Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Dezvoltarea afacerii presupune în mod direct și faptul ca munca în cadrul unității să fie efectuată de un personal calificat. Evident că orice angajator este cointeresat să asigure o dezvoltare continuă și permanentă a salariaților, în acest sens fiind în drept să stabilească prin contractul colectiv, individual de muncă sau prin alt act normativ la nivel de unitate, garanții și compensații pentru angajați. Potrivit legislației muncii, salariații care îmbină munca cu studiile beneficiază de garanții și compensații, după cum urmează:
În Monitorul Oficial de astăzi, 6 noiembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 139 din 29 octombrie 2020 privind modificarea Clasificaţiei bugetare. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării şi perfecționării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Proiectul de modificare a Legii cu privire la comerțul interior a fost votat de Parlament în prima lectură. Acesta urmărește excluderea discrepanțelor normative existente în cadrul legislativ aferent domeniului comerțului interior, inclusiv ajustarea reglementărilor procedurale cu cele din Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. De asemenea, în proiect sunt stabilite mai clar temeiurile de refuz pentru notificarea în comerț și a activitățile autorităților privind operarea cu notificările în comerț, precum și procedura de recepționare, prelucrare și emitere a înștiințărilor de recepționare.
Cea de-a V-a reuniune a subcomitetului Republica Moldova - Uniunea Europeană pentru economie, aspecte sociale și sectoriale, Cluster II „Industrie și politici antreprenoriale, minerit și materie primă, turism, dreptul companiilor și guvernanță corporativă, protecția consumatorilor și fiscalitate” s-a desfășurat în format online. În cadrul evenimentului, prezidat de secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, au fost prezentate rezultatele obținute de Republica Moldova privind implementarea politicilor ce țin de Cluster II. Potrivit Iulianei Drăgălin, țara noastră a înregistrat progrese în preluarea practicilor europene privind dezvoltarea și implementarea politicilor și instrumentelor pentru facilitarea activității antreprenoriale și interacțiunii cu instituțiile publice.
Autoritățile vamale ale Republicii Moldova și Republicii Finlanda își vor acorda reciproc asistență pentru aplicarea corectă a legislației din domeniu, prevenirea, investigarea și combaterea încălcărilor legislației vamale, precum și în vederea asigurării securității împotriva criminalității organizate transnaționale și a grupurilor teroriste. Asistența va fi acordată în conformitate cu legislația națională și în limitele competențelor și resurselor disponibile ale autorităților vamale. Cabinetul de miniștri a susținut în ședința de ieri, 23 octombrie curent, proiectul de hotărâre pentru aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Finlanda privind asistenţa reciprocă și cooperarea în domeniul vamal.
Instituția publică „Directoratul Liniei de Credit” va fi redenumită în „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă”. Acesta este o instituție publică, în care Ministerul Finanțelor exercită funcția de fondator, are autonomie financiară și deține conturi în contul unic trezorerial al Ministerului. Guvernul a aprobat proiectul hotărârii cu privire la Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă. Potrivit proiectului, domeniile de competență ale Oficiului sunt: • formularea propunerilor aferent programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională; • asigurarea suportului instituțiilor naționale în întreprinderea acțiunilor necesare pentru desemnarea și punerea în aplicare, la toate etapele, a sistemului național de management și control aferent programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională;
Serviciul Vamal, mulțumind agenților economici pentru cooperare și atitudine responsabilă, a comunicat că încasările veniturilor administrate de autoritate în primele 9 luni ale anului curent au atins cifra de 16 mld. lei. Peste 2,1 mld. lei. dintre acestea au fost colectate în luna septembrie, fiind perfectate 47,3 mii de declarații vamale. Totodată, au constatate 338 de încălcări ale legislației vamale, cele mai frecvente ținând de nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale și depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor introduse și declarate prin acțiune.
Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor beneficia de noi programe de dezvoltare. Un memorandum de cooperare a fost semnat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE). Instituțiile și-au propus inițierea unor proiecte comune de dezvoltare a ÎMM, susținerea antreprenoriatului local și instituționalizarea educației financiare și a serviciilor conexe în cadrul ODIMM prin activități de consultanță și de consolidare a capacității întreprinderilor.
Conform art. 1 din Codul muncii (CM), angajator este persoană juridică (unitate) sau persoană fizică care angajează salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform prevederilor CM, iar salariat – persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă. Definiția contractului individual de muncă este oferită în art.45 din CM și reprezintă înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii,
Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea unor proceduri de selectare și participare la instruiri a auditorilor pentru efectuarea misiunilor de verificare a cheltuielilor în cadrul proiectelor finanţate de Uniunea Europeană. Amintim, anterior autoritatea a încheiat cu Instituția Publică „Consiliul de supraveghere publică a auditului” un acord, conform căruia ministerul urmează să stabilească criteriile de selectare a auditorilor pentru activitatea respectivă.
Studiul pieței muncii din Republica Moldova ce urmărește crearea unei viziuni sistemice a domeniului, inclusiv pe cele mai frecvente obstacole, precum și formularea unui set concret de intervenții de politici a fost prezentat pe platforma Ministerului Economiei și Infrastructurii. Documentul constată situația actuală pe piața muncii din țara noastră, tendințele privind ocuparea forței de muncă pentru perioada anilor 2020-2025, oportunitatea liberalizării accesului forței de muncă străine pe piața muncii din Moldova, precum și impactul pandemiei COVID-19.
Autoritățile emitente, în cooperare cu alte autorități cu funcții publice sau aferente, vor fi obligate să interacționeze în cadrul Ghișeului unic, în vederea minimizării costurilor și eforturilor comercianților la inițierea și desfășurarea activității de comerț. Totodată, comerțul interior se va baza pe gestionarea stocurilor și prestarea serviciilor aferente din perspectiva asigurării eficienței economice. Activitatea de comerț în Republica Moldova se va baza pe anumite principii, conform proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.231/2010 cu privire la comerțul interior.
În Monitorul Oficial de astăzi a fost publicată Dispoziția Guvernului nr. 136-d din 21 septembrie 2020 privind instituirea și aprobarea componenței nominale a Comitetului organizatoric „Moldova Business Week 2020”. Moldova Business Week (MBW) este organizat începând cu anul 2014 și are ca scop promovarea imaginii țării, precum și stimularea atragerii investițiilor, promovarea exporturilor, turismului și aducerea în prim-plan a politicilor, reformelor și oportunităților oferite mediului de afaceri. În comitetul organizator al MBW 2020 sunt incluși reprezentanți ai Corpului de Control al Prim-ministrului, Agenției de Investiții, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Proiectului de Competitivitate al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională USIAD, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Asociației Businessului European și Asociației Investitorilor Străini. Președintele Comitetului organizatoric este Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții. Potrivit dispoziției, comitetul organizatoric, în termen proxim, va aproba conceptul și agenda evenimentului. Cheltuielile pentru organizarea evenimentului „Moldova Business Week 2020” vor fi acoperite din contul Agenției de Investiții, precum și din mijloacele atrase de la partenerii de dezvoltare sau din sponsorizări. Reamintim că, MBW ediția 2019 s-a desfășurat în perioada 13-16 noiembrie 2019 cu participarea reprezentanților din 24 de țări, iar P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” a fost partener media al evenimentului.
Azi, 29 iulie 2020, a avut loc Conferința de pre-lansare a primei platforme de expoziții virtuale din Republica Moldova www.virtual-fairs.md. Conceptul a fost inițiat și dezvoltat de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) și este realizat cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului ”Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova”, realizat de HELVETAS Swiss Intercooperation în parteneriat cu CCI a RM.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va beneficia de oportunități pentru preluarea celor mai bune practici ale companiilor IT estoniene în materie de dezvoltare, administrare și asigurare a securității cibernetice ale sistemelor informaționale utilizate în domeniile finanțelor publice, achizițiilor publice și fiscal. Acesta este primul bilanț al vizitei de studiu, efectuată recent la Tallinn de o delegație a CTIF, condusă de directorul adjunct al Centrului, Vadim Muntean. Vizita delegației CTIF a fost organizată cu concursul ambasadei Republicii Moldova în Estonia în cooperare cu Departamentul relații internaționale și UE al Ministerului Finanțelor al Republicii Estonia.
Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat (SFS) până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile.
Cum arată viitorul industriei fashion? De ce a venit timpul să spunem „STOP” consumerismului și cum trebuie să „jongleze” designerii cu trendurile anului 2020, ca să vorbească în limbajul universal al modei? Mai mulți experți străini din domeniu au abordat cele mai actuale preocupări ale sectorului la nivel global în cadrul celei de-a IV-a ediții a conferinței „Moldova in Fashion”, desfășurate la Chișinău. Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții: „Moda este o parte indispensabilă a vieții noastre și în loc să dezbatem dacă alinierea la unele trenduri este ceva bun sau nu pentru cultura noastră, ar fi mult mai înțelept să analizăm cifrele și să vedem impactul sectorului asupra dezvoltării economice.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) lansează un nou serviciu online – platforma www.client.chamber.md. Astăzi, când antreprenorii sunt preocupați de optimizarea resurselor, iar tranzacțiile online sunt în continuă creștere, CCI a RM digitalizează la maximum serviciile sale. Astfel, din luna septembrie 2020, vom pune la dispoziția antreprenorilor platforma respectivă. Aceasta este destinată beneficiarilor serviciilor de Expertiză, Evaluare și Certificare a originii mărfurilor. Serviciile pot fi solicitate online, iar specialiștii CCI vor perfecta rapoarte și certificate în baza documentelor transmise în format electronic.
Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței din 31 iulie curent Acordul dintre Guvernele Republicii Moldova și Republicii Finlanda privind asistența reciprocă și cooperarea în domeniul vamal, întocmit la Helsinki la 11 martie 2020.
În cadrul entităților publice, care nu dispun de subdiviziune de audit intern proprie în structura organizatorică și nu se află în subordinea unui organ central de specialitate a administrației publice sau a unei autorități a administrației publice locale de nivelul al doilea, se va efectua auditul intern prin asociere. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului privind activitatea de audit intern prin asociere, ce are ca scop stabilirea cadrului general de organizare și desfășurare a activității de audit intern în entitățile publice prin asociere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *