Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Telemunca reprezintă forma de organizare a muncii în domeniile de activitate în care este posibilă prestarea acesteia, prin care salariatul îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, calificării sau profesiei pe care o deţine în alt loc sau în alte locuri decât locul de muncă organizat de angajator, folosind mijloacele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor care sunt procurate din mijloace proprii sau îi sunt puse la dispoziție de angajator în acest scop. Prestarea muncii în regim de telemuncă nu presupune existența unui loc stabil de muncă și nu reprezintă pentru angajator o subdiviziune a unității. Confederația Națională a Patronatului din RM a propus, în contextul examinării proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii (CM), completarea legii cu cap. IX1 (art. 2921) ce va reglementa, în condițiile susținerii inițiativei, o nouă formă de organizare a muncii – telemunca.
Operatorul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare este obligat să dispună de centre pentru relaţii cu consumatorii, unde au acces liber toţi consumatorii pe parcursul programului de lucru, şi să desemneze personalul cu drept de decizie, responsabil de examinarea petițiilor şi de soluţionarea problemelor consumatorilor. În Monitorul Oficial de vineri, 29 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat Hotărârea nr. 355/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.
Pentru obținerea statutului de plătitor de accize, contribuabilul care preconizează să se ocupe sau care se ocupă cu prelucrarea și/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize are două opțiuni de depunere a cererii de solicitare a Certificatului de acciz: pe suport de hîrtie; prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „e-Cerere”.
Entitate platitoare TVA a decis să anuleze acest statut. Care este procedura și ce documente trebuie să prezinte?
În perioada 1 iunie-31 decembrie 2020, băncile și organizațiile de creditare nebancare (OCN) nu sunt în drept să aplice penalități sau dobânzi de întârziere pentru neexecutarea (parțială sau integrală) în termen a obligațiilor de plată aferente contractelor de credit aflate în curs de realizare la data de intrare în vigoare a legii, proiectul căreia urmează a fi examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat, care va fi convocată pe data de 21 mai.
În perioada în care sunt desfășurate adunările generale anuale în cadrul societăților pe acțiuni, în care cota statului depășește 50% din capitalul social, propunem analiza modificărilor și completărilor importante care au intrat în vigoare în Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni la 1 ianuarie 2021, fiind aprobate prin Legea nr.18/2020. Amintim, modul de înfiinţare, dizolvare (lichidare) şi statutul juridic al societăţilor pe acţiuni (SA), drepturile şi obligaţiile acţionarilor, ale membrilor organelor de conducere şi ale altor persoane cu funcţii de răspundere ale societăţii, drepturile şi interesele legale ale creditorilor şi acţionarilor acestor societăţi este stabilit în Legea nr.1134/1997, cu modificările și completările ulterioare1.
Cap. II, Titlul I al cărţii a doua din Codul contravenţional (CC) stabilește participanţii la procesul contravenţional: persoana în privinţa căreia a fost pornit procesul contravenţional; agentul constatator, procurorul; victima; martorul; specialistul; expertul; interpretul, traducătorul, apărătorul. Din lista enunţată mai sus, fiecare participant este expus într-un articol separat, fiind elucidat tot spectrul de drepturi şi obligaţii care i-au fost delegate în virtutea calităţii procesuale pe care o posedă.
Pensionarii care sunt beneficiari de pensii din partea altui stat vor avea statut de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală din Republica Moldova. În ședința de ieri, 11 martie, Guvernul a oferit aviz pozitiv unei inițiative legislative prin care se propune completarea art. 4 al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală. Astfel, acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală pentru cei care au atins vârsta standard de pensionare conform legislației naționale și beneficiază de pensie din partea altui stat, se va efectua de către asigurator, în baza cererii și a documentelor confirmative. Această măsură se va efectua prin derogare de la alin. (4) și (9) al art. 4 din Legea menționată.
Infrastructura de producere a viitorului Parc Inovațional de Cercetare și Dezvoltare în Inginerie, deschiderea căruia este planificată în cadrul ZEL Bălți din Chișinău, va avea o hală cu o suprafață de circa 3000 m2, dar și spații de birou cu aceeași suprafață. Potrivit lui Marin Ciobanu, administratorul Zonei Economice Libere Bălți, pentru realizarea proiectului va fi contractat un credit fără dobândă bancară de 5 mil. euro pe un termen de 25 de ani, de la BIT Media, entitate a concernului austriac EEE Group. Astfel, din aceste resurse urmează a fi renovate și dotate spațiile de birou și de producere, implementate diverse programe software & hardware în cadrul planului de digitalizare în educație, dar și pentru dezvoltarea unui Program de Master comun cu partenerii austrieci în inginerie mecanică și tehnologii digitale.
Odată cu declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020, Comisia pentru Situații Excepționale a RM (în continuare – Comisia) este în drept să emită dispoziții prin care se stabilește un regim special de lucru pentru toate entitățile. Dispozițiile Comisiei sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul RM.
Vicepremierul Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu reprezentanții băncilor comerciale din Republica Moldova. În cadrul ședinței a fost discutată situația pe piața valorilor mobiliare de stat în anul 2019 și prognozele pentru anul curent. În debutul ședinței, Serghei Pușcuța a mulțumit reprezentanților instituțiilor bancare pentru participare activă pe piața valorilor mobiliare de stat, menționând că Ministerul Finanțelor va rămâne în continuare un jucător important pe această piață: „Ministerul Finanțelor va veni cu un produs nou, și anume extinderea termenului pentru valorile mobiliare de stat de la 5 la 7 ani. De asemenea, reieșind din Programul de activitate al Guvernului, vom diversifica mijloacele de comercializare a valorilor mobiliare de stat direct către persoanele fizice”.
Calcularea termenului de păstrare a dosarelor definitivate în lucrările de secretariat în anul 2020 începe de la 1 ianuarie 2021 deoarece calcularea termenului de păstrare a documentelor-tip se face începînd cu 1 ianuarie al anului ce urmează după anul definitivării documentelor în lucrările de secretariat. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare începînd cu data de 05.08.2016 cu privire la termenele de păstrare a documentelor legate de raporturile de muncă dintre salariat şi angajator. În note sînt prevăzute termene de păstrare a unor categorii de documente specifice, ţinîndu-se cont de conţinutul, autorul, timpul şi locul elaborării documentelor.
Contractul de comision este definit la art. 1511 alin. (1) din Codul civil (CC), care prevede că, prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision). Conform alin.(2) al acestui articol, actul juridic încheiat de comisionar cu un terţ dă naștere unor drepturi și obligaţii numai pentru comisionar, chiar și în cazul în care comitentul este numit sau a participat la executarea actului juridic. La fel, comisionarul trebuie să execute toate obligaţiile și să exercite toate drepturile care rezultă din actul juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului.
Regulamentul ce stabilește modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public doritori să participe în Programul de Stat „Prima Casă” este propus spre consultare publică de Ministerul Finanțelor. Regulamentul conţine formula de calcul a compensațiilor oferite reieșind din costul maximal al unei locuințe de 500 mii lei, cu rambursarea a 50% din cost pe parcursul a 25 ani și menținerea formulei respective indiferent de termenul contractual.
Exporturile de mărfuri realizate în luna februarie a anului curent au constituit $245,4 mil., cu 11,8% mai mult față de luna ianuarie și cu 1,6% — comparativ cu luna februarie 2019. Totuși, de la începutul anului volum exportului este inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2019 cu 2,3%, însumând $464,8 mil., comunică Biroul Național de Statistică. Din suma totală, livrările de mărfuri autohtone au constituit $358,2 mil. (77,1%), fiind în creștere cu 6,8% față de ianuarie-februarie 2019 și care a contribuit la majorarea totală a exporturilor cu 4,8%. Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (82,8%), fiind urmate de transportul maritim (10,1%), feroviar (5,7%) și aerian (1,4%).
În anul 2019, țara noastră a exportat mărfuri în sumă totală de $2,8 mld., cu 2,7% mai mult decât în anul 2018, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, exporturile de mărfuri autohtone au constituit $2,0 mld. sau 71,9% din total exporturilor, fiind în creștere cu 7,9% față de un an mai devreme. Totodată, reexporturile de mărfuri străine au însumat $781,5 mil., ceea ce reprezintă 28,1% din totalul livrărilor, fiind cu 8,5% mai mici comparativ cu anul 2018. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, cabluri coaxiale, părți de scaune, jucării etc.) au deținut 19,6% în totalul exporturilor, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin, mobilier) – 8,5%.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 au fost anulați ca plătitori ai TVA 720 de agenți economici, potrivit datelor publicate de Serviciul Fiscal de Stat. Cifrele sunt în creștere comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, când acest statut a fost anulat pentru 349 de contribuabili. Datele publicate arată că, din numărul total de 720 de contribuabili care au pierdut statutul respectiv, 467 sunt agenți economici din Chișinău: • Sectorul Centru –113 • Sectorul Râșcani – 140 • Sectorul Buiucani – 53 • Sectorul Ciocana – 68 • Sectorul Botanica – 93.
Estimarea impozitelor și taxelor prin metode și surse indirecte de către organele fiscale, inclusiv în temeiul declarațiilor angajaților din cadrul întreprinderii, activitatea căreia a fost supusă controlului fiscal. În cadrul efectuării controalelor fiscale sunt deseori folosite metode și surse indirecte de estimare a impozitelor.
La 14 septembrie 2016, SRL ,,G. Prim” a depus în instanţa de insolvabilitate cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SC „G. Prim” SRL. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2016, s-a constatat insolvabilitatea SC „G. Prim” SRL şi s-a intentat procedura simplificată a falimentului faţă de debitor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *