţelor nr.208/2015 privind Clasificaţia bugetară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr. 370-376, art. 2727), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează :
I.Norme de reglementare La data de 18 aprilie 2019, de către Ministrul Finanțelor, a fost semnat Ordinul nr.65 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Aviz de însoțire a mărfii” și a Dispozițiilor privind modul de operare cu formularul tipizat de document primar cu regim special „Aviz de însoțire a mărfii”. Conform pct.4 al Ordinului menționat, Avizul de însoțire a mărfii va putea fi utilizat din data de 1 mai 2019.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, deținătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune și/sau de folosință) asupra bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova și arendașii sau locatarii bunurilor imobiliare ale autorităților publice și ale instituțiilor finanțate de la bugetele de toate nivelurile sunt subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar (potrivit art. 277 alin. (1) lit. c) și d) din Codul fiscal). În vederea calculării şi achitării în termen de către subiecţii impunerii a obligaţiilor fiscale aferente impozitelor cu referinţă, autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile, în temeiul prevederilor art. 277 al Codului fiscal, sunt obligate să prezinte gratuit acestora informaţia privind
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr.263 din 18.05.2021.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *