Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu UNFPA Moldova, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Consiliul Național al Tineretului lansează astăzi în cadrul unui eveniment public indicele compozit cu privire la dezvoltarea tinerilor – Score Cardul de Tineret. Indicatorul care măsoară mai multe domenii critice pentru dezvoltarea tinerilor, cum ar fi educația, sănătatea, angajarea, participarea în procesul decizional, incluziunea socială și situațiile de risc arată că Cimișlia, Drochia și Anenii Noi sunt raioanele cu cea mai înaltă performanță în domeniul tineret, iar Dubăsari – raionul cu cea mai slabă performanță în acest sens.
În primele zece luni ale anului 2019, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 15,7 mil. tone de mărfuri, cu 1,2% mai puțin comparativ cu perioada similară din anul 2018, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, în perioada de raportare doar întreprinderile de transport rutier au transportat 12,0 mil. tone de mărfuri, cu 1,8% mai mult decât în perioada similară din anul precedent. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul rutier revin întreprinderilor din municipiul Chişinău – 40,0%, regiunile de dezvoltare Centru – 30,6%, Nord – 21,2%, Sud – 5,3% și UTA Găgăuzia – 2,9%.
Parlamentul, în ședința convocată astăzi, 17 martie 2020, a aprobat în două lecturi introducerea în Republica Moldova a stării de urgență, ținând cont de situația epidemiologică din țară, din 17 martie până la 15 mai 2020. Aceasta presupune extinderea competenței Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale pentru asigurarea activității fără restricții a acesteia. Astfel, Legislativul a aprobat modificări și completări în Legea nr.212 (art. 20, 22, 24 și 25). La baza acestora stă răspândirea atât în țară, cât și în regiune a virusului COVID-19. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății a atribuit gradul „foarte ridicat” al pericolului legat de epidemie și l-a caracterizat drept „urgență în domeniul sănătății publice la nivel internațional”. Amintim că atribuțiile CNSE sunt stabilite în art.20 al Legii1 nr.212.
Efectuarea auditului energetic de către companiile mari este una din măsurile prevăzute în proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice pentru anii 2019-2021, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, autoritățile își propun promovarea obligaţiei de efectuare, o dată la patru ani, a auditului energetic obligatoriu. În acest sens, se preconizează aprobarea cadrului normativ secundar aferent obligaţiei întreprinderilor mari de a efectua auditul respectiv (Regulamentului cu privire la efectuarea auditului energetic de către întreprinderile mari).
Dreptul la indemnizaţie se acordă soțului supraviețuitor cu domiciliul în Republica Moldova în cazul decesului soțului care a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă mai puțin de 5 ani după stabilirea dreptului la pensie. Totodată, este necesar ca soțul supraviețuitor să fi avut cel puțin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată. În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 712 din 27.12.2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea și plata indemnizației în cazul decesului unuia dintre soți.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 decembrie 2019, au fost publicate o serie de acte legislative ce au ca scop asigurarea protecției sociale a populației. Astfel, este publicată Legea nr.155 din 05.12.2019 privind modificarea art. 151 din Legea cu privire la ajutorul social, care prevede majorarea multiplicatorului pentru stabilirea ajutorului acordat în perioada rece a anului de la 1,95 la 2,2. Ajutorul va fi acordat familiilor solicitante care au un venit global mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori.
Valoarea nominală maximală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă pentru o zi lucrătoare se va majora, din 1 ianuarie 2020, cu 10 lei și va fi cuprinsă între 35 și 55 de lei. Normă se conține în Legea cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (Politica fiscală și vamală pentru anul 2020), votată în parlament în lectura finală astăzi, 19 decembrie. Totodată, modificările aprobate la Legea nr. 166 din 21 septembrie 2017 cu privire la tichetele de masă (Legea nr. 166/2017) prevăd expunerea în redacție nouă a alin. (4) al art. 5 („Numărul și valoarea tichetelor de masă”), care
Mâine, 26 aprilie 2019, va ieși de sub tipar nr. 148-158 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Curtea Constituțională publică:
Persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/ sau de obiecte ale regnului vegetal (în continuare – produse din fitotehnie), pentru a fi luate la evidenţă ca plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), vor depune Cererea de luare la evidenţă a plătitorului la BASS la care vor anexa: a) copia confirmării luării în evidenţă fiscală; b) copia actului de identitate al persoanei care exercită activitate în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie.
Entitățile cu capital public vor putea contracta credite, în scopul reconstruirii entității, procurării bunurilor, introducerii proceselor tehnologice noi sau dezvoltării producerii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În Monitorul Oficial din 3 august curent a fost publicată Hotărârea Guvernului privind modificarea Regulamentului cu privire la achiziționarea serviciilor financiare de către întreprinderile de stat/municipale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public.
Funcționarii publici din cadrul ministerelor și altor autorități ale administrației publice centrale vor fi delegați în străinătate prin actul administrativ al conducătorului autorității respective, fără coordonarea prealabilă cu secretarul general al Guvernului. Potrivit cadrului normativ actual, delegarea în străinătate a funcționarilor publici se efectuează, în cazul reprezentării statului la diferite evenimente internaționale, doar după coordonarea prealabilă cu secretarul general al Guvernului. În Cancelaria de Stat este înregistrat un proiect de hotărâre pentru modificarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova.
Răspunsul la aceată întrebare a fost dat pe data de 20 ianuarie 2017 în cadrul Atelierului de lucru cu genericul Consolidarea competitivităţii regionale prin dezvoltarea inteligentă a Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), desfăşurat de ODIMM, partenerul Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.MD", cu suportul Instrumentului de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţii al Uniunii Europene (TAIEX).
Vreau să ştiu ce trebuie să se schimbe pentru ca business-ul să poată obține venituri în mod legal, să nu caute portiţe pentru a supraviețui, să nu ne minţim unii pe alţii. Vreau o relaţie sinceră. Vă promit respectul Guvernului faţă de oamenii de afaceri care activează în mod onest, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova Maia Sandu în cadrul întrunirii care a avut loc vineri, 28 iunie, cu reprezentanții Asociației Businessului European (EBA) și ai Camerei de Comerț Americană (AmCham). Părțile au pus în discuție îngrijorările investitorilor și entităților autohtone ce țin de dezvoltarea afacerilor, dar și măsurile ce urmează a fi implementate pentru siguranța acestora.
Membrii consiliilor de administrare ale autorităților publice subordonate Parlamentului ar putea fi revocați din funcție în cazul constatării executării necorespunzătoare sau neexecutării obligațiilor, prerogativelor sau atribuțiilor sale, inclusiv ca urmare a audierii raportului de activitate în Legislativ. Constatarea se va face de către Comisia economie, buget și finanțe printr-un raport în care se vor indica faptele și circumstanțele ce denotă neexecutarea obligațiilor și care vor servi drept temei pentru revocarea din funcție. În Parlament este înregistrat un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative, scopul căruia este eficientizarea activității mai multor autorități publice autonome aflate sub control parlamentar.
Serviciul Fiscal de Stat acordă atenție tuturor segmentelor economiei naționale cu risc sporit de neconformare fiscală, stabilind drept prioritare domeniile: • construcția; • agricultura; • restaurante și alte activități de servicii de alimentație; • transportul; • serviciile de înfrumusețare/îngrijire și sănătate; • întreținerea și repararea autovehiculelor; • comerțul cu ridicata a produselor alimentare.
Peste 400 de elevi și studenți din Chișinău, Bălți, Cahul și Ungheni au participat, în ultimele două luni, la sesiunile de informare organizate de Banca Națională a Moldovei (BNM) în parteneriat cu Expert-Grup, care desfășoară în comun proiectul de educație financiară „Învață! Dă sens banilor”. În cadrul întrunirilor, a fost testat nivelul de cunoaștere, în rândul tinerilor, a domeniului financiar-bancar. Una dintre concluzii relevă că aceștia posedă anumite cunoștințe teoretice, mai puțin însă competențe și aptitudini practice. Participanții au menționat că gestionarea banilor este cel mai important subiect referitor la finanțele personale și că ar dori să își dezvolte cunoștințele și aptitudinile financiare.
Fondul de pensii facultative este fondul fără personalitate juridică, constituit prin contract de societate civilă încheiat în formă scrisă, care funcționează în baza principiului de finanțare prin capitalizare cu unicul scop – de a furniza pensii facultative. Acestea sunt prevederile proiectului de lege referitor la fondurile de pensii facultative, care a fost elaborat și înaintat spre consultări publice de către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) care, după aprobare și intrarea în vigoare a legii, va fi și autoritatea competentă de punerea acesteia în aplicare. Conform autorilor proiectului, acesta transpune Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale.
Autoritățile propun un șir de acțiuni pentru reintegrarea cetățenilor țării noastre reântorși de peste hotare. În acest sens, Cancelaria de Stat prezintă spre consultare Planul de acțiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea acestora. Planul conține următoarele 3 obiective: consolidarea cadrului instituțional de informare și promovare a (re)integrării cetățenilor RM reântorși de peste hotare, integrarea lor socială şi economică.
Până la 30 martie 2018, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) cu suportul Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX) organizează şedinţe ale grupurilor de lucru tematice dedicate elaborării unui Model de Cluster adaptat contextului regional. Scopul grupurilor tematice este de a identifica potențialul de dezvoltare al fiecărei regiuni și de a crea un model de colaborare eficient între mediul de afaceri și factorii de decizie care să contribuie direct la creșterea competitivității locale.
Datele generalizate privind rezultatele controalelor fiscale, mărfurile supuse accizelor și accizele calculate conform poziției tarifare a mărfurilor, taxa pentru patenta de întreprinzător conform genurilor de activități economice, Forma IPC18, Forma TL 13 „Darea de seamă pe taxele locale” și alte lucrări statistice vor fi elaborate de Biroul Național de Statistică în baza informației oferite de Serviciul Fiscal de Stat. În Monitorul Oficial din 31 decembrie 2019 a fost publicată Hotărârea nr. 676 din 27.12.2019 cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pe anul 2020.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *