Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În trei zile, va fi întocmit un plan de acțiuni pentru protejarea producătorilor autohtoni care să includă: evaluarea importurilor, inițierea procesului de aplicare a taxelor de import, intensificarea controlului la frontieră și alte acțiuni.
Conform Planului de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi a „muncii la negru”, aprobat de Guvern acum şase ani, Biroul Naţional de Statistică (BNS), Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei erau obligate ca în anii 2011-2012 să revizuiască formele de evidenţă primară privind timpul de muncă şi salarizarea, ca măsură de eradicare a muncii informale.
Legile nu lipsesc în Republica Moldova, problema este că acestea nu sunt aplicate la timp şi la momentul potrivit. De această părere este ex-ministrul finanţelor, Anatol Arapu, care a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că această problemă a fost semnalată de Fondul Monetar Internaţional încă din 2005.
Fiecare al şaselea moldovean a beneficiat, în anul 2015, de medicamente compensate acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM). Din numărul total de peste 590 mii de beneficiari, cei mai mulţi, 346 de mii, au primit medicamente compensate pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare, iar peste 80 de mii – preparate antidiabetice orale şi insulină.
În cadrul Expoziției „Fabricat în Moldova" va fi organizată reuniunea oamenilor de afaceri din Moldova și Belarus, cu participarea agenţilor economici din ambele state și reprezentanţilor Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și a Republicii Belarus. Evenimentul va avea loc la 4 februarie 2016 în incinta sălii de conferințe a CCI.
Produsele întreprinderii „Steaua Reds” vor putea fi exportate pe noi piețe și clienți odată cu implementarea unui pachet de servicii ce țin de controlul calității și întărirea capacităților de export. Cel puțin acesta este obiectivul conducerii companiei, care și-a propus, cu sprijinul financiar al Proiectului Băncii Mondiale
Decizia autorităților române de a retrage împrumutul de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova nu va afecta procesul de achitare a salariilor și pensiilor. Această convingere a fost exprimată astăzi de premierul interimar Gheorghe Brega.
La iniţiativa Serviciului Fiscal de Stat, în perioada de raportare au fost efectuate controale fiscale la faţa locului, de comun cu angajaţii Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM), ai Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) şi cei ai Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
Comerțul mondial cu bunuri va înregistra în acest an și anul viitor o creștere mai mică decât se preconiza anterior, în principal din cauza unei creșteri modeste a economiei mondiale, a anunțat marți Organizația Mondială a Comerțului (OMC), transmite Reuters.
Casa Naţională are misiunea de a asigura funcţionarea unui serviciu durabil de asigurări sociale, necesar societăţii, care în limita mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat aprobat anual, garantează protecţia socială a participanţilor la sistemul public de asigurări sociale.
Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat fondurile de urgenţă destinate băncilor din Grecia cu 1,4 miliarde euro, la 76,9 miliarde euro, chiar dacă anterior semnalase că accesul la finanţare ar putea deveni mai dificil din cauza blocajului negocierilor ţării cu creditorii, potrivit unei surse.
Creşterea cererii pentru titlurile de stat reduce semnificativ rata de rentabilitate a acestora. Marţi, 23 februarie, Ministerul Finanţelor (MF) a plasat titluri de stat cu o valoare de peste 300 de milioane de lei, cu o rentabilitate mai mică de 26%, ceea ce nu s-a observat în ultima perioadă.
5,6 miliarde de lei pierde anual Bugetul public național, ca urmare a neimpunerii impozitării salariilor achitate ”în plic”. Conform estimărilor unor instituții de cercetare, pornind de la salariul mediu pe economie, suma salariilor achitate ”în plic” constituie circa 15,5 mlrd lei sau aproximativ 50% din fondul anual al retribuirii muncii.
Interconectarea sectorului moldovenesc de gaze cu piața gazelor naturale din România și cu cea europeană este primul pas pentru diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energie, ceea ce va duce la diminuarea monopolului „Moldovagaz” și la consolidarea securității energetice a țării.
Scăderea preţurilor mondiale la petrol a determinat reducerea valorii importului produselor petroliere concomitent cu creşterea volumelor fizice ale acestora, informează Banca Națională a Moldovei.
Introducerea Loteriei Bonurilor Fiscale este propunerea cu care a venit un deputat din actualul Legislativ. Astfel, Parlamentarul a expediat azi Ministrului Finanțelor, Octavian Armașu o scrisoare prin care explică necesitatea introducerii acestei practici ca fiind una eficientă în combaterea evaziunii fiscale și responsabilizarea populației de a solicita bonuri de plată.
Serviciul Fiscal de Stat aduce mulțumiri celor peste 260 mii de contribuabili persoane fizice şi juridice, care au depus Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2015.
Trăim într-un sistem învechit, care ne obligă să mergem pe căi complicate și costisitoare, chiar dacă avem toate posibilitățile să ne facem existența mai simplă și mai comodă. Businessul din Moldova pierde aproximativ 12 milioane de lei anual pentru comisioane bancare la plata impozitelor.
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 20151 Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestrul II 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1339,2 mii persoane, fiind aproximativ, la nivelul anului 2014 (+ 0,8%). Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a scăzut de la 96,4% la 95,9%, iar ponderea şomerilor s-a majorat de la 3,7% la 4,1%.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *