Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
1. (6.6.5.3) Cum se calculează taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de către persoanele fizice, care desfășoară activităţii independente în afara piețelor autorizate?
1. (29.1.11.14) Se include oare în baza de aplicare a IVAO venitul rezultat din vânzarea, de către agentul economic, a terenului, în condițiile în care comercializarea terenului nu constituie o activitate de bază a acestuia?
1. (29.1.7.1.33) Cum urmează a fi calculat și achitat impozit pe venit din sumele achitate ucenicilor pentru perioada instruirii practice?
Prezentarea dării de seama (forma IPC 18) lunar si anual este sau nu necesară în cazul în care întreprinderea nu are salariați?
1. (29.1.3.3.11) Cum urmează a fi recunoscute cheltuielile aferente tichetelor de masă în contabilitate?
În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 14) din Codul fiscal, organizație necomercială este persoana juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare. Art.52 din Codul fiscal specifică organizațiile necomerciale ce beneficiază de regimul fiscal facilitar la impozitul pe venit, și anume:
1. (28.2.7) Se calculează TVA pe stocul de mărfuri și mijloace fixe, pentru care la momentul procurării lor TVA a fost dedusă, la anularea statutului de contribuabil al T.V.A. a agentului economic care se reorganizează în instituție publică?
Potrivit art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr. 1164/1997 sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, distinct, pentru etapa I şi, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018 persoanele fizice care sînt rezidenţi ai Republicii Moldova şi au obligaţii privind achitarea impozitului pentru etapa I şi, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018.
Context O companie de construcții realizează un proiect rezidențial într-o zonă care nu este conectată la rețeaua de electricitate. Pentru a avea acces la aceasta, compania urmează să construiască o stație electrică, urmând ca ea să fie transferată întreprinderii responsabile de furnizare a energiei electrice.
Firma X (Beneficiar) implementează proiecte finanțate din granturile, împrumuturile și creditele acordate de către Instituțiile Internaționale de Finanțare (BEI, BERD, CE, BM) care sunt incluse în Lista împrumuturilor și granturilor din contul cărora vor fi importate sau achiziționate mărfuri (lucrări, servicii) scutite de accize, plata taxei vamale, a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, scutite de TVA cu drept de deducere.
Există Scrisoare de la SFS nr. 26-8/2-21-8845 prin care se prevede imposibilitatea trecerii în cont al TVA-ului achitat pentru refacturarea cheltuielilor unui neplătitor de TVA?
Ce declaratie pe venit – VEN 12 sau ONG17 – are obligația să prezinte Asociatia de economii și imprumut, la care în statut este mentionat că este organizatie necomerciala?
P.P. “Monitorul Fiscal FISC.MD” reaminteşte că până la expirarea termenului de prezentare a Declarației privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice (formularul CET15) au mai rămas 9 zile. Concomitent comunicăm că Serviciul Fiscal de Stat şi-a modificat programul de muncă, pentru a facilita depunerea declaraţiilor de către subiecţii impunerii. Astfel, SFS va activa: — 27 aprilie 2018 – de la 08:00 până la 19:00; — 28 aprilie 2018 – de la 8:00 până la 15:00; — 30 aprilie 2018 – de la 8:00 până la 15:00; — 2 mai 2018 — de la 08:00 până la 19:00.
1. (28.7.8) Se consideră acordarea împrumutului de mijloace bănești între agenți economici ca o livrare impozabilă? 2. (28.7.4) Se va constata oare primirea sumei privind clauza penală ca livrare (scutită sau impozabilă)?
Organizația necomercială din RM, în scopul desfășurării activității de bază, invită reprezentanți străini la evenimente pentru obținerea fondurilor de finanțare. Organizația oferă invitaților pe cont propriu transport și alimentare. În aceste condiții apare necesitatea ajustării în scopuri fiscale a veniturilor și cheltuielilor organizației necomerciale?
С января 2020 г. бухгалтерское законодательство пополнилось новыми правилами в отношении учета малоценных и быстроизнашивающихся предметов. Как организовать учет данных активов в соответствии с новыми правилами рассмотрим в предлагаемом материале.
Ce dare de seamă privind calcularea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi evidența nominală a asiguraților în sistemul public de asigurări sociale prezintă întreprinzătorul individual care nu are angajați?
Potrivit art.92 alin. (2) din Codul fiscal, plătitorii veniturilor prezintă Serviciului Fiscal de Stat, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile, darea de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate.
Potrivit art. 141 alin. (2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform prezentului titlu, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *