Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În vederea îmbunătățirii lichidității a valorilor mobiliare de stat (VMS), pe piață urmează fi lansată operațiunea de preschimbare (switch). În acest sens, Ministerul Finanțelor, care este
Vineri, 24 mai anul curent, fiind publicată în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Legea nr. 116 din 16 mai 2024 pentru modificarea unor acte normative, prevederile căreia au drept scop asigurarea aplicării eficiente și complete a măsurilor restrictive internaționale privind
Funcționarii fiscali vor intra în sfera de aplicare a Legii nr.158 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. În ședința Guvernului din 8 iulie a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative. Documentul prevede că din competența Executivului în cea a Cancelariei de Stat vor fi transmise elaborarea, promovarea, coordonarea, monitorizarea și evaluarea implementării politicii statului și a procedurilor de personal în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici ce ține de competența Cancelariei de Stat.
Legea contabilităţii și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) definește documentul primar ca fiind o confirmare documentară care justifică producerea faptelor economice sau care acordă dreptul de a le efectua (produce), certifică producerea unui eveniment.
Pe parcursul anului 2024 Serviciul Fiscal de Stat a continuat promovarea politicilor de educație juridică și civică a salariaților, informarea și consultarea celor interesați în aplicarea corectă și eficientă a legislației în domeniul relațiilor de muncă, fiind realizate următoarele acțiuni:
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Componența Consiliului de soluționare a disputelor, aprobată prin Ordinul nr. 41 din 3 februarie 2025. Astfel, a fost aprobată următoarea componență a Consiliului de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat: Sergiu Arhirii – director adjunct, președintele Consiliului;
Contabilul este persoana care asigură o bună funcționare a companiei, oferind antreprenorului o imagine clară asupra situației financiare a organizației.
Conform pct. 45 din Regulamentul privind evidenţa şi calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin HG nr. 704/2019, pentru mijloacele fixe intrate la entitate până la finele perioadei fiscale precedente perioadei de tranziţie şi aflate în evidenţa acestora, la data tranziției se va stabili durata de funcţionare utilă rămasă, determinată ca diferenţa dintre durata determinată conform modului stabilit de Guvern şi numărul perioadelor fiscale în care a fost calculată amortizarea (în ani).
Bursele de mărfuri autorizate în UE vor fi recunoscute în țara noastră. În acest sens, Legea nr.1117/1997 privind bursele de mărfuri va fi completată cu prevederi noi. Parlamentul a aprobat în ședința din 29 februarie curent, în lectura a doua, proiectul de lege pentru
La data de 30 aprilie 2025 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) de către persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentru anul 2024, amintește Serviciul Fiscal de Stat. Declarația cu privire la impozitul pe venit poate fi depusă de către contribuabili prin următoarele metode:
Datele sunt prezentate în Raportul Serviciului Fiscal de Stat privind activitățile de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” şi a muncii „la negru” pentru anul precedent, publicat pe pagina oficială a autorității fiscale.
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) în comun cu Ministerului Finanțelor, anunță lansarea noului funcțional de raportare a achizițiilor de valoare mică prin intermediul platformei electronice de achiziții ,,mtender.md”.
Statutul juridic al personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic din domeniile cercetării și inovării se stabileşte de organizaţie în funcţie de profilul şi domeniul ei de activitate. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate cadrelor ştiinţifice din instituţiile de învăţământ și organizaţiile
Persoana supusă controlului, în temeiul prevederilor Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat, poate obține dreptul să transmită/încarce/prezinte probe în scopul executării prescripției și să semneze cu semnătură electronică procesul-verbal de control prin intermediul cabinetului personal
Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea muncii prin cumul. Contractele individuale de muncă (CIM) prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
Entitățile contractante care desfășoară activitățile prevăzute la art. 9-15 din Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale (activitățile licențiate din sectorul: termoenergetic și al gazelor naturale; electroenergetic; serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, domeniul transporturilor;
În Monitorul Oficial din 09 februarie 2024 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor cu privire la implementarea prețurilor de transfer. Cele mai importante aspecte aduse de acest ordin sunt:
Serviciul Fiscal de Stat a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la trei ordine, elaborate în vederea corelării actelor normative ale autorității fiscale cu prevederile Codului fiscal, în partea ce ține de modul de contestare a deciziei SFS sau acțiunii
Mai întâi de toate, menționăm că în conformitate cu prevederile art. 132 din Codul fiscal, sarcina de bază a Serviciului Fiscal de Stat constă în asigurarea administrării fiscale, prin crearea de condiţii contribuabililor pentru conformare la respectarea legislaţiei, aplicarea uniformă
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *