Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ce document primar se eliberează cumpărătorului, în cazul în care marfa (floarea-soarelui) necesita a fi transportata de cumpărător preventiv pentru prelucrare (curățare, uscare etc.) și apoi livrată acestui cumpărător în masă utilă?
Activitatea profesională în sectorul justiției, conform art. 5 pct. 362) din CF, este activitatea permanentă desfăşurată în cadrul formelor de organizare a activității prevăzute de lege de către avocat, avocat-stagiar, notar public, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator, expert judiciar în cadrul biroului de expertiză judiciară, traducător/interpret autorizat. Activitatea executorului judecătoresc, conform art. 18 din Legea privind executorii judecătoreşti nr. 113 din 17 iunie 2010 (în continuare Lege), se suspendă în temeiul ordinului ministrului justiției sau al deciziei Colegiului disciplinar.
Guvernul nu susține aplicarea cotei reduse TVA de 8% pentru mărfurile stipulate în art. 96, lit.b din Codul fiscal, cum ar fi pâinea şi produsele de panificaţie, producţia din zootehnie în formă naturală, unele tipuri de medicamente, precum și alte mărfuri, livrate de către persoanele fizice și juridice care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, către persoanele juridice și fizice rezidente, care se află pe teritoriul țării noastre și care au relații cu sistemul fiscal.
Într-o societate modernă, fiecare persoană fizică (bărbat sau femeie) care prestează o anumită muncă este remunerată pentru aceasta. În cazul în care persoana prestează munca conform unei anumite specialități, calificări sau într-o anumită funcție, acesteia i se achită un salariu de către angajator, în baza contractului individual de muncă.
În ianuarie – mai curent, veniturile bugetului de stat al Moldovei a însumat 12, 697 mld. lei sau cu 20,9% (2,2 mld. lei) mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Ministerului Finanțelor, în același timp, cheltuielile bugetului de stat au constituit 13,72 mld. lei, în creștere de 11,3% (1,39 mld. lei), comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Ca urmare, în ianuarie-mai 2017, deficitul bugetului Moldovei a totalizat 1,02 mld. lei, fiind acoperit din surse interne și exter-ne. În februarie curent, Moldova va primi de la România cea de-a doua tranșă a creditului în sumă de 50 mil. euro (1, 06 mld.lei) pentru acoperirea deficitului bugetar.
Încasările la Bugetul Public Național (BPN), administrate de SFS în anul 2016, s-au majorat cu 11% comparativ cu anul 2015 și au constituit 27,6 mld. lei. La bugetul de stat în anul 2016 încasările au constituit 11,55 mld. lei, cu1,26 mld. lei mai mult comparativ cu anul 2015, sau o creștere de 12,2%.
În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, fostul Ministru al Finanțelor Anatol Arapu a menționat: Când economia stagnează sau chiar este o posibilă descreștere, a face modificări dramatice în politicile de impozitare nu este cel mai bun lucru.
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor În perioada 2010-2011 la majorarea capitalului statutar din contul profitului net și/sau alte surse de venit, inclus în capitalul propriu nu se efectua reținerea impozitului pe venit la sursa de plată din considerentul că profitul s-a reinvestit în dezvoltarea întreprinderii.
Întreprinderea a luat în locațiune un bun imobil şi un mijloc de transport de la o persoană fizică, fără să achite conform termenului specificat în contract plata pentru locațiune. Persoana fizică s-a adresat în instanța de judecată şi, ca urmare, a fost emisă o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care s-a dispus încasarea de la întreprindere în favoarea persoanei fizice a datoriilor privind plata de locațiune atât pentru bunul imobil, cât şi pentru mijlocul de transport.
Agentul economic face import de marfă, în scopul implementării corecte și în vederea calculării și achitării corecte a plăților pentru poluarea mediului. Contribuabilul urmează să calculeze și să achite impozitul ecologic de 2% din valoarea vamală cu TVA sau fără TVA?
Urmează să fie supusă impozitării dobînda aferentă împrumuturilor acordate? În conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) și (2) din Codul civil, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile
Развитие страны, решение социальных проблем общества требуют от государства использовать весь арсенал имеющихся у него методов воздействия на экономику.
Societatea ,,X” se află în procedura planului de restructurare. La data achitării efective a salariului în beneficiul angajatului, agentul economic aflat în perioada de executare a procedurii planului de restructurare, demarată în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității, este obligat să achite la buget impozite, inclusiv contribuțiile sociale rezultate din calculul și achitarea efectivă a salariului.
Persoana fizică care nu desfășoară activitate de întreprinzător transmite în locațiune notarului (sau executorului judecătoresc) un autoturism. Să examinăm obligațiile fiscale ale părților. Potrivit art. 901 alin. (3) din CF, persoanele specificate la art. 90 rețin un impozit în mărime de 10% din veniturile obținutede către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător de la transmiterea în posesie şi/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății mobiliare şi imobiliare, cu excepția arendei terenurilor agricole.
Ministrul Finanțelor explică motivul aprecierii leului față de dolar și dacă această evoluție poate afecta veniturile bugetare în acest an.
P.C: Și despre restituirile la impozitul pe venit, achitat în plus. Pare-se, procedura este bine pusă la punct, dar, oricum, unii contribuabili spun că sunt întârzieri la restituirea mijloacelor achitate în plus.
Inițial este necesar de subliniat că, potrivit prevederilor art. 180 al Codului Civil, organizația necomercială este persoană juridică al cărei scop este altul decît obținerea de venit.
O iniţiativă legislativă propusă de Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ce se referă la modificarea Legii nr.37 din 24 martie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii privind plata pentru poluarea mediului nu a fost susţinută de Guvern.
O companie „X” din România solicită servicii chirie auto pentru utilizarea pe teritoriul României. Se impozitează cu TVA acest gen de servicii și care document primar se eliberează?
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea privind libertatea de conștiință, de gîndire și de religie, nr. 125-XVI din 11.05.2007, cadrul juridic în domeniul libertății conștiinței, gîndirii și religiei, al cultelor religioase și părților lor componente îl constituie Constituția Republicii Moldova, tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte și legea respectivă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *