Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Banca Centrală Europeană (BCE) și-a majorat săptămâna trecută achizițiile de obligațiuni emise de companii, în pofida atenuării turbulențelor de pe piețele financiare, astfel că totalul cumpărat în ultimele două luni a ajuns la 15 mlrd. euro, peste estimările analiștilor.
Conformarea voluntară este cel mai eficient și ușor mod prin care pot fi colectate veniturile bugetare, fiind un proces prin care contribuabilii voluntari își declară și achită totalmente la timp la bugetul public național obligațiile fiscale. În acest sens, popularizarea legislației fiscale și a conformării benevole sunt măsurile de bază pe care le întreprinde organul fiscal.
Pe agenda parlamentului se află în proces de examinare un proiect de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative, și anume Legea privind birourile istoriilor de credit (BIC), Codul contravențional, Codul penal, Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei.
Una dintre cele mai mari întreprinderi transnistrene Centrala de la Cuciurgan a produs în primul semestru al anului curent 2,065 mlrd. kW/h de energie electrică. Aceasta este cu 4% mai puţin decât în perioada similară a anului 2015.
Agentul economic a beneficiat de serviciile avocatului din plățile căruia, potrivit prevederilor legislației în vigoare, nu a avut obligația de a reține impozitul pe venit. Apare oare la agentul economic obligația de reflectare în Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS 14) a sumei plăților îndreptate în favoarea acestuia? În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din CF, persoanele care în decursul anului au avut obligația să rețină impozitul, în conformitate cu art. 88–90, art. 901 – în partea în care valoarea venitului achitat depăşeşte scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1), şi art. 91 din CF
Agenţia Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la 'stabil' la 'negativ' din cauza incertitudinii declanşate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, informează sâmbătă BBC News şi Sky News.
Un grup de producători de cereale au prezentat date din care reiese că prețul de achiziție a grâului alimentar în Republica Moldova este cu circa un leu mai mic față de cel sin Ucraina și România.
Germania, cea mai mare economie europeană, a încetat să acumuleze datorii noi şi şi-a adus bugetul federal la echilibru, cu un an mai devreme decât intenţiona, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, mulţumită veniturilor consistente din taxe şi dobânzilor extrem de reduse.
Uzura mijloacelor fixe la instituţiile publice finanţate din bugetul public naţional se calculează conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 Cu privire la aprobarea Planului de conturi în sistemul bugetar și a normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar.
Premierul Pavel Filip a semnat decizia de aprobare a conceptului de reformă a sistemului actual de pensii. Inițial el a avut o serie de consultări cu membrii grupului de lucru pentru elaborarea reformei sistemului de pensii din Moldova, din componenţa căruia fac parte reprezentanți ai Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale, ai patronatelor, ai sindicatelor, ai partenerilor de dezvoltare, ai sectorului asociativ, precum şi experţi în domeniu.
Parlamentul de la Bucureşti va ratifica astăzi, în regim de urgenţă, Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova în sumă de 150 de milioane de euro, semnat la Chișinău, pe 7 octombrie 2015. Comisia pentru buget, economie şi finanţe a decis ieri cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de Lege privind ratificarea Acordului, informează Moldpres.
În vederea verificării respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă şi protejării drepturilor salariaţilor, precum şi întreprinderii măsurilor de prevenire şi contracarare a fenomenului muncii „la negru” şi a practicii de achitare a salariilor „în plic”, avînd ca bază Regulamentul comun privind activitatea echipelor multidisciplinare, organele semnatare ale Regulamentului au întreprins un şir de acţiuni conform competenţelor.
Ministerul Culturii inițiază concursul privind finanţarea din bugetul de stat a proiectelor culturale ale asociaţiilor obşteşti pentru anul 2017. Concursul este desfășurat în conformitate cu „Regulamentul cu privire la modul de finanţare din bugetul de stat a proiectelor culturale desfăşurate de asociaţiile obşteşti”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 834 din 08.10.2014.
În luna mai restanţele la fisc ale grecilor de rând şi companiilor au crescut cu 1,25 de miliarde de euro, ducând totalul datoriilor expirate către stat la 88,9 miliarde de euro, echivalentul a 50% din PIB-ul ţării, scrie Kathimerini.
Președintele Asociației Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, Alexandru Slusari, a criticat Consiliul concurenței pentru refuzul de a investiga situația de pe piața de cereale din Moldova.
În perioada declarării banilor care erau disponibili, la finele anului 2012 am prezentat la inspectoratul fiscal din raion declarația de disponibil de mijloace bănești la situația din 01.01.2012. După declarare, ca confirmare, am numai recipisa de primire, în care este indicat numărul de înregistrare a declarației, data prezentării și numele inspectorului fiscal care a primit declarația. Suma declarată nu este indicată. Din careva motive, care nu doresc să le indic, îmi trebuie copia declarației prezentate de mine, deoarece numai acolo este indicată suma declarată. Cum pot obține această copie? Conform modificărilor recente operate în Codul fiscal, intrate în vigoare la 01.07.2016, persoana fizică care a depus la organul fiscal Declarația cu privire la disponibilul de mijloace bănești la situația din 01.01.2012 (în continuare – Declarație) este în drept să solicite o copie a declarației.
În cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna, Serghei Pușcuța, Șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a vorbit despre masa rotundă cu genericul: „Serviciile fiscale electronice: realizări și perspective”, despre activitatea Fisc în primele nouă luni ale anului curent, despre combaterea fenomenului salariilor „în plic” etc.
Contribuabilii care deţin un card bancar au de-acum posibilitatea achitării taxelor şi impozitelor la POS-urile instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei, potrivit unui act normativ. În total, 50 de tipuri de obligaţii bugetare pe care persoanele fizice le vor putea achita prin intermediul cardurilor bancare.
Eforturile depuse de Serviciul Fiscal de Stat, multitudinea sarcinilor şi aspirațiile sunt orientate spre deservirea eficientă a contribuabililor şi prevenirea evaziunilor fiscale.
În urma controlului fiscal efectuat la Primăria comunei Z prin metoda verificării operative şi reflectat în actul de control, la subdiviziunea „grădiniţa de copii” a acesteia, s-a stabilit că contrar prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi a Regulamentului cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar, încasările băneşti
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *