Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
1. (29.4.30) Rezidentul Republicii Moldova are obligația să rețină impozitul la sursa de plată, din suma achitată pentru marfa procurată de la o persoana juridică nerezidentă? 2. (29.1.3.1.26) Sunt deductibile cheltuielile de import, aferente mărfurilor importate?
Este cunoscut că, începând cu anul 2024, entitățile care au avut tranzacții atât locale , cât și transfrontaliere efectuate cu persoanele afiliate cu o valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA, egală sau mai mare de 20 000 000 lei, dar care nu depășește pragul stabilit la alin. (2),
În publicația anterioară am prezentat contribuabililor aspecte ce țin de suspendarea activității întreprinderii, iar astăzi vom aminti unele drepturi și obligații ce țin de lichidarea persoanei juridice atât la cererea acesteia, cât și din oficiu sau la decizia instanței de judecată. Care este modul de lichidare la cererea unei persoane juridice?
Stimați contribuabili, vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 629 din 17.12.2020.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii că, din data de 4 decembrie 2020, în cadrul SIA „e-Factura" sunt lansate noi funcționalități, precum și efectuarea unor corecții. Astfel, în sistemul informational deja pot fi accesate: funcționalul de afișare a listei codurilor IBAN ale furnizorului din Sistemul informațional al SFS, cu posibilitatea selectării din lista respectivă, în procesul de creare a facturii fiscale;
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin ORDIN SFS nr. 68 din 09. 02.2018 privind actualizarea Bazei generalizate a practicii fiscale. Ordinul SFS, NR. 68 din 09.02.2018.
În legătură cu starea de urgență în sănătatea publică, unii angajați ai întreprinderii X activează după un program special care prevede exercitarea atribuțiilor de serviciu trei zile din săptămână de la distanță, adică de la domiciliul acestora sau alt loc care permite exercitarea atribuțiilor de serviciu, și două zile din săptămână de la oficiul întreprinderii. În acest context, are sau nu întreprinderea obligația de a declara ca subdiviziune la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) domiciliile angajaților sau alte locuri de unde angajații își exercită atribuțiile de serviciu?
Odată cu publicarea pe 17 august 2018 a Legii nr. 180 din 26.07.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (MO al R.M. 309-320/500 din 17.08.2018) controalele fiscale pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018 au fost interzise, cu unele excepții. Ulterior, prin Legea nr. 243 din 08.11.2018 (MO al RM nr. 441-447 din 30.11.2018) Legea nr. 180 a fost modificată în partea ce ține de efectuarea controalelor pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018 și stipulează clar condițiile efectuării controalelor fiscale. Se efectuează controale fiscale pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018 la persoanele fizice specificate la capitolul 111 din titlul V al Codului fiscal(CF).
1. (32.1.23) În cazul în care unul din terenurile agricole achiziționate și/sau luate în arendă este înregistrat în calitate de subdiviziune, este posibil de modificat caracteristicile terenului prin extinderea subdiviziunii asupra terenului agricol adiacent subdiviziunii, care este amplasat la o distanță mai mare de subdiviziune, dar în cadrul aceleiași comune?
Conform unui studiu, circa 97% din activitățile contabile sunt deja susceptibile digitalizării, impactul tehnologiilor la nivelul acestei profesii impune contabilii să-și reconfigureze activitatea, însă ei demonstrează că știu să facă față oricăror provocări. În condițiile actuale ale pandemiei, serviciile electronice au fost utilizate pe larg de către entități, mai mult ca atât, mediul de business intenționează să „migreze” tot mai mult pe online, astfel, contabilii sunt nevoiți și ei să se adapteze la o nouă realitate.
În primul semestru al anului curent, Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a efectuat 1157 controale, dintre care 910 în domeniul raporturilor de muncă, 227 – securității și sănătății în muncă și 20 de verificări mixte, comunică ISM. Din numărul total de controale efectuate 886 au fost planificate, 244 fiind desfășurate în sectorul public și 642 – în cel privat, iar alte 271 verificări au fost inopinate (102 – în sectorul public și 169 – în sectorul privat). Ca rezultat al acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost stabilite 7941 de abateri de la prevederile actelor legislative şi normative,
În cazul organizațiilor sindicale și patronale care practică activități economice, măsura de sprijin ce constă în scutirea de impozitul pe venit a acestora, acordată în baza prevederilor art. 533 din Codul fiscal, constituie ajutor de stat. În Monitorul Oficial din 23 aprilie curent a fost publicată Decizia Consiliului Concurenței nr. ASO-12 din 16 aprilie 2021, aprobată în urma analizei raportului privind monitorizarea schemei de ajutor de stat existent referitor la scutirea de impozit pe venit a organizațiilor sindicale și patronale.
Certificatul de rezidenţă fiscală se eliberează de către Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu prevederile Ordinului nr.50/2017 al Ministerului Finanțelor și se utilizează în cazul în care contribuabilii înregistrați pe teritoriul Republicii Moldova intră în relații contractuale cu nerezidenți, în scopul beneficierii de prevederile convențiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri, încheiate între RM şi alte state.
Serviciul Fiscal de Stat continuă prezentarea conceptului Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților”. Ieri aceasta a fost oferită reprezentanților asociațiilor de business. După cum a menționat directorul SFS, Serghei Pușcuța, sistemul vine în schimbul carnetelor de muncă și va conține tot volumul de informații ce ține de circuitul raporturilor de muncă. Toate relațiile de muncă trebuie să fie aici. Vă asigurăm că nicio informație suplimentară în afară de cele care acum se raportează nu va fi introdusă în Registru, a afirmat directorul SFS.
Formularul tipizat TV-25 se eliberează pentru mijloacele de transport importate în Republica Moldova conform destinaţiei vamale „import”, cu condiţia declarării şi achitării plăţilor vamale, precum și pentru mijloacele de transport supuse confiscării. Pentru eliberarea TV-25 este necesar de a prezenta: paşaportul tehnic cu inscripţia radierii din circulaţie a mijlocului de transport, actul ce confirmă legalitatea procurării mijlocului de transport și formularul tipizat TV-14. În cazul confiscării, vor fi prezentate actele prin care a fost supus confiscării mijlocul de transport (procesul verbal cu privire la contravenție, decizie asupra cazului de contravenție vamală etc.).
Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public național (BPN) în 12 luni ale anului 2019 au constituit 39,1 mld. lei și au sporit, comparativ cu perioada similară a anului precedent, cu 2,2 mld. lei sau cu 6 %. Respectiv, la cele patru componente ale BPN au fost înregistrate rezultatele prezentate în continuare. La bugetul de stat, pe parcursul celor 12 luni ale anului 2019, au fost încasate 17,2 mld. lei, ceea ce constituie cu 760,4 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, sau o creștere cu 4,6 %.
1. (29.1.11.12) Constituie obiect al impunerii pentru subiectul impunerii cu IVAO donația efectuată de către acesta?
În practica Serviciului Fiscal de Stat (SFS), tot mai frecvent, se atestă situații în care persoanele (fizice sau juridice) solicită restituirea din buget a amenzii contravenționale achitate, din motiv că decizia de aplicare a sancțiunii a fost anulată de către instanța de judecată. De multe ori, însă, aceste solicitări nu pot fi realizate, din cauza unor omisiuni ale persoanelor. În acest articol vom prezenta care sunt acțiunile ce trebuie întreprinse de persoană pentru ca aceasta să poată beneficia de restituirea unei amenzi contravenționale care a fost achitată.
Deoarece în practică apar mai multe întrebări cu privire la modul de organizare și ținere a contabilității de către asociațiile de coproprietari în condominiu, în ediția nr. 7(70) a revistei „monitorul fiscal FISC.md” vă propunem un articol complex în care sunt examinate prevederile actelor normative din domeniu, dar și oferite exemple practice. Articolul este elaborat de Lidia Foalea și este disponibil în rubrica Contabilitate practică.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *