Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Situația anului 2014 Odată cu operarea modificărilor în Legea nr. 21 din 01.03.2013 cu privire la oamenii de creație și la uniunile de creație, la examinarea regimului fiscal aferent oamenilor de creație urmează să se țină cont de statutul relațiilor existente între părțile participante. Remunerarea omului de creație ar putea avea forma de royalty sau forma de plăți pentru prestări servicii, sau efectuarea lucrărilor.
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au finalizat evaluarea sectorului financiar al Republicii Moldova în cadrul unui program al acestor două instituţii financiare internaţionale. Şedinţa de încheiere a programului a avut loc miercuri la Banca Naţională a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES. Timp de două săptămîni urmau să fie supuse evaluării, în special supravegherea sectorului financiar, guvernarea corporativă, gestionarea situaţiilor de criză, dezvoltarea pieţei de capital.
Fondul Provocările Mileniului Moldova oferă mai multor instituții publice echipament electronic în valoare de circa 700 de mii de dolari, achiziționat în cadrul Programului Compact. Acesta va fi utilizat pentru îmbunătățirea managementului resurselor de apă în ţara noastră.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îndemnat Banca Centrală Europeană să ia în considerare aducerea dobânzilor în teritoriul negativ întrucât riscul deflaţionist din zona euro reprezintă o ameninţare pentru economia globală. FMI a subliniat că revenirea din recesiune a economiei globale a fost dezamăgitor de slabă şi a cerut ţărilor dezvoltate şi celor în curs de dezvoltare să îşi intensifice cooperarea pentru a susţine creşterea economică şi stabilitatea financiară.
Moldova și FMI așa și nu au mai ajuns la o înțelegere în ce privește continuarea colaborării cu Fondul. Motivul ar fi faptul că autoritățile Republicii Moldova nu au acсeptat condițiile impuse de grupul de lucru care a venit pe două săptămâni în țara noastră, în frunte cu Max Alier. Astfel, FMI a insistat în timpul întrevederilor cu oficialii moldoveni pe revenirea la TVA-ul de 20% pentru agenții economici și agricultori, dar și majorarea tarifelor la agentul termic.
Situaţia economică a continuat să se îmbunătăţească în primele două luni ale acestui an, însă apar anumite semne de îngrijorare, constată Grupul Analitic Independent „Expert Grup” în ultimul număr al publicaţiei „Realitatea Economică”, informează MOLDPRES. Potrivit experţilor, „Indicele Compozit Anticipator în ianuarie 2014 şi-a menţinut tendinţa ascendentă”. Acesta a avansat pînă la 105,4 puncte, faţă de 101,4 puncte în decembrie 2013. Creşterea a fost determinată de „evoluţia exporturilor, cererii interne şi activităţii de creditare.
istemul financiar elen are nevoie de capital suplimentar de aproape 20 de miliarde de euro, potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) obţinute de Financial Times, în timp ce Banca Greciei consideră că sunt necesare fonduri de mai puţin de 6 miliarde de euro. Cele mai mari patru bănci din Grecia — National Bank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Eurobank — sunt prezente şi în România.
Vicepremierul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr consideră că „între guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu există divergenţe”. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, comentând rezultatele negocierilor cu Misiunea FMI, care şi-a încheiat vizita în Republica Moldova la finele lunii ianuarie, principalul negociator al Moldovei a spus că „guvernul nu necesită resursele FMI, dar necesită expertiza şi consultările specialiştilor fondului”.
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au finalizat programul de evaluare a sectorului financiar al Republicii Moldova (FSAP), menţionînd progresele înregistrate de ţara noastră şi oferind recomandări pentru neutralizarea sau diminuarea riscurilor din sectorul financiar, relatează NOI.md.
Unul dintre cei mai mari brokeri de date din SUA a schimbat terminologia folosită pentru a descrie persoanele sărace, folosind în schimb termenul de persoane “foarte nevoiaşe” sau “cei care beneficiază de timp extra”, ca urmare a unui proces de reetichetare implementat pentru a evita controversele asupra modului în care sunt folosite datele cu caracter personal pentru a viza consumatorii vulnerabili, scrie Financial Times.
Calitatea portofoliului de credite pe sectorul bancar s-a înrăutăţi relativ, ponderea creditelor neperformante a urcat în luna februarie la 13,1 la sută din total credite, faţă de 11,8 la sută în luna precedentă, informează MOLDPRES cu referinţă la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) date astăzi publicităţii.
„Mărimea cotei TVA în agricultură este cauza divergenţelor în cadrul negocierilor experţilor Misiunii FMI cu guvernul Moldovei, dar în orice caz noul Memorandum va fi semnat”, este convinsă directorul adjunct al Centrului pentru Studii Strategice şi Reforme, doctorul în ştiinţe economice Elena Gorelova. Aceasta a relatat corespondentului „INFOTAG” că FMI pur şi simplu nu are altă opţiune decât să semneze un nou program de colaborare, chiar dacă guvernul Moldovei nu va accepta să majoreze cota TVA în agricultură de la 8% la standardele 20%.
1. (28.9.16) Care este ordinea de trecere în cont a TVA în cazul suportării anumitor cheltuieli de administrare fiduciară? 2. (28.1.5) Care este modalitatea de înregistrare benevolă în calitate de contribuabil al TVA a subiectului care abia a început activitatea de întreprinzător?
Experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) au apreciat joi că măsurile de austeritate implementate în unele ţări bogate, uneori sub presiunea Fondului, au contribuit la creşterea inegalităţilor sociale. "Vasta consolidare bugetară în curs în mai multe economii a dat naştere unor îngrijorări legate de potenţialul său impact asupra inegalităţilor", admit economişti ai FMI într-un raport privind inegalităţile, al doilea publicat de instituţie în mai puţin de trei săptămâni.
La situaţia din 31 decembrie 2012 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 19 028,1 mil.lei (100,3% faţă de nivelul planificat). Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a urcat în luna noiembrie la 1,32 milliarde euro, dar se păstrează cu 4 miliarde de euro sub nivelul din perioada similară a anului 2012, pe fondul reducerii deficitului comercial şi al unui surplus consistent din categoria serviciilor, se arată într-un comunicat al BNR. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, deficitul de cont curent a coborât de la 5,38 miliarde euro în noiembrie 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale cu 3,57 miliarde euro, la 3 miliarde euro, al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor cu 1,5 miliarde euro, la 2,44 miliarde euro, şi unei uşoare creşteri în soldul pozitiv al balanţei transferurilor curente (cu 151 milioane euro), la 3,25 miliarde euro.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni că a adăugat Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Polonia pe lista ţărilor ale căror sectoare financiare trebuie să fie supuse unor controale regulate, în încercarea de a evita repetarea unei crize financiare globale. În 2010, FMI a identificat 25 de state pentru care evaluarea sectoarelor lor financiare va fi obligatorie. Aceste evaluări au avut un caracter facultativ înaintea crizei financiare din 2008-2009, care a demonstrat cât de rapid problemele financiare dintr-o ţară se pot extinde şi în statele vecine precum şi în restul lumii.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) va îmbunătăţi prognoza privind creşterea economică globală, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, după ce aprecia în decembrie progresele înregistrate de SUA, cea mai mare economie a lumii. "Vom revizui în sens ascendent prognoza globală de creştere economică, peste aproximativ trei săptămâni", a declarat Lagarde la Nairobi, în timpul unei întâniri cu liderii mediului de afaceri, citată de Bloomberg.
Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de stagnare în stilul celei înregistrate de Japonia, dacă politicienii nu promovează o integrare mai puternică a zonei euro şi nu schimbă politicile care au descurajat creditarea, a declarat miliardarul american George Soros. Japonia este invocată deseori ca exemplu de stagnare a economiei. După ce a consemnat creştere spectaculoasă a PIB şi dezvoltare industrială în cea mai mare parte a perioadei de după Al Doilea Război Mondial, Japonia a intrat abrupt în recesiune la începutul anilor '90, după care a urmat o lungă perioadă de stagnare.
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre plasarea buletinului statistic trimestrial "Principalii indicatori social-economici pe regiuni de dezvoltare, raioane şi municipii în ianuarie-septembrie 2013". Buletinul conţine date vizînd principalii indicatori statistici pe regiuni de dezvoltare, raioane, mun. Chişinău şi mun. Bălţi.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *